Skip to main content
Știri moto

Din nou la școală: Un weekend la MotoEvolution Racing School

By 16 aprilie 2026No Comments

Ce poți învăța la un curs de perfecționare moto pe circuit?

Cum a fost experiența noastră la MotoEvolution Racing School?

Am urmat cursul MotoEvolution Racing School – iată de ce ar trebui să mergi și tu la cursuri de perfecționare

Ce se predă la un curs de perfecționare pe circuit și ce poți învăța?

Oferta de cursuri de perfecționare moto disponibilă în România în anul 2026 este mult mai bogată decât era cu ani în urmă. Ca să vă punem în perspectivă situația, în 2026 ai de unde alege dintre mai multe școli de profil, iar unele dintre ele au instructori care au concurat sau concurează în diferite competiții moto și care au urmat cursuri de perfecționare în străinătate.

Prima școală de acest gen din România a fost MotoEvolution Racing School, înființată în 2006. La momentul respectiv, aceștia derulau cursurile pe circuitul AMCKart. Școala își continuă activitatea și în 2026, iar oferta educațională aparent simplă vine în întâmpinarea motocicliștilor indiferent de nivel.

Instructorii lucrează cu fiecare elev în parte, indiferent de nivel, obiectivul fiind evoluția motociclistului care a venit la curs. Filosofia școlii nu vizează împărțirea cursurilor pe trepte sau module, nefiind limitări la ce ți se poate preda, ci doar la cât poți înțelege și aplica. Spre deosebire de experiența de la școală, profesorul nu va merge mai departe până nu este convins că ai asimilat toate noțiunile relevante. În același timp, instructorii ne asigură că nu va fi împins niciun elev să își depășească limitele pe circuit, astfel încât să fie pus în pericol.

Ce se predă la cursul MotoEvolution Racing School derulat pe circuit?

Programa este împărțită pe următoarele capitole:

  • poziția pe motocicletă
  • abordarea virajelor
  • tehnica de frânare
  • cum să abordezi accelerarea
  • controlul motocicletei în viraje

Instructorii urmăresc cursanții de la un viraj la altul și le furnizează în timp real instrucțiuni în baza „materiei” predate pas cu pas în pauzele dintre sesiuni. Mai departe, depinde foarte tare de fiecare elev în parte cum se derulează cursul, existând diferite posibilități în ceea ce privește abordarea aleasă de instructor pentru predare. Tot ce trebuie să faceți este să fiți deschiși în privința a ceea ce credeți și ce trăiți, pentru ca apoi să puteți fi îndrumați mai facil în direcția cea bună.

Spre exemplu, abordarea unui curs de genul cu dorința de a demonstra lucruri unui instructor este o idee tare neinspirată. Nu există cursanți prea puțin experimentați, dar cei încrezuți vor trece prin momente grele.

După cum notează și organizatorii acestor cursuri, există inclusiv posibilitatea mutării cursului în parcare în cazul în care este necesară exersarea anumitor manevre sau noțiuni, cursul fiind gândit de la început în varianta „de la zero”. Cu alte cuvinte, se poate veni la acest curs odată ce ai obținut permisul de conducere pentru oricare categorie de motocicletă, nefiind necesară experiență suplimentară pentru a-l putea urma.

Din contră, este benefic dacă noul motociclist apucă să corecteze greșelile pe care le face fără să știe în cadrul unui curs urmat cât mai rapid după obținerea permisului. Vestea bună este că nu există o vârstă limită pentru a urma aceste cursuri, ci doar o dorință de a învăța.

Tot ce vă trebuie este echipamentul moto complet, o motocicletă în stare optimă de funcționare din toate punctele de vedere – așa cum oricum sunteți obligați de lege să aveți ca să circulați pe stradă și să vă faceți programare pentru a participa. Notă importantă aici – anumite evenimente organizate de MotoEvolution includ și parteneriate cu unul sau mai mulți dealeri moto, iar cei interesați pot să testeze o motocicletă de la unul dintre acei dealeri pe circuit, sub îndrumarea unui instructor MotoEvolution.

Această îndrumare implică prezentarea traselor prin conducerea unei alte motociclete în fața voastră și vă oferă ocazia să abordați circuitul, chiar și la prima vizită, prin ochii unui rider mult mai experimentat decât voi. Este o ocazie bună de învățare pentru oricine vine și solicită un asemenea test. Cei care doresc să trăiască o asemenea experiență pot să se bucure fără cost de câteva ture pe circuit, în limita locurilor disponibile la evenimentele organizate de respectiva echipă. Deloc rău, nu-i așa?

