Cum a fost ediția 22 a Red Bull Romaniacs?
Ce a fost nou la Romaniacs în 2025?
Romaniacs s-a reinventat prin ediția Game Changer
Cum a fost la Romaniacs 22 ”Game Changer”?
Ediția cu numărul 22 a Red Bull Romaniacs a adus un nou suflu celui mai dur raliu hard enduro din lume. Lansarea unei noi categorii a crescut remarcabil numărul concurenților și acesta pare a fi doar începutul.
Fostul snowboarder Martin Freinademetz a demarat în 2004, la Sibiu, un concurs de enduro extrem ce a crescut de la an la an. Romaniacs a crescut dintr-un eveniment nișat în lumea hard enduro la un reper internațional. De-a lungul anilor, s-a transformat într-un festival al sportului pe două roți, iar în acest an a strâns atleți din 63 de națiuni la ediția cu numărul 22.
Anul 2025 a adus o clasă dedicată motocicletelor de adventure, precum și una gândită pentru motocicletele electrice. Acestea au avut trasee diferite față de concurenții la clasele convenționale, ceea ce a făcut întreg evenimentul mai dificil de organizat, însă spectatorii au putut urmări mai multe motociclete și mai mulți concurenți dacă se poziționau în punctele comune pentru mai multe clase.
Clase noi, trasee noi, concurenți noi
Poate că sună ușor alambicat, dar organizatorii au reușit și de această dată să găsească locuri care să pară că sunt în mijlocul pustietății, dar la care să poți ajunge relativ ușor și de unde să poți să urmărești, preț de mai multe zeci de minute, concurenți cu abilități care merg de la amatori la primele concursuri până la campioni mondiali de enduro și veterani de la Raliul Dakar.
Una dintre noile clase, cea dedicată motocicletelor electrice, a avut o echipă inedită – trei colegi de la EuroNautica s-au înscris pe trei motociclete Can-Am identice, într-o configurație tehnică aproape standard.
Motocicletele electrice Can-Am au avut suplimentar montate scuturi de protecție pentru motor și baterie, o frână suplimentară la ghidon pentru roata spate și mousse-uri pentru pneuri. Încărcarea acumulatorilor a fost realizată în punctele de service fără demontarea acestora de pe motocicletă.
În mod interesant, motocicleta Stark Varg EX a lui Eddie Karlsson, suedezul care a câștigat la clasa Silver, a schimbat acumulatorii în punctele service pentru a avea timpi competitivi de realimentare. Spre comparație, riderii care foloseau motociclete cu motoare termice făceau cinci alimentări pe zi. Karlsson a făcut între șase și nouă schimburi de acumulator pe zi.
Revenind la eMoto Hobby, cei trei membri ai echipei EuroNautica au mers împreună pe întreg traseul, reușind să termine la diferență de secunde unii de alții la fiecare probă. Deși au concurat la clasa eMoto Hobby, ne-au recunoscut că traseul nu a fost deloc ușor, iar antrenamentele și pregătirile pe care le-au făcut înaintea cursei le-au permis să ducă totul la sfârșit.
La polul opus în privința dificultății percepute s-a aflat Krisztian Tompa. El a afirmat că nu a fost nimic neașteptat de greu la concurs în raport cu ce își imagina că va întâlni, mai puțin navigarea – nefiind obișnuit să concureze folosind semne și waypoint-uri.
Krisztian ne-a mărturisit că traseul pentru clasa sa s-a nimerit să fie mai pe gustul lui decât spera, cu cărări single pe care să poată prinde viteză și drumuri forestiere. Riderul care a alergat pentru Yamaha România cu un Tenere dorea să evite trecerile prin râu și situațiile în care ar fi fost nevoit să împingă motocicleta pe deal – el a alergat la clasa Adventure Ultimate.
