Skip to main content
ReviewȘtiri moto

Faceți cunoștință cu HEDON!

By 24 iulie 2026iulie 29th, 2026No Comments

Ce este HEDON?

Cum este casca HEDON Psilo?

Faceți cunoștință cu HEDON

Ce sau cine este HEDON?

Până de curând, auzisem de marca HEDON doar de la importatorul său în România, Bold and Fast. Între timp, am făcut cunoștință direct cu cofondatorul acesteia, Reginald Flint, în cadrul unui eveniment derulat în Germania, la sediul Dr. Wack, unde am ajuns la invitația importatorului acestor produse în țara noastră.

Cât de des ai ocazia să cunoști fondatorul unui brand de echipament moto sau al unei companii care operează în domeniul tău? E destul de rar, chiar și pentru jurnaliști. În cazul multor companii, fondatorul s-a stins deja, iar pentru altele este o persoană la care ajungi greu și cu care te poți considera norocos dacă ajungi să porți un dialog.

Lucrurile sunt diferite când vorbești despre o marcă fondată în 2013, iar cofondatorii săi sunt din aceeași generație cu tine și au început călătoria în lumea startup-urilor în 2011. Așa l-am cunoscut pe Reginald Flint, cofondator al HEDON, în cadrul unui eveniment organizat de Dr. Wack. Înainte de a fonda acest brand alături de partenera sa de viață, designerul Lindsay Chong, actual cofondator și Chief Creative Officer la HEDON, Reginald a lucrat pentru unul dintre cei mai vechi producători de căști moto din lume, fiind responsabil de divizia lor din China și Asia. Soția sa avea deja o experiență de un deceniu în design de produse și creații grafice, iar amândoi doreau să construiască ceva de la zero, exact pe viziunea lor.

Ce înseamnă HEDON?

Numele mărcii HEDON vine de la un joc de cuvinte. Fondatorii au luat termenul „Hedonism” din limba engleză și l-au pronunțat „Headonism”, iar de acolo au ajuns la formula HEDON. Totul vine de la plăcerea de a merge cu motocicleta împreună cu ideea de a te bucura cât mai mult de această experiență, în timp ce îți exprimi stilul personal.

Ceea ce nu funcționează pentru un designer și nici pentru mulți rideri care vor ceva mai mult decât o cască colantată sau vopsită într-o anumită nuanță. Compania cu sediul în Londra a ales să aducă laolaltă materiale și tehnologii noi împreună cu metode tradiționale, totul pentru a obține căști aspectuoase și totuși funcționale în viața reală. Nu este suficient ca aceste căști să fie frumoase, nu este suficient nici să fie sigure și nici să fie practice. În viziunea fondatorilor companiei HEDON, produsele lor trebuie să le bifeze pe toate, în același timp.

Ce căști produce HEDON și care-i cel mai nou model?

HEDON a început cu o linie de căști open-face și o linie full-face, ambele cu tușe retro. Cele open-face sunt disponibile atât în variantă cu vizieră, cât și fără vizieră, iar toate căștile lor pot fi comandate într-o configurație personalizată, cu un model realizat în baza unui configurator. Da, poți să personalizezi o cască HEDON direct din fabrică, fără să fie nevoie să o revopsești după achiziție și să pierzi garanția.

Noutatea în gamă o reprezintă casca adventure-touring a companiei, numită Psilo Explorer. Aceasta este oferită în trei variante în momentul de față: Ivory Nomad, Signature Black și Commander. Toate sunt realizate din fibră de carbon, iar cea din urmă integrează și un senzor inteligent QUIN în standard, în timp ce pentru celelalte este oferit opțional.

Acesta este doar unul dintre articolele pe care ți le-am pregătit în Revista motoADN. Este o revistă gratuită pe care o poți comanda în format tipărit sau o poți citi gratuit dând click pe butonul de mai jos. Poți face asta chiar acum apăsând pe butonul de mai jos.

Citește revista online
Ce dotări are și ce impresie ne-a lăsat?

Ce este sistemul QUIN?

Un senzor avansat integrat într-o cască moto și care detectează accidentele atunci când au loc. Folosind o aplicație dedicată, trimite alerte de urgență contactelor selectate de utilizator, direct din telefonul acestuia. Folosind un abonament, poate contacta direct serviciile de urgență și să le transmită în timp real traumatismul suferit de utilizatorul căștii, alături de locația sa precisă prin GPS.

În cazul unui accident moto care rezultă în imposibilitatea riderului de a se ridica să ceară ajutor, respectiv în situațiile în care nu știe nici unde este sau cât de grav este rănit, sistemul acesta face diferența între ajutor specializat imediat și o problemă iremediabilă. Când nu este folosit pentru siguranță, sistemul QUIN poate să furnizeze informații de telemetrie în aplicația dedicată.

Cum e noua lor cască?

Știm de la cofondatorul companiei că inspirația pentru Psilo Explorer este un model al unei mărci japoneze pe care l-ați observat și prin galeria foto de la testele noastre. Remarcăm și noi o asemănare în materie de formă.

Casca nouă de adventure-touring de la HEDON mizează pe finisajele premium, integrând elemente din alamă lustruită în locul plasticului, de exemplu, precum și piele întoarsă la interior. Remarci imediat atenția la detalii și este ușor să îți dai seama că ai în față un produs de calitate, pe măsura prețului său.

Un aspect pe care l-am găsit interesant a fost soluția de antiaburire a vizierei aleasă, realizată tot printr-un geam dublu, dar atașat fără celebrele „găurele” ale sistemului Pinlock. Întâmplarea a făcut să testăm casca în plină ploaie, fără pic de aburire.

În ceea ce privește percepția personală a antifonării și a finisajelor, remarc faptul că Psilo Explorer este poziționat pe bună dreptate în zona premium a segmentului. Sistemul de legare este de tip dublu D. Notăm aici faptul că Psilo Explorer în varianta Commander este cea mai scumpă cască din portofoliul HEDON, având un preț de listă de 6.400 de lei la momentul redactării acestui material. O cască open-face de la acest producător trece de 2.000 de lei preț de listă, ceea ce ar trebui să vă ajute să înțelegeți poziționarea pe piață a acestei mărci.

În loc de concluzie

Este clar că HEDON nu va fi prima cască a multor motocicliști din pricina prețului. Noi credem că va fi alegerea celor care nu sunt mulțumiți de ce au găsit până de curând în magazine în materie de stil și posibilități de personalizare. Căștile HEDON sunt importate în România de firma Bold and Fast.