Skip to main content
Știri moto

Indian Motorcycle a lansat colecția sa aniversară de 125 de ani

By 24 februarie 2026martie 11th, 2026No Comments

Indian Motorcycle aniversează 125 de ani de existență în 2026

Americanii încep sărbătoarea cu trei modele speciale 125 Anniversary

Indian Motorcycle a lansat trei modele speciale pentru cei 125 de ani de existență ai companiei: iată colecția 125 Anniversary

Care sunt cele trei modele din colecția 125 Anniversary de la Indian Motorcyle?

Indian Motorcycle a prezentat oficial colecția sa de motociclete cu care își serbează aniversarea de 125 de ani. Prezentarea americanilor a inclus trei modele: Chief Vintage, Scout Bobber și Challenger, toate în varianta specială 125th Anniversary Edition.

Modelul Chief Vintage 125th Anniversary Edition vine cu șa flotantă, jante spitațe, ghidon cu design vintage și aripi prelucrate dintr-o singură bucată de metal. Doar 250 de unități ale lui Indian Chief Vintage 125th Anniversary Edition vor fi oferite la nivel mondial, iar fiecare exemplar va fi numerotat în acest sens. Șaua prezintă și ea o cusătură aniversară, iar întreaga motocicletă este decorată special pentru a-i marca apartenența la această gamă.

Modelul Scout Bobber 125th Anniversary Edition este oferit în 450 de unități la nivel global, de asemenea, numerotate individual. Fiecare model vine cu o șa cusută cu sigla 125th Anniversary, alături de ornamente care marchează faptul că este o motocicletă de serie limitată. Acest model vine cu motorizarea SpeedPlus de 1250 cmc și 111 cai-putere, precum și cu jante cu opt spițe și aripi modificate în stil bobber.

Indian Challenger 125th Anniversary Edition este al treilea prezentat de marca americană din colecția sa de sărbătoare. Acesta este echipat cu motorul PowerPlus 112, folosit și de motocicleta care a câștigat campionatul King of the Baggers. Doar 250 de unități ale acestui model vor fi oferite la vânzare la nivel mondial. Și la acest model, șaua prezintă o cusătură distinctivă 125th Anniversary, de data aceasta gândită pentru două persoane. Echiparea de fabrică este bogată, incluzând sistemul audio PowerBand, scărițe din metal lustruit și multiple ornamente distincte.

Toate cele trei modelele din colecția 125th Anniversary vin cu o vopsea specială, ce include și elemente grafice care marchează apartenența lor la această serie limitată. Producătorul american a dezvoltat și o gamă de accesorii și echipament care să completeze aceste motociclete, dar și să vină în întâmpinarea fanilor și pasionaților care vor să sărbătorească 125 de ani de Indian Motorcycle.

Detalii despre colecția vestimentară, dar și despre aceste trei modele de motocicletă din colecția 125th Anniversary găsiți la importatorul Indian Motorcycle în România, ASP Group East.

Indian Motorcycle a împlinit 125 de ani de la înființare în 2026

Compania Indian Motorcycle a început încă de luna trecută să celebreze aniversarea a 125 de ani de la înființare. În Europa, efectele acestei aniversări au putut fi văzute printr-un eveniment de test ride pentru două dintre modelele speciale pregătite pentru colecția 125th Anniversary.

Acum, avem o imagine clară a celor trei modele care formează colecția 125th Anniversary de la Indian Motorcycle. Fiecare dintre aceste modele este vopsit manual și finisat pentru a reflecta atenția minuțioasă la detalii asigurată de companie. Pentru seria limitată de 125 de ani de Indian Motorcycle, marca americană a ales o combinație de roșu cu negru, cu finisaj „cristal”, realizat prin folosirea unor microfulgi metalici în procesul de vopsire.

Mai mult decât atât, vopseaua aplicată acestor modele implică și o schemă grafică ce prezintă textul ”ONE HUNDRED TWENTY-FIFTH ANNIVERSARY” sub forma unui pinstripe, adică o dungă folosită să separe cele două culori ale caroseriei într-un mod estetic.

Fiecare motocicletă din seria limitată va avea o plăcuță de serie numerotată, care să îi certifice apartenența la această colecție deosebită.