Riderii de la Silver și Gold întâmpină, de obicei, situațiile descrise de Krisztian, iar ediția din acest an nu a dus lipsă de momente în care concurenții au transportat motocicletele la sfoară pe un versant, dar și momente în care acestea au căzut la vale.
Poți citi revista motoADN și într-un format online, în care te bucuri de layout-ul de revistă cu care te-am obișnuit. Este gratuit, trebuie doar să dai click pe butonul de mai jos.
Ce spun concurenții de la Romaniacs 2025?
Despre dificultatea traseului am vorbit și cu Alex Pop de la Moto24, iar el ne-a spus că nu a fost nimic neașteptat de greu pentru el: ”știam la ce să mă aștept în virtutea istoricului meu cu această cursă. A fost susținut, dar a fost cu flow. Totul s-a făcut pe motocicletă, fără împins sau tras. Lucru de așteptat, de altfel, pentru o clasă cu motoare de 200 kg. Mai ușor nu a fost nimic decât mă așteptam să fie”.
Alex are cinci participări la Romaniacs în total, din care trei la Bronze, una la Silver și cea mai recentă la Adventure Ultimate. Nu a putut să ne confirme încă participarea la următoarea ediție, deoarece el obișnuia să meargă din doi în doi ani la această cursă.
Mai interesantă ni se pare această parte a declarației sale pentru motoADN: ”Consider că este un privilegiu imens pentru noi, românii, să avem așa un eveniment acasă. Alții vin de la mii de kilometri distanță și cheltuie bani de o mașină nouă ca să participe odată în viață”.
Concurenți din 63 de țări și participare record din România
Noua clasă dedicată motocicletelor adventure a atras rapid atenția internațională, ducând la implicarea Triumph Motorcycles cu un efort de uzină: Sam Sunderland – campion mondial FIM Cross-Country Rallies și câștigător al Raliului Dakar a fost la start la Romaniacs la Adventure Lite.
Colegul său de echipă a fost Jonny Walker, pilot de uzină Triumph, fost câștigător de Romaniacs la Gold și înscris pe listă la Adventure Ultimate cu Tiger 900 Rally Pro, la fel ca Sunderland.
KTM nu s-a lăsat mai prejos și l-a avut pe Johnny Aubert pe un 890 Adventure, la scurtă vreme după victoria sa de la Red Bull Erzbergrodeo. Aubert a făcut echipă cu belgianul Greg Gordinne.
E un spectacol al sportului cu motor cum rar ai ocazia să găsești în România, iar organizatorii au reușit performanța să îl tot deruleze și să îl facă din ce în ce mai bun. Această constanță este ceea ce ne-a adus 78 de concurenți din Germania, 54 din Regatul Unit, 51 din țara noastră – participare record datorită noilor clase, 46 din Austria și din alte 59 de țări.
Înainte să detaliem subiectul, să ne amintim cum era Romaniacs la început. Cel mai potrivit om să ne vorbească despre asta este Mani Gyenes: ”Având în vedere că la prima ediție au fost până în 40 de concurenți în total, la ambele clase, iar acum sunt peste 600, este o schimbare foarte mare. Traseele s-au schimbat și ele foarte mult pentru că și motocicletele și cauciucurile au evoluat foarte mult. Echipamentul de concurs este mult mai bun și era normal ca organizatorii să țină pasul și să facă trasee tot mai grele. Nu știu ce s-ar mai putea inventa, dar cu siguranță vor mai fi schimbări în anii următori.”
Noua clasă adventure a atras piloți titrați și din alte sporturi, inclusiv frații Julian și Adrian Răduță. Cei doi au făcut echipă cu Sebastian Grosu la clasa Adventure și au alergat cu modele CFMoto.
