Skip to main content

M.A.N. România Magic Lepșa Reloaded

Descriere
MAN România este una dintre cele mai mari întâlniri moto din țară.
Locatie
Centrul de agrement Galaciuc, Tulnici, jud. Vrancea
Data
18-21 iulie 2019
Costuri

Indisponibil

Important de știut

Motoraliul Anual Național este una dintre cele mai mari întruniri moto din România. În fiecare an, locul de organizare este pus la confluența celor mai frumoase drumuri de o zi pe motocicletă din țară. Anul acesta, pentru a doua oară, întâlnirea va avea loc pe Lepșa, poate cel mai îndrăgit traseu pentru motociclism din România.

Evenimentul de 4 zile de la Tabăra Galaciuc va fi asezonat cu activități, acțiuni, jocuri, concursuri și concerte pentru toate gusturile și pretențiile și marșul obișnuit al motocicliștilor din toată țara.

Pentru că am adus vorba de gusturi,  vor fi gătite bucate dintre cele mai neaoșe și îmbietoare de pe la noi.

Vom fi și noi prezenți la MAN România, nu doar ca să ne înfruptăm din bucate, să ascultăm muzică bună și să vedem motociclete frumoase, ci și pentru a strânge semnături pentru Petiția RABLA Moto, proiectul prin care s-ar putea achiziționa și scutere și motociclete într-un format asemănător cu cel prin care se achiziționează, acum, autoturisme.

O dată pe an, toate drumurile duc la MAN. MAN România.

Vă așteptăm la standul nostru!

De ce ?

Fiind unul dintre cele mai mari evenimente moto din România, atrage întreaga comunitate moto

Organizator

MAN România

Editia eveniment

În acest an are loc ediția a 7-a a evenimentului.

Află mai multe detalii, direct de la sursă!

Pagină eveniment