Skip to main content
MOTOcustom

Officine Rossopuro – MOTOcustom

By 11 aprilie 2022No Comments

Design și pasiune italiană

Dragilor, au mai trecut câteva luni de la ultimul articol, în care vă povesteam despre Maxwell Hazan și al său Buell S1 Turbo, iar acum a venit timpul pentru un nou mult-așteptat material. Vă spun de pe acum că acesta va fi unul mai lung decât cele precedente și va fi presărat cu multe poze, pentru a vă delecta ochii.

Povestea din acest număr începe cam așa: pe la finele anului 2014, am descoperit o serie de videoclipuri pe canalul de YouTube al producătorului Moto Guzzi, numită ‘The Spark’. Aceasta reprezintă un proiect videografic care a avut menirea de a prezenta diverși constructori moto ce au ales să făurească motociclete unicat sub semnul acvilei din Mandello del Lario.

Din seria de videoclipuri cu și despre Moto Guzzi, unul anume mi-a rămas întipărit în minte, probabil datorită faptului că mă auto-declar un fan al mărcii din peninsulă, dar mai ales datorită pasiunii pe care Filippo Barbacane o manifestă atunci când vorbește despre atelierul său: Officine Rossopuro.

Atelierul a luat ființă pe malul Mării Adriatice, în Pescara, Italia, datorită minţii ingenioase și mâinilor iscusite ale lui Filippo Barbacane. Design și măiestrie ar fi cele două cuvinte sub influența cărora Filippo construiește motociclete încă din anul 1993.

Cunoscând aceste lucruri, mi-am suflecat mânecile de redactor part-time și i-am trimis un mesaj lui Filippo, pentru a-i cere acordul să scriu un articol despre el, căci așa este frumos, nu?

Și, ce să vezi! Nu doar că mi-a răspuns într-un mod foarte amabil și prietenesc, îndeplinindu-mi, astfel, așteptările, dar mi-a oferit, pentru acest articol, și o selecție de poze pe care să o împărtășesc cu voi, dragii noștri cititori.

Primul proiect care mi-a atras atenția a fost ANIMA NERA (n.r. – SUFLET NEGRU), cum a fost botezată această creație de către Filippo. Este un custom bazat pe un Moto Guzzi Griso 1100, o motocicletă foarte plăcută ochiului și în forma sa de fabrică. Aceasta a fost o comandă specială, executată pentru un client din Monte Carlo care și-a dorit o motocicletă ușoară cu un caracter sportiv, dar, în același timp, şi un model exclusivist care să îl poarte atât pe lângă plajele din zonă, cât și pe circuit.