Marca respectivă a adus rideri inclusiv din China pentru a concura la Romaniacs, iar dealerii au derulat o reducere temporară de preț pentru cei care voiau să cumpere o motocicletă nouă și să se înscrie cu ea la această competiție. Printre ei s-a aflat și Andrea Goga, înscrisă cu doar o lună înainte de evneniment, fără timp de antrenament serios. După cum ne-a descris ea, a ”fost un test autoimpus pentru a-mi testa experiența și rezistența. Patru zile cu multă adrenalină, carusel de sentimente și emoții, simțit frică așa cum nu am simțit de mult la un concurs, asistat un concurent rănit până au venit cei de la Rescue Team, am ajutat și am fost ajutată în locuri prin care nu credeam că pot trece, dar am trecut prin porțiuni de traseu unde nu credeam în veci că sunt în stare, am ajuns la epuizare fizică, am plâns lacrimi de disperare, dar și de bucurie. Am avut o strategie clară, merg sub 100% pentru un plus de siguranță, nu mă lupt cu nimeni, trebuie doar să termin. Am terminat pe 8 din 28 de concurenți.”
Ambițios plan, dar poate mai ambițios a fost Julian Răduță, singurul pilot înscris la atât la Romaniacs, cât și la o altă competiție de motorsport în același weekend. După ce a terminat Romaniacs, Julian s-a urcat în mașină cu două coaste fisurate și cu metatarsianul rupt ca să alerge la etapa de viteză în coastă de la Sinaia, de unde s-a întors cu un podium.
Să citim, din nou, ce a reușit să facă Julian: patru zile de off-road cu 6-8 ore pe zi în șa, două coaste fisurate și metatarsianul rupt, apoi concurat la o etapă de viteză în coastă pe un traseu tehnic, cum este cel de la Sinaia, unde a reușit să obțină locul al treilea în clasa sa.
Cât de greu a fost la Romaniacs?
Înainte de toate, să aflăm cât de greu era la primul Romaniacs, tot de la Mani Gyenes: ” la început, au fost ediții grele pentru mine. Nu știam multe despre hard enduro și cu ce se mănâncă acest sport. De exemplu, în 2004, am avut un mousse exagerat de tare, cred că era mousse de Dakar în roată. Deci nu aveam un pneu moale și m-am chinuit foarte mult în prima ediție. În 2012, când am concurat la clasa Pro (actuala Gold), a fost o ediție foarte grea. A plouat foarte mult și traseul a fost super alunecos. Iar în pandemie, când s-a amânat cursa și a fost mutată din iulie în octombrie, a fost o ediție foarte grea pentru mine din cauza unei accidentări (triplă fractură la piciorul drept, suferită în iunie 2020). Atunci am concurat la clasa Iron, nu am mers pentru rezultat, doream doar să termin, să nu întrerup seria de finișuri. (n.r. Mani a câștigat la Iron, în 2020, în condițiile în care a renunțat la cârje fix cu o zi înainte de start). Am riscat mult atunci, pentru că nu eram refăcut după accidentare.”
Concurentul cu cea mai grea motocicletă din concurs a fost Ioan Tara, cu un R1300 GS Adventure. Motocicleta utilizată de el în competiție a venit în configurație standard, având în plus doar elementele metalice de protecție a motorului, oferite de producător chiar în lista de opționale. Un clip cu a sa motocicletă lăsând un nor de praf în timp ce urcă în pădure a făcut rapid înconjurul internetului.
La finalul celei de-a treia zi, Ioan a declarat: ” E o experiență foarte frumoasă. Am văzut priveliști superbe, pe care nu le găsești chiar oriunde. Chiar dacă nu am avut luxul de a mă opri să admir peisajul, este uimitor pe unde am trecut.”
În contextul în care el a fost printre cei care s-au ocupat în trecut de asistat organizatorii la stabilit traseul acestei competiții, județele Sibiu, Alba și Râmnicu Vâlcea se pot mândri cu un peisaj care îi surprinde inclusiv pe cei care le cunosc potecile suficient de bine încât să fie ghizi pe motocicletă prin pădure, la propriu.
