Schimbare majoră pentru permisul de conducere internațional
Permisul Internațional nu este necesar în UE
Din 11 octombrie, poți cere permisul de conducere internațional de la DRPCIV. Cât costă acum?
Ce implică schimbarea locului de unde ceri permisul de conducere internațional?
Până de curând, obținerea permisului de conducere internațional în România se făcea doar de la Automobil Club Român, adică ACR. Instituția respectivă avea printre condițiile de obținere a documentului cetățenia română, domiciliul în țara noastră și calitatea de membru al ACR.
În cazul cetățenilor străini care doreau permis de conducere internațional din România, ei trebuiau să aibă deja permis de conducere românesc și să prezinte documentele de rezidență sau domiciliu stabil în țara noastră.
Problema în cazul nostru era costul întregii proceduri, ce ajungea la aproape 1.150 de lei pentru că implica și cotizația de membru al ACR pe lângă taxa de emitere a Permisului de Conducere Internațional.
După cum am relevat într-un material realizat împreună cu alte asociații membre FEMA, din care face parte și motoADN, șoferii și motocicliștii din România plăteau una dintre cele mai ridicate taxe pentru a obține un Permis de Conducere Internațional, având în vedere costul de aproape 230 de euro pentru a-l obține pentru un an.
Spre comparație, în Statele Unite ale Americii, un asemenea premis costa 20 de dolari la Asociația Americană de Automobilism, echivalentul local al ACR-ului. În Franța, permisul de conducere internațional este obținut gratuit. Între timp, în Danemarca, costă doar 3.5 euro să obții permisul de conducere internațional.
În Germania, un permis de conducere internațional este obținut pentru suma de 16,3 euro și este valabil pentru trei ani.
Puteți citi aici întreg materialul dedicat subiectului din vremea în care permisul de conducere internațional era obținut de la ACR.
La ce îți trebuie permisul de conducere internațional?
Permisul de conducere internațional este necesar în anumite state din lume în care nu sunt recunoscute permisele de conducere naționale din România, respectiv din alte țări – pentru cetățenii altor state.
Pentru a afla dacă aveți nevoie de acest permis în țara pe care plănuiți să o vizitați și în care doriți să și conduceți un autovehicul – al vostru, închiriat sau împrumutat, este indicat să verificați site-ul MAE.
Este obligația fiecărui cetățean de a verifica aceste detalii înainte de a călători pe un teritoriu, iar necunoașterea legii nu vă scutește de efectele acesteia.
Dacă permisul de conducere românesc nu este recunoscut în statul respectiv, nu veți putea să închiriați un vehicul sau să îl conduceți, chiar dacă e vorba despre vehiculul cu care ați ajuns acolo. Ca să evitați o asemenea situație, este indicat să vă documentați pe site-ul MAE încă de când faceți planurile de călătorie și de a face o ultimă verificare înainte de a porni la drum – cât să vă asigurați că nu veți trece printr-o zonă de conflict sau altă situație periculoasă și MAE recomandă cetățenilor români să părăsească respectivul teritoriu.
Cum arată permisul de conducere internațional?
Documentul este sub forma unui carnet în format A6 (148 x 105 mm) și are o copertă de culoare gri, pagini interioare albe și font albastru închis.
Permisul de conducere internațional reprezintă traducerea permisului de conducere național în șapte limbi. Acesta sunt: engleză, franceză, spaniolă, greacă, rusă și arabă, în conformitate cu prevederile Convenției asupra circulației rutiere încheiate la Viena în 8 noiembrie 1968.
Cu această ocazie, aflăm că anul 2024 marchează împlinirea a 111 ani de la atestarea documentară a permisului de conducere românesc, notează reprezentanții DRPCIV.
De unde obții acum permisul de conducere internațional în România și cât costă?
Începând cu data de 11 octombrie 2024, cetățenii pot depune actele pentru a obține permisul de conducere internațional la DRPCIV, adică Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule.
Documentul respectiv se va elibera pentru cei care au un permis de conducere și al unui act de identitate românești, aflate în termen de valabilitate. Notăm aici faptul că permisul de conducere internațional nu va putea fi valid mai mult decât permisul de conducere național, deci fiți siguri că acesta mai are suficientă valabilitate ca să aveți timp să vă întoarceți din călătoriile planificate cu permisul încă valid.
Cei care doresc să obțină un permis de conducere internațional trebuie să aibă răbdare, deoarece termenul de emitere al documentului este de 30 de zile de la data înregistrării cererii. Subliniem partea cu înregistrarea, nu cu depunerea cererii, deci luați în calcul câteva zile în plus.
DRPCIV oferă două posibilități de a intra în posesia permisului de conducere internațional: livrare la adresa din România indicată de titular sau ridicarea acestuia de la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor indicat în cerere.
Ce acte trebuie să depui pentru permisul de conducere internațional?
Cei care doresc un permis de conducere internațional trebuie să completeze o cerere-tip, un act de identitate și un permis de conducere românesc, precum și dovada plății contravalorii permisului de conducere internațional. Tariful se plătește în contul RO87TREZ7015032XXX025704, deschis la Trezoreria Sector 1 pe numele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.
Dacă nu doriți să mergeți la ghișeu să depuneți actele, aveți posibilitatea de a transmite documentele respective pe adresa permis.international@mai.gov.ro, de unde acestea vor fi transmise mai departe autorității competente să le emită.
Cât costă și cât este valabil permisul de conducere internațional românesc?
Probabil cea mai mare schimbare este tariful de emitere al permisului de conducere internațional, de 46 de lei. Așadar, vorbim despre o diferență de peste 1.100 de lei, deloc de neglijat inclusiv pentru riderii mai înstăriți.
Cealaltă veste bună este că permisul de conducere internațional emis în România este acum valabil preț de 3 ani, nu 1 an, ca până acum, deci practic te costă doar 15 lei pe an să ai permis de conducere internațional, nu 1.150, ca până acum. Practic, este de 76 de ori mai ieftin.
Subliniem faptul că permisul de conducere internațional nu este valabil fără un permis de conducere național valabil și în termen, așadar este indicat să vă asigurați că acesta din urmă mai are valabilitate suficient de mare înainte să depuneți cererea pentru un permis de conducere internațional.
Mențiune importantă pentru deținătorii categoriei A2 de permis de conducere
De notat faptul că permisul de conducere de categorie A2 este recunoscut doar în Uniunea Europeană. Cei care au această categorie de permis și solicită permisul de conducere internațional vor avea voie să conducă doar o motocicletă mică, de sub 125 cmc în baza permisului de conducere respectiv.