MOTOcustom

Ce face pasiunea pentru moto custom dintr-un….”ITist”?

By 25 august 2022 No Comments

Omul din spatele...

...MotoCustom

Pasionații de moto custom așteaptă, deja, fiecare nouă ediție a revistei motoADN pentru rubrica la care mai descoperă câte un maestru în domeniu și operele lui. Informaţiile de pe acest segment sunt aduse de Vlad ȘARLĂU, un pasionat de motociclism, motociclete și ”meșterit”. Când nu se află la jobul lui de ITist, este în garaj sau în șaua noii sale motociclete. Mai multe despre Vlad aflați din interviul de mai jos.

motoADN: Am vrea ca cititorii revistei să știe câteva cuvinte despre autorul rubricii motoCUSTOM. Spune-ne cine este Vlad, din spatele articolelor care denotă pasiunea pentru motociclism: profesie, vârstă, experiență moto etc.
Vlad ȘARLĂU: Salutare! Nici nu știu de unde să încep, mă simt puţin ciudat în rolul de intervievat, dar hai să îi dam bice şi să vedem ce iese!
Sunt Vlad, un om oarecare ce va împlini, în curând, 33 de ani. Pasiunea pentru motociclism a apărut, pur și simplu, atunci când eram copil. Probabil sunt unul dintre norocoșii care nu au avut nevoie de ghidaj în această direcție, sau cel puțin asta îmi place să cred. Îmi aduc aminte că atunci când eram copil și mă duceam cu tramvaiul spre şcoală, stăteam cu ochii lipiți de geamuri în speranța că mai trece o motocicletă pe care să o pot admira preț de câteva secunde. Apoi, visam o zi întreagă la cât de frumos ar fi să am și eu una “atunci când voi fi mare”. Legat de profesie, la bază am studii juridice, dar viața a avut alte planuri cu mine, iar după o perioadă lucrată în domeniul juridic, m-am reprofilat pe IT – ca tot românul.

motoADN: Cum a intrat motociclismul în viața ta și ce a ajuns să însemne acum?

Citește continuarea