Despre dificultatea concursului poate vorbi și Alin Săndulescu: ”fără exagerare, cea mai grea și obositoare zi din viața mea pe două roți”, relata el la finele celei de-a doua zi de concurs, în care motocicletei sale i s-a rupt amortizorul spate, ieșind prin basculă și blocând roata spate. În zâmbetul lui de la finiș nu se mai citește nimic din suferința trăită pe probe și la marginea drumului încercând să desfacă plăcile de ambreiaj una de alta.
Despre dificultatea concursului am vorbit și cu Andrea Goga, iar ea ne-a relatat următoarele: ”La Romaniacs nimic nu este neașteptat de greu. Acolo e normal totul: urcare imposibilă, coborâre verticală, kilometri fără sfârșit, la Romaniacs nu are voie să te surprindă nimic, despre asta e vorba vreme de 4 zile: despre imposibil și capacitatea ta de a face față sau nu. Totuși, au fost câteva chestii care au fost consumatoare mari de energie: necunoscutul. Clasa Adventure a fost o necunoscută pentru toată lumea, fiind la prima ediție nu se putea compara cu nimic, nu știam la ce să ne așteptăm de la traseu, nu știam cu se va comporta motocicleta, nu știam eu cum voi rezista, o să fie mai greu sau mai ușor decât la hard enduro, totul a fost un mare semn de întrebare.
Hard enduro m-a călit bine, porțiunile tehnice mă avantajau, durerea și loviturile de la căzături plus oboseala sunt nelipsite, așa că am luat momentele de chin ca o normalitate și am mers înainte. Traseul din ultima zi și finish-ul de Gușterița au fost mai ușoare decât mi-am imaginat, deși s-a anunțat cea mai tehnică zi, ultima mi-a plăcut cel mai mult.
Îmi doresc să particip și la anul, în funcție de timpul pe care mi-l aloc pentru antrenament voi alege clasa. Pașii normali ar fi ca, în 2026, să particip la clasa Core, iar la un moment dat, să încerc și Ultimate, dar vedem ce ne rezervă viitorul”.
Sătmăreanul Mani Gyenes a încheiat și ediția 22 de Romaniacs din carieră, cimentând poziția sa unică în istoricul competiției – singurul care s-a înscris și a și terminat toate edițiile competiției. În caz că vă gândeați dacă a fost de ajuns pentru Mani să concureze de 22 de ori la Romaniacs, sătmăreanul a anunțat deja că s-a înscris la ediția 2026 și a ales să concureze tot la Silver, tot cu o motocicletă de enduro, la fel ca în ultimii ani. Sătmăreanul vrea să concureze până când va fi nevoit să abandoneze, întrerupând tradiția lui de finișuri la Romaniacs.
Insistând pe subiect, ne-a detaliat: ”cu siguranță într-un an voi încerca să merg și eu la una dintre clasele de adventure. Încă nu știu cu ce motocicletă, dar mi-ar plăcea să văd cum e Romaniacs și cu o motocicletă adventure. Această categorie va crește, iar producătorilor de motociclete le prinde bine să își facă reclamă la fiecare model pe care vor să îl promoveze. Din ce am povestit cu cei care au concurat în 2025 după raliu, le-a plăcut”.
Tot din discuția cu Mani, am aflat că se pregătește din plin pentru Dakar 2026, iar în octombrie va merge în Maroc să se antreneze în deșert. Anul viitor va aduce al 16-lea start în Dakar pentru Mani.
Concluzie
La finalul ultimei zile, majoritatea concurenților pe care i-am urmărit trecând linia de finiș zâmbeau, indiferent de poziția ocupată. Contează mai mult că au terminat Romaniacs, nu neapărat pe ce poziție. Același spirit îl regăsim și la Dakar, dar și la alte competiții de hard enduro sau rally raid. Câtă vreme vom regăsi satisfacția concurenților în simplul fapt că au terminat, Romaniacs va fi un succes.
