Proiectul de modificare a Codului Rutier pentru siguranța motocicliștilor și fluidizarea traficului merge mai departe!
De la petiție la proiect de lege ajuns în Camera Deputaților în doar 7 luni!
Inițiativa legislativă demarată la EXPO MOTO 2025 a trecut de Senat! Care e următorul pas să devină lege?
Ce prevede inițiativa legislativă B238/2025, proaspăt trecută de Senatul României?
Mai țineți minte petiția pe care noi, cei de la motoADN, v-am invitat să o semnați în preajma EXPO MOTO 2025 și chiar în cadrul evenimentului? Ei bine, au trecut șapte luni de atunci, timp în care petiția s-a transformat într-un proiect de lege, B238/2025, regăsit la Senat sub numărul de înregistrate L276/2025. Acest detaliu era important dacă voiai să urmărești evoluția acestui proiect, ceea ce noi am și făcut. Propunerea a fost în dezbatere până în data de 16 octombrie 2025.
Ei bine, astăzi vă putem comunica faptul că proiectul B238/2025 a trecut de Senat, fiind adoptată tacit după expirarea termenului de dezbatere. Proiectul a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbatere, așa cum cere procedura. Este un pas foarte important, deoarece Camera Deputaților este forul decizional, deci după ce se primește de acolo aprobarea va putea fi completat și modificat OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Printre cele mai importante propuneri din acest proiect de lege se numără instituirea unei zone de siguranță de trei metri la intrarea în intersecții, dispusă pe toată lățimea suprafeței de rulare, înaintea trecerilor de pietoni sau a trecerilor la nivel cu calea ferată – unde motocicliștii și scuteriștii vor putea sta la semafor în fața mașinilor pentru un plus de siguranță.
Asta nu este tot! Proiectul inițiat la EXPO MOTO 2025 prevede și posibilitatea motocicletelor și scuterelor de a circula pe benzile dedicate transportului public, precum și amenajarea de spații de parcare pentru vehiculele pe două roți. În plus va fi posibilă legal staționarea pe trotuare în paralel cu carosabilul câtă vreme este lăsat liber un metru pentru circulația pietonilor.
Proiectul de lege nu vine doar cu drepturi pentru motocicliști și scuteriști, ci și cu obligații. Aceștia vor trebui să poarte căști de protecție omologate, cu sistemele de siguranță fixate corect – atât ei, cât și pasagerii acestora. Legislația din România obliga conducătorii de scutere și motociclete să poarte o cască, la fel și pasagerii acestora, însă modificarea este legată atât de omologarea căștii respective, cât și de sistemele de siguranță ale acesteia să fie fixate corect – degeaba porți o cască pe cap dacă nu este legată – este la fel ca o centură de siguranță într-un autoturism.
Ce mai trebuie să se întâmple ca să devină lege și realitate pe drumurile din România?
Următorul pas din punct de vedere legal este dezbaterea din Camera Deputaților a acestui proiect de lege. Este solicitat și avizul diferitelor consilii, cum ar fi consiliul legislativ, dar și al altor instituții abilitate. Uneori, în urma acestor solicitări, apar și cereri de modificare a proiectului.
În cazul favorabil în care proiectul trece mai departe prin toate procedurile pe care nu are rost să le listăm aici, el este votat și apoi trimis spre promulgare la Președintele României. Apoi, legea este trimisă pentru publicare în Monitorul Oficial. Nu trebuie să lipsească nici normele de aplicare ale acesteia, ce trebuie redactate în concordanță cu diferite structuri ale statului pentru a asigura că nu sunt încălcate alte prevederi.
Cu alte cuvinte, deși proiectul de lege a trecut de Senat și este așteptat în Camera Deputaților, for decizional, chiar și după ce trece de aceasta și este promulgat de Președintele României, încă nu devine lege până când nu este publicat în Monitorul Oficial.
Pe lângă semnăturile voastre, acest proiect nu ar fifost posibil fără politicienii care l-au inițiat. Conform listei de la Senat, ei sunt următorii: Atanasiu Corina – deputat USR; Biró Rozália-Ibolya – deputat UDMR; Borş George-Mădălin – deputat PSD; Bucur Ariana-Oana – deputat PSD; Burduja Sebastian-Ioan – deputat PNL; Constantinescu Sergiu-Mircea – deputat PSD; Cristian Brian – deputat USR; Cruşoveanu Marian – deputat PNL; Drinceanu Vlad-Florentin – deputat PSD; Gál Károly – deputat UDMR; Georgescu Gheorghe-Daniel – deputat PSD; Gheorghiu Andrei-Florin – deputat USR; Groza Călin-Florin – deputat Neafiliat; Hagiu Augustin-Florin – deputat PSD; Jianu Iosif-Florin – deputat Neafiliat; Kántor Boglárka – deputat UDMR; Kelemen Hunor – deputat UDMR; Kolcsár Anquetil-Károly – deputat UDMR; Könczei Csaba – deputat UDMR; Ladányi László-Zsolt – deputat UDMR; Lăpuşan Remus-Gabriel – deputat PSD; Magyar Loránd-Bálint – deputat UDMR; Matei Aneta – deputat PNL; Matichescu Mirela-Florenţa – deputat PSD; Miklós Zoltán – deputat UDMR; Mititelu Eduard-Tatian – deputat PNL; Molnar Andrei – deputat UDMR; Morar Lucian-Ioan-Titus – deputat PSD; Moşteanu Liviu-Ionuţ – deputat USR; Muraru Iulian-Alexandru – deputat PNL; Nagy Szabolcs – deputat UDMR; Oprea Octavian – deputat PNL; Plujar Andrei George – deputat USR; Popa Maricel – deputat PSD; Rodeanu Bogdan-Ionel – deputat USR; Şendroiu Vlad-Ioan – deputat USR; Vass Levente – deputat UDMR.
Le mulțumim lor și tuturor celor implicați pentru sprijinul acordat acestei inițiative și pentru că au dovedit că proiectele utile pentru cetățeni pot fi sprijinite în timp record.