În cazul în care nu sunteți siguri că este potrivit pentru voi, le puteți da un mesaj sau un telefon pentru a solicita informații suplimentare. Aceasta este o greșeală pe care eu am făcut-o în trecut, considerând că nu e cazul să urmez un curs pe circuit dacă nu am echipament suficient (nu aveam pantaloni moto adecvați când mi-am început drumul în motociclism). Am aflat după mai bine de un deceniu că puteam să vin și cu blugi și genunchiere, așa cum am mers până mi-am cumpărat prima pereche de pantaloni moto dedicați.

Ce alte cursuri poți urma la MotoEvolution Racing School

Cei de la MotoEvolution Racing School și-au extins paleta de servicii și prin ture moto organizate. Practic, doritorii pot opta să urmeze un curs de conducere în grup derulat în Maroc, ce vizează rularea în regim off-road prin nisip, dar au și opțiunea de a petrece o săptămână în Tenerife pe motocicletă. Această experiență este un fel de vacanță moto în altă țară, dar cu o motocicletă închiriată (de obicei) și te scapă de necesitatea de a căuta singur cazări, trasee, restaurante unde să iei prânzul și de locuri în care te poți distra la final de zi.

În cadrul acestor experiențe, participanții beneficiază de îndrumare de la instructorii MotoEvolution într-un cadru mai relaxat, împărțit pe mai multe zile de călătorie. Pentru detalii suplimentare, puteți urmări pagina MotoEvolution Racing School și obține informații direct de la organizatorii acestor experiențe.

La fel ca în cazul cursurilor de perfecționare, varianta căutării de soluții pe cont propriu nu este pe atât de reușită pe cât ați crede – este imposibil să cunoști o insulă mai bine decât cineva care locuiește acolo și operează și în industria HORECA.

În loc să îți fie ghid doar GPS-ul și poate indicațiile unor localnici binevoitori, ai putea să pleci la o tură moto de o săptămână cu un pilot experimentat în mai multe ramuri ale sportului cu motor care a reușit să își facă un nume și în calitate de chef la multiple competiții de profil.

Pentru cei pentru care nu este clar despre cine vă povestesc aici, în spatele MotoEvolution Racing School este Victor Nemeș. Echipa sa din România îi include pe Dan Vârgolici și Emil Drăghici, ambii cu o experiență considerabilă în competiții moto. Probabil elementul cel mai surprinzător la acești oameni deosebit de experimentați în domeniul acesta este modestia cu care îți explică și povestesc elemente tehnice despre motocilism.

Preț de un weekend am avut ocazia să-l întreb pe instructor tot ce mi-a trecut prin cap despre motociclism și manevratul motocicletei și am descoperit un om care mi-a explicat calm diferite aspecte ale acestei pasiuni care ne-a adus împreună pe acest site. Reușind să îmbine simplitatea cu un stil relaxat de predare, Victor dă dovadă de calități deosebite de pedagog și m-a făcut dornic să urmez și alte cursuri conduse de el și echipa sa.

Cum a fost experiența noastră la cursul MotoEvolution Racing School pe circuitul MotorPark?

Înainte de toate, trebuie să punctez faptul că nivelul meu de entuziasm pentru acest curs, la fel ca pentru alte activități de acest gen, este foarte ridicat. Dacă timpul mi-ar permite, aș urma toate cursurile disponibile pe piață.

Vă recomand să abordați cu aceeași atitudine aceste cursuri sau altele similare, deoarece veniți acolo ca să învățați lucruri și va fi mai ușor să faceți asta dacă vă simțiți bine și priviți totul cu mintea deschisă. Este esențial să vă goliți mintea de orice altceva și să vă concentrați numai pe ceea ce aveți de făcut atunci.

Am urmat cursul la bordul unei Honda CB650R E-Clutch de generație 2026, pusă la dispoziție de dealerul Motor Team. Aceasta era una dintre modelele de motociclete disponibile pentru test ride în cadrul track-day-ului organizat de MotoEvolution, iar partea de școală era rezervată unei grupe distincte de participanți. Așadar, am avut circuitul doar pentru noi pe parcursul unor sesiuni de 20 de minute.

Cum se derulează cursul?

Cursul începe lângă motocicletă, ocazie cu care se discută și se exersează poziția corectă în șa, respectiv poziția care trebuie abordată în viraje. Regula este să stai confortabil, iar mai departe trebuie urmate anumite reguli ca să fii în control pe motocicletă, indiferent ce motocicletă conduci și cât de înalt sau de scund ai fi. Vestea bună este că lucrăm cu toții cu aceleași legi ale fizicii, fie că le înțelegem sau nu.

