Skip to main content
Informații tehnice

Ce să faci înainte de primul tău drum cu motocicleta în acest sezon

By 28 martie 2024No Comments

Ce să faci înainte de prima plimbare a sezonului

O verificare rapidă te scapă de multe bătăi de cap

Indiferent că ai zero sau 100,000 de kilometri pe două roți, tot trebuie să îți verifici motocicleta periodic

Ce să faci la motocicletă?

Indiferent că ai motocicleta de un an sau de zece, trebuie să o verifici atât la începutul sezonului, cât și înainte de fiecare plimbare. Majoritatea verificărilor sunt la nivelul de inspecție vizuală, deci nu este nevoie să ai vreo calificare de mecanic pentru a putea face aceste verificări. În plus, e vorba de siguranța ta, deci ar fi bine să fii atent.

Anvelope

Începe cu anvelopele – presiunea trebuie verificată la două săptămâni. Îți ia doar câteva secunde și un manometru costă mai puțin de 40 de lei, dar o presiune greșită de pune în pericol la fiecare metru pe care îl parcurgi astfel.

Starea anvelopelor și nivelul de uzură al acestora ar trebui verificat la fiecare două plinuri. Cei care au anvelope vechi ar trebui să se gândească de două ori înainte să încerce să ”tragă” încă un sezon din ele, că există riscul să facă un accident care le anulează orice economie închipuită din această abținere.

Lichide

A doua verificare este la nivelul tuturor lichidelor și a elementelor mecanice ale motocicletei prin care trec lichide. E destul de simplu: trebuie să te asiguri că nu curge niciun lichid din motocicleta ta, de nicăieri.

Este suficient să te uiți după pete de ulei sub motocicletă, respectiv după urme de ”transpirație” la nivelul furtunurilor. Nivelul de lichid din vasul de expansiune și din rezervorul de lichid de frână îl poți remarca printr-o inspecție vizuală, iar asta se poate spune și despre ulei – însă nu uita să îl verifici doar cu motocicleta dreaptă, nu pe cricul lateral.

Nu uita să te asiguri că amortizoarele nu pierd ulei, iar etanșeitatea rezervorului de carburant și a conductelor de combustibil trebuie și ea monitorizată – în mod special la motocicletele trecute de prima tinerețe. Dacă simți că miroase a benzină lângă motocicletă înainte să o pornești, asigură-te că nu curge benzină pe nicăieri.

Cu motorul pornit, uită-te și dacă vezi fum la eșapament. În mod normal, nu ar trebui să vezi niciun fel de fum ieșind pe eșapamentul motocicletei tale. Fumul negru înseamnă amestec prea bogat, fumul albastru înseamnă consum de ulei, fumul gri spre alb înseamnă consum de antigel, iar aburul doar semnifică o diferență de temperatură dintre exterior și gazele arse de motocicleta ta. Poate fi și condensul acumulat pe galeria de evacuare, deci ar trebui să dispară rapid.

Transmisie

Lanțul motocicletei este de asemenea ușor de inspectat, fiind suficient să îl privești ca să vezi dacă a făcut ”burtă”, adică dacă este lăsat în partea inferioară și apoi să îl verifici cu mâna, prin ridicare la nivelul pinionului spate. Dacă îl poți ridica aproape complet de pe ”dinții” pinionului, ar trebui reglat. Cu ocazia acestei inspecții, verifică și cum arată pinionul spate.

Comenzi

Verifică dacă manșonul de accelerație are o cursă liberă și dacă revine singur la zero, rapid și ușor, precum și dacă maneta de ambreiaj și manetele de frână pot fi acționate liber și funcționează corect.

Frâne

Inspectează vizual etrierii, discurile de frână, furtunurile de frână și nivelul lichidului de frână.

Uită-te după scurgeri, crăpături și șuruburi ce par să nu fie strânse suficient de bine. Vibrațiile motorului ar putea să desprindă unele șuruburi, de unde și necesitatea acestor verificări.

Înainte de a intra pe un bulevard aglomerat, asigură-te că îți funcționează corect atât frâna spate, cât și frâna față. Fii atent la sunete neobișnuite la apăsarea frânelor și în funcționarea propulsorului.

Încărcare

Ocazional, este o idee bună să verifici cu un multimetru câți volți încarcă statorul motocicletei tale și ce sănătate are bateria sa. Dacă nu ai un multimetru sau nu știi cum să îl folosești, află că sunt adesea campanii de testare gratuită a bateriilor auto/moto în orașele mari, organizate de diferiți producători de acumulatori. Fiind gratuită inspecția, vezi și cum se face și afli și cum stai.

