Ultima schimbare legislativă legată de permisul de conducere simplifică obținerea unor categorii
Examenul teoretic nu dispare, însă nu mai este necesar la schimbarea între anumite categorii
Surpriză pe final de an: acum e mai ușor să devii motociclist dacă ești deja șofer și invers
Ce s-a schimbat la lege și de ce?
În urma interesului crescut pentru sporirea opțiunilor de mobilitate urbană, în special cele care să favorizeze lăsarea autoturismului personal în parcare pentru drumurile zilnice, avem o nouă măsură menită să îi ajute pe cei care vor să facă această trecere.
Dacă legea 125B nu a fost suficientă pentru a-i convinge pe șoferi să urmeze doar 10 ore de curs practic pentru a deveni și scuteriști, o nouă schimbare legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial chiar în Ajunul Crăciunului. Mai precis, susținerea repetată a probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere auto a fost eliminată prin lege. Subliniem că doar proba teoretică, supranumită ”sala” a fost eliminată și asta numai pentru anumite categorii de permis și doar pentru cei care aveau deja un permis de conducere valabil pentru alte categorii.
Inițial, proiectul de lege viza doar trecerea de la permisul B1 la B fără a mai susține încă o dată proba teoretică pentru permisul de conducere. Ulterior, proiectul a fost extins la trecerea de la categoria A1 la A2 sau A, cu toate că trebuie îndeplinite celelalte condiții din lege pentru obținerea permisului, incluzând aici urmarea cursurilor de la școala de conducere pentru acea categorie și promovarea unui examen practic.
Între toate modificările, a fost introdusă o nouă prevedere, gândită pentru cei ce au un permis de conducere pentru categoria B sau A și doresc să obțină permisul pentru categoria A, A2, sau B, după caz. Aceste persoane sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, dar trebuie totuși să urmeze o școală de șoferi autorizată pentru categoriile dorite și să îndeplinească toate celelalte criteriile prevăzute de lege pentru obținerea respectivelor categorii, cum ar fi vârsta și experiența necesară – unde este cazul.
Noua propunere legislativă implică, totuși, o experiență minimă necesară de minimum un an, respectiv de minimum doi ani de conducere cu categoria precedentă înainte de a face schimbarea. Mai exact, cei care au permis de categorie B1 trebuie să conducă minimum un an până să poată să fie eligibili să obțină permisul de categoria B fără a mai urma și examenul teoretic, odată ce îndeplinesc și criteriul de vârstă. Pentru categoria A sau A2, va fi necesară o experiență de doi ani în conducere a unei motociclete din categoria mai ”mică”.
Schimbarea cea mai mare este permiterea obținerii permisului de conducere pentru categoriile A sau A2 pentru cei care au deja permis de categorie B fără a mai avea nevoie de examinare teoretică, iar justificarea din spatele acestei măsuri a fost faptul că întrebările de la examinarea teoretică la aceste categorii au aceeași bază și sunt similare ca număr și necesar de punctaj în vederea promovării.
Practic, guvernanții au acceptat faptul că motocicliștii și șoferii trebuie să respecte aceeași lege a circulației, iar diferența între ei este numărul de roți ale vehiculului și cum se manevrează acesta, nu și examenul teoretic.
În același timp, viitorii motocicliști, dar și actualii, vor avea condiții mai bune de circulație și parcare datorită petiției inițiate la EXPO MOTO 2025.
Ce înseamnă schimbarea pentru fiecare categorie în parte? Cine nu mai ”dă sala” și cine încă trebuie să susțină proba teoretică?
Defalcat pe categorii, lucrurile stau astfel:
Cei care au permis de categorie B1 și vor să treacă la categoria B pot face asta fără a mai susține și examenul teoretic atunci când îndeplinesc toate celelalte condiții legale. Examenul practic rămâne valabil la trecerea dintre aceste categorii.
Posesorii de permis A1 care doresc să treacă la A2 pot face asta fără să dea examenul teoretic din nou, dar trebuie să îndeplinească celelalte condiții legale pentru promovare. Același lucru se aplică și la trecerea de la A2 la A.
Posesorii de permis de categorie B care doresc să obțină permis de categoria A2 sau A vor putea să își ”echivaleze” rezultatul de la examenul teoretic și să dea doar proba practică. Evident, totul după ce urmează cursurile unei școli autorizate și îndeplinesc toate criteriile de vârstă și experiență în conducere. Nu se va putea trece direct la categoria A de la 18 sau 19 ani dacă respectivul candidat are doar permis de categorie B.
Pentru toate celelalte categoriile de permis, va fi necesar în continuare și examenul teoretic, nu doar cel practic, în vederea obținerii permisului de conducere pentru alte categorii. Singurele categorii care sunt obținute odată cu permisul de conducere, dar fără un examen specific sunt AM și A1X, în baza experienței legislative a conducătorului auto și a urmării unui curs practic, după caz.

Legea 240/2025 pentru completarea OUG nr 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
Vom avea mai multe accidente, mai puține sau la fel?
La fel ca la alte schimbări în procesul de obținere a permisului de conducere, vor exista mereu discuții dacă măsura va duce la mai multe accidente rutiere și la diferite situații periculoase. Așa cum am punctat în cazul apariției cursului 125B, cei care doreau să devină scuteriști erau deja conducători auto și circulau deja pe șoselele țării. Diferența era faptul că aveau voie să conducă încă un vehicul – mai mic și mai ușor decât cel pe care aveau voie deja să îl conducă, iar asta numai după ce urmau un curs practic în cadrul unei școli de șoferi autorizate în acest sens.
Cu toate că există riscul ca anumite persoane să obțină și permisul moto deși nu sunt neapărat șoferi buni, vă reamintim că aceștia sunt deja conducători auto și au dreptul legal de a conduce în România și în alte țări care recunosc permisul de conducere românesc. Cu alte cuvinte, temerea apariției unor motocicliști care nu cunosc legile este nejustificată, deoarece presupusele persoane care ar obține o nouă categorie de permis sunt deja șoferi în România, deci au promovat deja examenul teoretic.
În același timp, cei care aveau doar permis de categorie A vor putea obține și categoria B dacă urmează cursurile la o școală de șoferi autorizată și promovează și examenul practic specific acestei categorii.
În ambele cazuri, necunoașterea legilor de circulație ar fi relevată chiar în fața polițistului examinator, iar candidatul ar pica proba practică dacă s-ar demonstra că acesta nu cunoaște Codul Rutier.
Realitatea este că problemele adevărate pe care le avem în România în materie de siguranță rutieră sunt strâns legate nu doar de nivelul de instruire al șoferilor sau de lipsa de instruire suplimentară a acestora după ce obțin permisul de conducere, ci de atitudinea pe care o manifestă mulți cetățeni față de lege și de respectul (sau lipsa acestuia) pe care îl au față de ceilalți utilizatori ai drumului. Toate problemele pe care ajungem să le avem cu toții în trafic își au rădăcina, într-un fel sau altul, în cauzele descrise în acest paragraf.