Urmează o sesiune pe circuit, în care trebuie să urmăm instructorul pe trasă, iar el ne urmărește pe noi pentru a evalua nivelul de abilitate în manevrarea motocicletei. Pentru a facilita procesul de învățare, aceste ture sunt filmate de instructor cu o cameră montată pe motocicleta sa, iar astfel poți să înțelegi, viraj cu viraj, ce faci bine și ce nu faci bine în manevrarea motocicletei.

După ce închei o sesiune pe circuit, nu stai degeaba, ci mergi cu instructorul să urmărești tura ta și primești recomandările lui în baza a ceea ce a observat la activitatea ta. Vestea bună pentru oricine care urmează un asemenea curs este faptul că instructorul are experiența a mii de elevi și știe deja ce urmează să spui și chiar și de ce ai făcut anumite greșeli de pilotaj. Chiar și așa, poți oricând să pui întrebări, ba chiar ești încurajat să faci asta. Este cea mai bună metodă de a învăța, alături de experiența practică.

Ce face instructorul și nu poți face singur

Cea mai mare diferență la un curs de acest gen este între ceea ce credem că facem și ceea ce facem de fapt. Percepția fiecăruia asupra unui viraj, a unei manevre sau a ceea ce facem cu corpul este diferită de realitate, iar mintea tinde să ne păcălească în diferite feluri că am urmat anumite instrucțiuni, în ciuda faptului că deznodământul nostru nu a fost același cu cel al exemplului din față.

Tocmai de aceea, filmarea fiecărui tur este esențială în demonstrarea erorilor de conducere a motocicletei. Nu e ușor să te vezi greșind în șir, deși tocmai ți-a fost explicat că nu ar trebui să faci un anume lucru, iar mintea ta te va pune într-o poziție greu de explicat — nu doar că nu îți dădeai seama că greșeai, ba chiar aveai impresia că erai pe drumul cel bun. Mai mare îți va fi surpriza atunci când descoperi că faci ce trebuia doar ocazional.

Amatorii de chilipiruri vor crede, probabil, că ar putea obține și singuri un rezultat apropiat, la un cost redus, dar realitatea este complet diferită. Trebuie, în primul rând, să știi la ce ar trebui să te uiți în materie de greșeli, iar diferența pe care o aduce un instructor este explicația din spatele motivelor care duc la acele greșeli. Vestea bună este că este mai simplu ca niciodată să înțelegi de ce greșești și ce rezultă din acele erori, iar pe circuit este cel mai sigur loc în care ai putea face greșeli pe două (sau chiar patru) roți.

Cu ce rămâi după o experiență pe circuit sub îndrumarea unui instructor MotoEvolution Racing School

În primul rând, ajungi să înțelegi pe deplin lucruri pe care credeai că le-ai înțeles cu ani în urmă. Sună exagerat de simplu, la fel cum s-ar putea să găsești că sunt unele explicații pe care le primești. Realitatea este că am petrecut ani încercând să înțeleg anumite lucruri despre care am citit sau am primit explicații de la persoane abilitate, în diferite contexte, de-a lungul timpului.

După un weekend la cursul MotoEvolution, abia acum pot spune că am reușit să le înțeleg așa cum mi-aș fi dorit noțiunile pe care credeam că le-am asimilat în timp. Totul a fost posibil prin explicațiile calme ale lui Victor Nemeș.

Acum, problema nu este doar să înțelegi anumite noțiuni, ci să le și aplici de fiecare dată. Iar aici este ceva ce ține de fiecare în parte. Personal, am avut nevoie de luni sau ani de exercițiu ca să aplic cu succes, fără să gândesc, lucruri pe care le-am învățat în diferite cursuri pe care le-am urmat de-a lungul timpului. Rezultatul final depinde de fiecare în parte, însă pot spune că mă simt schimbat după această experiență.

Cum a fost cu E-Clutch pe circuit?

Eram familiarizat cu sistemul E-Clutch și chiar și cu Honda CB650R înainte de această experiență de două zile pe circuit. Diferența față de contactul precedent cu motocicleta a fost regimul de rulare, strict pe circuit, alături de ritmul de mers. Sistemul a făcut față cu brio solicitărilor la care l-am supus, operând la fel de bine ca un quickshifter și cu un plus de finețe față de un asemenea sistem.

CB650R este deosebit de plăcut de exploatat și pe circuit, asigurând un parcurs previzibil și ușor de înțeles. Este o motocicletă care îți iartă destule greșeli pe circuit, lucru pe care nu l-ai putea spune despre un predecesor de-al acesteia de acum mai bine de două decenii. Progresul tehnologic este evident și se simte asta mai ales dacă ai apucat să experimentezi o motocicletă veche, fără sisteme de asistență a riderului.