Iluminare și semnalizare

Înainte de a pleca la drum, este o idee bună să verifici ocazional și dacă îți merg semnalizatoarele, stopul pe frână și dacă îți funcționează în continuare lumina de poziție, faza de întâlnire și faza de drum.

E o verificare care îți consumă doar câteva secunde, iar schimbatul unui bec îți ia câteva minute, dar te scutește de o amendă de câteva sute de lei și de rămânerea fără talon (și ITP) în caz că becul ars este văzut de un echipaj mixt poliție-RAR la o verificare în trafic.

Ultimele verificări

Înainte să ieși din casă, nu uita să te asiguri că ai ITP-ul valabil și setează o alertă în calendarul telefonului tău în zilele de dinaintea expirării acestuia. Asigură-te și că ai o poliță RCA valabilă și că ai la tine talonul motocicletei, precum și permisul tău de conducere și cartea de identitate.

Odată așezat în șa, asigură-te că ceasurile de bord funcționează și că totul pare a fi în regulă înainte de a porni la drum. Chiar dacă ești dornic să te întâlnești cu un grup la prima plimbare a anului, evită să te grăbești.

Planifică puțin prima ieșire și lasă-ți timp să te asiguri că motocicleta ta e în forma pe care o știai și că totul merge cum trebuie în loc să fugi la întâlnire cu benzina pe rezervă, o scurgere de antigel și cu uleiul la nivelul minim.

Ce ar trebui să faci pentru tine?

Pentru că se presupune că nu ai mai mers pe motocicletă de la finalul sezonului precedent, este indicat să reiei plimbările într-un ritm temperat. Încet și sigur, cum spune și melodia.

Ideea principală este să te obișnuiești din nou să acționezi ca la carte comenzile motocicletei. Nu spune nimeni că ai uitat să conduci, doar că manevrele care nu sunt exersate își pierd din finețe în timp.

Privește astfel: e ca și cum ai încerca să dansezi  pe o melodie care era ”la modă” acum 10 de ani – atunci îți ieșea la fix – dacă îți ieșea, dar azi te miști cam stângaci pe același hit. Iar dacă nu erai mare ”dansator”, fii sigur că nu ai devenit mai bun peste iarnă fără să fi exersat în vreun fel.

Nu ești niciodată singur pe șosea

Un alt lucru important de luat în seamă este să îți amintești că nu ești singur în trafic, iar ceilalți participanți s-au dezobișnuit și ei să fie atenți la motociclete. Poate doar scuterele de livratori i-au ținut relativ alerți în trafic în ultimele luni, dar acelea nu sunt capabile de accelerația unei motociclete. Așa că ia asta în considerare la fiecare drum pe care îl faci.

Șoferii din jur nu se așteaptă ca motocicleta ta să accelereze la maximum la plecarea de la semafor sau la rularea obișnuită prin oraș, iar pe un drum între localități nu se vor uita după o lumină de far care vine din depărtare.

Cu alte cuvinte, nu e suficient să ai farul aprins și nici să dai flash-uri, e posibil să nu fii văzut orice ai face, așa că rulează cu o viteză care îți permite să eviți impactul cu o mașină care se oprește aparent fără motiv în mijlocul unui drum necirculat – probabil că șoferul a decis să întoarcă sau să facă stânga și nu știe că vii din spate.

Studiile și statisticile spun că șoferii nu sunt obișnuiți să se uite după vehicule mai mici decât cele pe care le conduc ei, fiind necesar un efort conștient ca să le observe.

Iar dacă aceste vehicule circulă și cu viteză, creierul șoferului ar putea să ignore eventualul semnal vizual pe care îl faci pe fondul unei potențiale erori de vedere.

De câte ori ți s-a părut că primești flash-uri din spate, privind în oglindă, iar problema era, de fapt, de la denivelările drumului? Exact așa poate fi ignorată și lumina unui far moto de la o distanță considerabilă. Asta dacă șoferul se uită în oglindă – mai devreme nu era nimic în spate, deci de unde a apărut motocicleta aia? Observi ideea, da?

Practic, trebuie să îți lași loc ție să greșești, dar și celor din jur să nu te vadă, respectiv să nu te observe. Această filozofie trebuie aplicată la fiecare plimbare cu motocicleta, nu doar la prima din sezon. Tot timpul, indiferent unde ești, cât de departe mergi și ce faci.

