40 de ani de GS...
...o infinitate de posibilități
Când omul își dorește să ajungă undeva, nimic nu îl poate opri. Acest lucru îl demonstrează BMW GS, de aproape jumătate de secol.
Anul acesta se împlinesc 41 de ani de când ingineria germană se întâlnea cu spiritul explorator al teutonilor într-un birou din Bavaria. Din anul următor, motociclismul nu va mai avea bariere pe întreg pământul. BMW GS se născuse. Chiar dacă primul model GS a apărut în 1980, conceptul de motocicleta “pentru de toate” a existat dintotdeauna în ADN-ul motocicletelor de la BMW, încă de când acestea erau echipate cu mitraliere și străbăteau drumurile desfundate ale Rusiei, ba chiar și mai devreme, când pionierii motociclismul de la BMW au fost nevoiți, după Primul Război Mondial, să renunțe la fabricarea de avioane și să facă altceva. Pentru că întemeietorii motociclismului de aventură aveau fabrică și origini în Alpii bavarezi, sistemul imunitar al creațiilor lor avea să fie pregătit atât pentru drumuri înguste și pietroase, cât și pentru benzi largi de asfalt.
Un continuu proces inovator
Chiar dacă liniile de producție ale BMW împânzeau lumea cu motociclete performante pentru oameni obișnuiți, tehnologia inovatoare și performanța motocicletelor de serie își aveau originile pe pistele timpurii de concurs, unde BMW testa limitele motorului pe două roți. Suspensia telescopica pe față a fost una dintre cele mai longevive inovații tehnologice ale fabricii, fiind prezentă pe motocicletele BMW până în 1993, transmisia pe cardan este prezentă și astăzi, iar motoarele boxer folosite în zilele noastre pe GS sunt descendente de viță nobilă ale anilor ’20.
Deși în anii ’60, noile motociclete BMW GS cucereau trofee în concursurile de offroad din Germania, cu un cadru și suspensii noi, epoca modernă a BMW a început în 1970, odata cu modelul R75/5.
Dacă japonezii inundau piața cu motociclete monocilindru, în 2 timpi, pentru enduro, nemții au venit cu 4 timpi și 2 pistoane și o suspensie excelentă pentru mersul de anduranță. Așa s-a nascut ideea de motocicleta mare, confortabilă, pentru ture lungi pe teren accidentat. Imaginea GS se cristaliza din moștenirea unor modele ale anilor ‘70.
Formula magică
În 1978, firma italiană Laverda concepea pentru BMW, în doar 5 săptămâni, un prototip care avea să devină temelia GS-ului modern: GS 800. Un an mai târziu, noul management al BMW se întâlnea cu propunerea R80 G/S, de fapt un BMW GS 800, îmbunătățit și rafinat de experiența echipelor de concurs off-road ale fabricii, cea mai mare inovație fiind bascula monobraț din spate, ca prototip pentru un nou model de producție.
În toamna anului 1980, această mașinărie extraordinară, cu un motor boxer în 2 cilindri puternic și rafinat, cu o capacitate de 800 cmc, suficient de mare încât să poată transporta doi oameni și bagaje, era lansată. Era cea mai mare, rapidă și ușoară motocicletă din clasa enduro. Așa a apărut arhetipul motocicletei Adventure, pentru calatorii pe distanțe lungi, într-o varietate de condiții. În 7 ani de producție, aproape 22.000 de exemplare aveau să vadă drumuri și posibilități nelimitate.
Aventură și medalii
R 80 G/S avea să participe la cursa Paris-Dakar și să câștige încă din primul an de producție cu francezul Hubert Auriol. Doi ani mai târziu, francezul va repeta performanța, iar belgianul Gaston Rahier va câștiga trofeul în 1984 și 1985 cu același model. Timp de aproape 10 ani, BMW s-a hrănit cu victoriile și prestigiul pe care cursele Paris-Dakar i le-a adus. Mai târziu, când avea să producă monocilindrul F650 GS, francezul Richard Sainct câștiga Dakarul de două ori consecutiv, în 1999 și 2000. Ulterior, BMW va denumi un monocilindru chiar așa: F650GS Dakar.
Dor de ducă
Între timp, focul ce ardea mocnit în vintrele celor cu dor de ducă a fost ațâțat de norvegianul Helge Pedersen, care, într-o zi, a realizat că se cam plictisește în casa mamei lui, alături de cele două cutii de carton cu lucruri pe care le deținea și ca avea nevoie de o provocare. Acesta și a botezat R80 G/S-ul “Helga” și a plecat. Avea să se întoarcă în 1992, după 10 ani și 400.000 de kilometri în jurul lumii.
La întoarcere, BMW îi propunea să îi ofere noul model R1100GS în schimbul unui loc de odihnă pentru “Helga” la Muzeul BMW din Munchen. De acum, drumurile de orice fel ale lumii erau deschise pentru orice om care descoperea în sine sămânța explorării, iar BMW va urma acest drum, inventând și derivând modele noi, precum trecerea de la monocilindrul F650GS, la F800GS, cu doi cilindri în linie, pentru personalități și nevoi de toate felurile.
Globalizarea aventurii
Dacă Helge rămăsese eroul anonim al aventurii, în 2004, doi actori cunoscuți, Ewan McGregor și Charley Boorman aveau să devină celebri și pentru lumea motociclismului, expunând călătoria lor într-o serie documentar numită “Long Way Round”. Drumul lor de 31.000 de kilometri, de la Londra la New York, călare pe modelul R1150GS, cu multe peripeții și întâmplări, s-a dovedit a fi un pariu câștigat de BMW. Lumea începuse să îndrăgească atât de mult această motocicletă, încât vânzarile au explodat la 81.000 de unități între 2004-2006, făcând ca acest model să fie cel mai vândut din istoria companiei.
Povestea continuă
Pe acest drum construit cu multă muncă și creativitate de cei de la BMW timp de 40 de ani merg deja sute de mii de motocicliști și din ce în ce mai mulți intră pe el, făcând ca vânzările modelelor GS să ajungă, în 2019, la 88.000 de motociclete. Cei care vor să ia contact cu lumea GS vor avea la dispoziție chiar niște modele aniversare pe care BMW le-a lansat anul acesta.
Încrederea în fiabilitatea, confortul și siguranța modelelor GS este adevărata coroană pe care o poartă această companie și așteptăm, în continuare, ca noii pionieri bavarezi ai motociclismului să păstreze tradiția colegilor din alte vremuri și să ne “facă viața o călătorie” pentru încă cel puțin 40 de ani.
La mulți ani, GS!
Dacă te interesează lumea BMW adventure, poți găsi mai multe detalii pe site-ul BMW . Aici găsești modele, specificații și sisteme de finanțare BMW.