Oricât de mulți ”puriști” ar deplânge pe internet în secțiunea de comentarii prezența sistemelor tehnologice de asistență a riderului, realitatea este că acestea te ajută să tragi mai tare de o motocicletă pe circuit fără anumite riscuri la care te-ai fi supus dacă făceai aceleași manevre pe o motocicletă veche. E periculos acest lucru? Doar dacă înveți să mergi repede cu o motocicletă de fabricație recentă și o schimbi apoi cu una veche și încerci să o conduci la fel. S-ar putea să îți meargă figura preț de câteva viraje, dar vei constata că talentul și norocul se termină mult mai rapid.

La polul opus, dacă ai învățat să conduci o motocicletă veche și ai rămas cu anumite temeri de atunci, cum ar fi teama de un highside sau de „blocat fața”, nu vei putea să scoți untul dintr-o motocicletă modernă până nu te încrezi în capacitățile acesteia.

Nu sugerăm aici încrederea oarbă în sistemele de asistență a șoferului, recomandăm să lăsați mereu o marjă de eroare în caz că se întâmplă ceva neprevăzut, dar conducerea unei motociclete din 2026 la fel ca pe una din 1996 sau 2006 nu vă va permite să vă bucurați în totalitate de tot ce poate aceasta.

Teoria de pe internet nu este suficientă ca să progresezi

Dacă pornești la drum în 2026 în căutare de informații privind manevrarea unei motociclete, sunt șanse mari să fii copleșit de cât de multe rezultate vei primi. Vor fi informații contradictorii, vor exista și elemente comune, iar cea mai mare greșeală va fi faptul că vei avea impresia că ai înțeles tot ce ai citit și tot ce ai urmărit.

Realitatea este că impresia înțelegerii unor noțiuni complexe doar din urmărirea de clipuri pe YouTube sau a citirii unor explicații pe internet este doar atât: o impresie. Da, poți să reții anumite lucruri din ceea ce urmărești pe internet și poți chiar să înveți cum să faci lucruri sau cum să faci mai bine ceva ce știi deja, însă internetul nu te poate ajuta la fel cum poate să o facă un instructor specializat.

Reiterez faptul că este esențial să vii cu mintea deschisă la un asemenea curs și că astfel vei progresa mult mai rapid, lucru care va fi tot în beneficiul tău. Aici poți citi un alt articol despre cursurile de perfecționare moto disponibile în România.

Cum se leagă informațiile predate la curs de realitate și ce nu poți învăța singur?

Unele lucruri trebuie să le trăiești ca să poți să le înțelegi pe deplin și să le poți aplica. Manevrarea unei motociclete, indiferent că este pe circuit sau pe șosea, nu poate fi predată de la distanță. Cum nu poți nici să faci cursuri de înot la distanță sau să înveți de pe internet cum să practici un sport de contact, chiar și pentru auto-apărare.

Elementele predate la cursul MotoEvolution, dar și la alte cursuri de acest gen, sunt strâns legate între ele și este esențial să le aplici pe toate pentru a avea un rezultat corespunzător. Degeaba abordezi o poziție corectă pe motocicletă dacă nu privești unde ar trebui să privești și invers. Nu numai că nu vei putea face manevrele când trebuie și cum trebuie, dar vei ajunge să te chinui la fiecare viraj, cum probabil faci fără să îți dai seama.

Poziția corectă pe motocicletă îți permite să acționezi corect comenzile fără să le bruschezi, dar utilizarea sa fără să privești așa cum trebuie atunci când abordezi un viraj este precum curățatul unui singur pantof după ce ai mers prin noroi. Dacă vrei să mergi corect, există o singură soluție, anume aplicarea tuturor tehnicilor predate pentru o rulare optimă și sigură. La fiecare viraj. Da, asta este un alt element pe care poate nu îl realizezi singur și nu ai cum să îți dai seama fără să te privească cineva abilitat – este esențial să aplici toate tehnicile care ți-au fost predate la fiecare viraj pe care îl abordezi pe motocicletă.

Este important să precizăm că aceste cursuri nu sunt axate pe obținerea unui timp pe circuit cât mai bun, ci pe rularea sigură și fluidă. Abia după ce se obține o rulare fluidă, care nu este legată de viteza de rulare, ci de tehnica în care manevrează motocicleta și de cum se mișcă riderul pe aceasta, vor putea sosi timpi mai buni pe circuit. Rezultatele mai bune vor veni în mod natural, iar abordarea corectă a mai multor viraje va duce la posibilitatea creșterii tempoului, ceea ce duce la un timp mai bun pe circuit.