Ia în considerare că mulți conducători auto folosesc telefonul mobil la volan, deci e probabil să nu te observe nici când ești lângă ei, cu atât mai puțin când ești în spatele sau în lateralul lor. Folosește-ți imaginația ca să anticipezi ce ar putea să facă fiecare șofer din jur și condu de parcă ai fi invizibil. În multe cazuri, te observă abia după ce ai trecut de ei, dacă te-au observat.

Păstrează-ți calmul și condu într-o manieră previzibilă, astfel încât să fie evident ce urmează să faci încă de dinainte de a semnaliza. Sigur, doar șoferii atenți la drum vor putea să anticipeze ce ai putea să vrei să faci, așa că semnalizează să te vadă și cei care nu țin ochii la drum așa cum ar trebui.

Pregătire fizică și mentală

Nu strică nici să faci un dram de pregătire fizică înainte de a relua plimbările. Câteva genuflexiuni, rotiri de trunchi și de mâini și ai obținut o încălzire minimă a membrelor și a corpului. Rutina aceasta merge și când faci o pauză la un drum atât cu mașina, cât și cu motocicleta. Nu e nicio rușine să te încălzești și previne situațiile în care ”înțepenești” de la stat în aceeași poziție ore în șir.

Tot la capitolul pregătire, mai avem două aspecte: ce stare de spirit ai și cât de multe lucruri știi. Pentru prima parte, trebuie să fii tu sincer cu tine și să nu pleci la drum când ești prea obosit, supărat, nervos, sau distras. A doua parte se rezolvă altfel, prin cursuri de perfecționare.

Deși un drum cu motocicleta te poate înveseli dacă ai o zi mai proastă, s-ar putea să fie o idee nefericită să pleci la drum când toate lucrurile din viața ta merg prost. Mersul cu motocicleta este relaxant tocmai pentru că nu îți lasă timp să te gândești la orice altceva, dar trebuie să fii pregătit să te gândești doar la ce faci atunci – conducerea motocicletei adică – înainte de a pleca la drum. Dacă ești prea îngândurat, obosit sau ambele, mai bine îți limpezești gândurile cu o plimbare pe jos până să decizi să urci în șa.

Cursuri de perfecționare

Există o paletă mai largă de cursuri de perfecționare pentru motocicliști decât a existat vreodată în România. În funcție de ce motocicletă ai, ce fel de suprafață de rulare preferi și ce buget ai, ai câte o variantă pentru orice buzunar. Aproape orice buzunar, evident, că trebuie totuși să ai o motocicletă, RCA valabil și echipament ca să poți participa la plimbările gratuite organizate special pentru începători.

Evident, cursurile care te fac un motociclist mai bun costă și se fac în condiții dedicate. E suficient să fie organizate într-o parcare închisă, dar unele merg și pe circuit sau doar pe circuit, în funcție de caz. Se recomandă să începi cu un curs de conducere defensivă, urmat de un curs de conducere sportivă. Dacă ai motocicletă de adventure-touring, poți urma un curs de rulare pe macadam/teren accidentat.

Există și varianta să urmărești tutoriale pe YouTube, să citești cărți despre motociclism și să urmărești și cursul nostru dedicat. Însă toate aceste deprinderi trebuie exersate în viața reală ca să le și aplici cu succes. Discutăm aici despre frânarea de urgență, evitarea unui obstacol, procedura corectă de întoarcere a motocicletei, dar și multe alte exerciții esențiale în rularea pe stradă și pe circuit.

În loc de concluzie

Diferența majoră dintre motociclete și autoturisme este riscul la care este supus conducătorul acestora în caz de accident, precum și cât de ușor este să faci accident cu o motocicletă în raport cu un autoturism. De exemplu, oricât de veche ar fi o mașină, nu poți să cazi din ea dacă pui frână brusc și nu are ABS.

Tocmai de aceea, trebuie să fii extra atent când mergi cu motocicleta sau scuterul, iar de asta e indicat să manifești o anume simpatie mecanică față de vehiculul pe care mergi. Nu contează că e proaspăt scos din service sau e nou-nouț, există riscul să aibă o mică scurgere sau un șurub care să nu fi fost strâns corect. E treaba ta să verifici și tu ești persoana din lume cea mai interesată să meargă perfect acel vehicul, așa că nu te culca pe o ureche și fii atent. Îți poate salva viața.