Skip to main content
MOTOsport

Campionatului Național de Motociclism Viteză, Navak, Serbia

By 24 mai 2022octombrie 27th, 2022No Comments

Etapele III și IV

ale Cupei CFMOTO

În zilele de 21 și 22 mai au avut loc etapele III și IV ale Cupei CFMOTO, parte a Campionatului Național de Motociclism Viteză, la Navak, în Serbia. Din cei 10 juniori români care au făcut deplasarea peste granița pentru cele două curse, 9 s-au aliniat la start în zilele de sâmbătă și duminică.

În cursa de sâmbătă, Cristian Radu (16 ani, Constanța) a continuat să impună ritmul de cursa, după primele două victorii din Grecia. Deși era la primul contact cu circuitul Navak, tânărul constănțean a câștigat și a treia cursa a sezonului, în timp ce Fabian Cojocariu (17 ani, București) a terminat pe poziția a 2a. Ionuț Purdea (13 ani, Dej) a obținut un binemeritat loc 3 la finalul zilei.

În antrenamentele de duminică, tot invitatul special, Luca Purdea a avut timpul cel mai bun cu motocicletă 300SR: 1:41.999. „E atât de ușor să o înclini pe viraje, sper într-o zi să pot face asta și la 600. M-am distrat mult weekendul acesta în Cupa CFMOTO, aș vrea să mai fac asta și în viitor”. Cristian Radu a fost al doilea cel mai rapid pilot din Warm-up, cu un timp de 1:43.680, în timp ce Fabian Cojocariu a fost la doar 0.528 secunde în spate.

Imediat după cursa oficială de la clasa Supersport300, cei 9 piloți ai clasei CFMOTO s-au aliniat și ei la start. Cristian Radu a avut un moment dificil imediat ce semaforul a arătat verde: wheelie-ul de început l-a costat câteva poziții importante. Între timp, Fabian Cojocariu a profit de greșeală adversarului sau principal, și a preluat conducerea cursei. Pe tot parcursul celor 6 lap-uri a arătat cât de mult a progresat în ultimul an, și a reușit să obțină prima victorie din carieră.

Rezultatele oficiale ale cursei a patra sunt după cum urmează:

  1. Fabian Cojocariu – CFMOTO 300SR Racing  (Best Lap: 1:41.904)
  2. Cristian Radu – Triton 300SR Racing   (Best Lap: 1:42.834)
  3. Răzvan Ciocan – Staking Agency 300SR Racing  (Best Lap: 1:49.379)
  4. Codruț Borcea – CFMOTO 300SR Racing    (Best Lap: 1:51.255)
  5. Mihai Toma   – CFMOTO 300SR Racing    (Best Lap: 1:52.034)
  6. Ionuț Purdea – CFMOTO 300SR Racing   (Best Lap: 1:48.448)
  7. Rareș Matei – Elrond 300SR Racing    (Best Lap: 2:15.153)
  8. Luca Purdea DNF – TBIPay 300SR Racing  (Best Lap: 1:40.850)
  9. Valentin Polexici – DNF – CFMOTO 300SR Racing  (Best Lap: 1:42.474 )
  10. Vlad Chivu DNS – TBIPay 300SR Racing
CF MOTO START
CFMOTO

Cristian Radu lider de clasament

Cristian Radu conduce în continuare clasamentul Cupei CFMOTO, înainte de cele două curse din Grecia: „Am pierdut mult la start ridicându-mă pe o roată. Am început o serie de depășiri în speranța că îl , avoi ajunge pe Fabian, dar până la final am terminat cursa la 14 secunde în spatele lui. Mă bucur pentru el că a câștigat cursa de azi, și de abia aștept să ne duelam din nou la Serres”

Răzvan Ciocan primul podium

Răzvan Ciocan reușește primul podium din carieră, chiar la prima lui participare la motociclism viteză. „Am fost cu aproape două secunde mai rapid în a două cursa decât în prima. Am început să înțeleg cum să abordez trasele, cum să frânez mai eficient și cum să mențîn viteză pe viraje. E foarte palpitant să descoperi toate aceste aspecte, iar motocicletă îți permite să evoluezi de la tur la tur”.

Deși a fost un pic mai lent în cursa de duminică, comparativ cu ziua anterioară, Codruț Borcea a terminat tot pe poziția a patra: „Astăzi aș fi putut să obțîn primul podium în Cupa CFMOTO, dar Răzvan a fost ceva mai rapid decât mine. Sunt totuși mulțumit de cum m-am descurcat la Navak, și cred că în Grecia am șanse bune să termin măcar pe locul 3”.

Mihai Toma a reușit să-și îmbunătățească și el performanță din prima zi, pe fondul unei erori comise de tânărul Ionuț Purdea. „Plec acasă cu 21 de puncte după prima mea participare la Cupa CFMOTO. Weekendul acesta am văzut de ce sunt în stare atât eu cât și oponenții mei, dar m-am și obișnuit cu motocicletă. Am emoții pentru etapă de la Serres, e un circuit mai mare, dar cred că mă voi descurcă fără probleme”

Rareș Matei a reușit să își îmbunătățească rezultatul de sâmbătă cu aproximativ 14 secunde, o performanță notabilă: „Știu că am fost mai lent zilele acestea, dar îmi place să fac pași mici și siguri. Am lucrat mult la poziție și la trase, acum trebuie doar să încep să deschid gazul mai mult și mai devreme”

Ionuț Purdea a fost vizibil supărat la finalul etapei a patra, dar rămâne în continuare unul din favoriții la câștigarea titlului de Campion al Cupei CFMOTO în 2022. Valentin Polexici a stabilit al treilea cel mai rapid tur de pistă, în spatele lui Luca Purdea și Fabian Cojocariu, dar s-a retras și el înainte de finish, în semn de respect pentru juniorii debutanți.

CFMOTO
CFMOTO
CFMOTO

Etapele V și VI se vor desfășura la Serres Racing, în Grecia, în zilele de 18 și 19 iunie. Primii trei piloți din clasamentul Cupei CFMOTO la acest moment sunt:

  1. Cristian Radu: 95 Puncte
  2. Fabian Cojocariu: 85 Puncte
  3. Ionuț Purdea: 55 Puncte

La clasa Supersport300 a Campionatului Național de Motociclism Viteză, piloții ACSRU Racing au obținut următoarele rezultate:

Daria Ganescu: Locul 2 (Locul 3 BMU)  (Best Lap:1:29.473)
Alex Pahome: Locul 3   (Locul 4 BMU)  (Best Lap:1:29.540)
Alex Voinea: Locul 4   (Locul 11 BMU) (Best Lap:1:31.716)

La clasa Formula600 a Campionatului Național de Motociclism Viteză, rezultatele au fost:
Luca Purdea: Locul 1  (Locul 15 BMU)  (Best Lap 1:29.698)
Andrei Poponut: DNF

La Clasa Stock600 a Campionatului Național de Motociclism Viteză, rezultatele au fost:

Vlad Chivu: Locul 3 (Locul 7 BMU) (Best Lap: 1:25.036)
Valentin Polexici: Locul 4  (Locul 11 BMU) (Best Lap: 1:29.416)

La Clasa Stock1000, Hristian Hristov a terminat cursa pe poziția a 6a în clasamentul BMU (poziția 1 în Campionatul Național al României), cu un Best Lap de 1:21.032