Ce înseamnă aceste patru programe?
Ce modele sunt incluse în programe și ce disponibilitate există?
ATVRom și AIDMM lansează patru programe: Primul ATV, Primul Scuter, Prima Motocicletă și Prima Mașină
Ce înseamnă aceste programe și cui i se adresează?
ATVRom și AIDMM au lansat patru programe gândite pentru cei aflați la început de drum în materie de vehicule. Mai precis, ei vor să atragă clienții care vor să cumpere primul lor ATV, prima lor motocicletă, primul lor scuter sau prima lor mașină. Toate se bazează pe produse din oferta existentă a celui mai mare dealer de ATV-uri și motociclete din România.
ATVRom le propune clienților o serie de modele pe care le oferă la o reducere semnificativă, în limita stocului disponibil și a bugetului pe care l-au alocat pentru programele acestea: 2.460.000 lei.
O parte-cheie a acestor programe, așa cum își descrie ATVRom cea mai recentă campanie, este oferta specială de finanțare, ce are 0% avans și o dobândă începând de la 6.29%. La fel ca la orice ofertă financiară, este indicat să solicitați scadențarul înainte de a semna contractul pentru a vă asigura că vă permiteți să plătiți toate ratele și că sunteți mulțumiți cu cuantumul acestora.
”Am creat aceste programe pentru a-i încuraja pe oameni să își îndeplinească visul. Fiecare dintre noi își amintește cu emoție primul vehicul. Este simbolul maturității, al libertății și al curajului de a explora. Ne dorim ca, prin aceste reduceri și prin condițiile de finanțare accesibile, să facem acest pas mai ușor pentru oricine,” afirmă reprezentanții ATVRom, membri fondatori ai AIDMM.
Ce modele poți cumpăra prin intermediul lor?
În cuvintele celor de la ATVRom, ”pentru unii va fi ATV-ul care îi duce pe poteci de munte, pentru alții scuterul care le oferă independență urbană, motocicleta care deschide drumul către pasiunea pe două roți sau prima mașină care devine parte din viața de zi cu zi.”
Concret, ATV-ul disponibil în campania de reduceri și finanțare ”Primul ATV” este GOES 400S. Acesta este disponibil într-un stoc de 200 de unități. În cazul acestui model, reducerea efectivă este de la 4.790 de euro la 4.199 de euro.
Subiectul programului ”Prima motocicletă” este un CFMOTO 125NK ABS, disponibil în limita a 100 de unități. Reducerea pentru acest model este de la 3.549 de euro la 2.990 de euro.
La categoria ”Prima Mașină” de la ATVRom, vorbim despre Relive N1, oferită în 100 de unități. Aceasta are prețul redus de la 13.031 euro la 11.990 de euro.
Iar ”Primul Scuter” este modelul Voge 125 SR1, oferit în limita a 200 de unități. În cazul acestui model, reducerea este de la 3.345 de euro la 2.849 de euro.










