Te sâcâie dilema cutiei de viteze?
Îți oferim opinia expertului.
Ce face cutia de viteze? Multiplică sau demultiplică mișcarea creată de motor.
Fiecare motor termic este performant într-un interval de turații, iar la turații mici funcționarea devine instabilă și se poate opri. Rolul cutiei de viteze este acela de a menține motorul în regimul optim de funcționare, în timp ce roata motocicletei se învârte cu turații variabile în funcție de viteza selectată de driver.
Cutia de viteze face transferul mișcării de la motor către roată, în funcție de necesitățile de deplasare. Astfel, când ai nevoie de forță, folosești o treapta inferioară, iar când ai nevoie de viteză, folosești o treaptă superioară.