Skip to main content
Știri moto

Certificatul Fiscal a devenit obligatoriu și pentru cumpărător

By 2 martie 2026No Comments

Guvernul a modificat procedura de achiziție pentru case și vehicule : cumpărătorul trebuie să prezinte și el certificat fiscal

Ce s-a schimbat în lege, de când și de ce?

Certificatul fiscal a devenit obligatoriu și la achiziții: ce înseamnă asta pentru tine

Ce s-a schimbat în lege, de când se aplică și de ce?

În baza Ordonanței de Urgență nr. 7/2026, a devenit obligatoriu certificatul fiscal atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători. OUG-ul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 25 Februarie 2026, dar forma este aplicabilă la zi începând cu 2 martie 2026.

Concret, schimbarea legislativă obligă atât vânzătorii, cât și cumpărătorii de case, automobile, motociclete și alte vehicule să fie la zi cu plata taxelor și impozitelor în momentul unei achiziții sau a unei vânzări. Până la această modificare în lege, era doar obligația vânzătorului unei case, automobil, motocicletă sau alt vehicul să furnizeze certificatul fiscal care atesta plata la zi a tuturor datoriilor pentru acel bun.

Începând cu 2 martie 2026, cumpărătorul are obligația de a prezenta certificatul său fiscal care să ateste că este liber de datorii atunci când cumpără o motocicletă, un imobil, o mașină sau alt vehicul. Practic, în lipsa certificatului fiscal prezentat de ambele părți, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi încheiat.

De unde obții certificatul fiscal?

Pentru a obține certificatul fiscal, un contribuabil trebuie să se adreseze primăriei de care aparține acesta, după ce și-a plătit în prealabil taxele și impozitele la zi. Nu se percepe nicio taxă pentru eliberarea certificatului fiscal și nu există o limită a numărului de certificate fiscale pe care le poate solicita un contribuabil. La fel ca până acum, certificatul fiscal are o valabilitate limitată, deci nu este tocmai practic să cereți eliberarea mai multor asemenea documente în eventualitatea în care ați avea o tranzacție peste câteva luni, dar o puteți face dacă urmați să aveți o tranzacție peste una sau mai multe zile.

În funcție de primăria de care aparțineți, este posibil să fiți nevoiți să ridicați certificatul fiscal fizic, în persoană, prin e-mail sau printr-o platformă electronică. Spre exemplu, Primăria Sectorului 1 permite celor care au semnătură electronică să își solicite certificatul fiscal direct de acasă. Cei care nu au acest sistem trebuie să se prezinte o singură dată la DITL Sector 1 pentru activarea contului și din acel moment pot folosi platforma pentru toate solicitările viitoare.

Pentru informații referitoare la fiecare caz particular, va trebui să verificați site-ul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale (DGITL/DITL) de care aparțineți. Dacă aveți mai multe domicilii, trebuie să vă adresați instituției de care aparțineți în funcție de adresa din cartea dumneavoastră de identitate. Pentru respectiva adresă nu trebuie să figurați cu niciun fel de datorie la taxe și impozite pentru a putea obține certificatul fiscal. Același lucru trebuie să îl facă acum și cumpărătorul unui bun de tipul casă, autoturism, motocicletă sau orice fel de vehicul care necesită înmatriculare.

Ce înseamnă schimbarea aceasta când vrei să vinzi sau să cumperi o motocicletă?

Ca de obicei, schimbările de legislație care implică modificări în procedura de înmatriculare sau de transcriere a dreptului de proprietate al unui vehicul sau al unui bun aduc diferite probleme neașteptate pentru mulți cetățeni.

O primă problemă o vor avea cei care intenționau să cumpere un vehicul sau un imobil în perioada următoare fără să aibă certificatul fiscal la ei în momentul semnării documentelor. Tranzacțiile nu vor putea fi finalizate în lipsa acelui certificat.

Aceeași problemă o vor avea și cetățenii care vor să vândă un vehicul sau imobil în perioada următoare, deoarece vor trebui să roage cumpărătorul să vină și cu certificatul fiscal, nu doar cu cartea de identitate pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Din nefericire, este obligația fiecărui cetățean să se informeze în privința acestor schimbări și necunoașterea legiii nu absolvă pe nimeni de respectarea acesteia.

Pe scurt, dacă doriți să vă vindeți motocicleta, un alt vehicul sau un imobil, trebuie să vă asigurați că și cumpărătorul are certificat fiscal, nu doar vânzătorul.

Concluzie

Obținerea certificatului fiscal era un pas obligatoriu pentru vânzarea unei motociclete sau a unui apartament/case. Aceleași reguli se aplicau și se aplică în continuare pentru autovehicule. Diferența făcută de noul OUG este legată de faptul că și cumpărătorul trebuie să prezinte certificatul fiscal la momentul achiziției. În cazul dealerilor auto/moto, acest lucru înseamnă că tranzacția nu va fi finalizată până la prezentarea documentelor corecte, incluzând aici certificatul fiscal al cumpărătorului.

În ceea ce privește procesele verbale de vânzare și cumpărare între persoane fizice, regulamentul se aplică în continuare, deci nu veți putea să vindeți motocicleta sau autoturismul dumneavoastră unui cetățean care nu are certificat fiscal pentru bunurile sale. Oricât de tare ați dori să vindeți acel bun și să încasați banii de la respectivul cetățean, nu veți putea completa tranzacția fără ca ambele părți să aibă certificat fiscal valabil.

Este foarte probabil ca tranzacțiile făcute până pe 2 martie 2026 și nefinalizate încă prin înmatricularea definitivă să necesite documente suplimentare, în special din partea cumpărătorilor – sub forma acestui certificat fiscal, deci păstrați numărul de telefon al cumpărătorului în cazul în care va fi nevoie să îi contactați pe aceștia.