Cu IQ Motorsport...
...la MotoRC
IQ MotorSport – echipa susținută de motoADN în campionatul MotoRC
Când intră în lumea motociclismului, unii sunt deja pasionați de motorsport și aleargă, de oriunde s-ar afla, să prindă etapele de MotoGP. Alții nu știu nimic despre această lume, dar descoperă, treptat, că îi prinde și îi aduce în rândurile spectatorilor sau, de ce nu, în rândurile celor care își testează, ocazional, abilitățile pe circuit.
Iubitorii de motociclism viteză de la noi din țară se întâlnesc, deseori, la circuitul MotorPark de la Adâncata, unde se desfășoară nu doar multe Track Days, ci și Etape din cadrul MotoRC – campionat privat în cadrul căruia concurează echipe locale, și nu numai, de motocicliști pasionați – fie piloți profesioniști (cei care concurează la clasele de S 1000/600/300), fie amatori (care se întrec la clasele de R 1000/600).