Ce este și cum a fost MT Challenge?
De vorbă cu Adrian Răduță - concurent în echipa României la CFMoto MT Challenge
De vorbă cu Adrian Răduță – Cum a fost prima ediție MT Challenge?
Ce este MT Challenge și cum a fost?
Anul 2025 a adus și prima ediție a concursului MT Challenge, o cupă monomarcă pentru riderii de CFMOTO. Mai multe țări au derulat etape de calificare, iar selecționata României a ajuns pe podium la Finala Mondială din Australia.
Motocicletele de adventure-touring prind din ce în ce mai tare avânt, inclusiv în România, iar popularitatea acestora a dus și la diferite competiții dedicate acestor modele. Așadar, nu ne-am mirat prea tare când CFMOTO a anunțat concursul MT Challenge. Povestim aici despre o cupă monomarcă dedicată celor care au motociclete de adventure de la ei.
Totul a început cu o selecție derulată în mai multe țări, în urma cărora au fost formate echipe care să reprezinte fiecare dintre țările alese să participe. România a luat parte și la această selecție, iar noi am vorbit cu unul dintre membrii echipei care ne-a reprezentat, Adrian Răduță.
Experiența sa în competiții de motocros vorbește de la sine, așa că trecem peste prezentarea uzuală și intrăm direct în subiectul acestui articol cu interviul pe care ni l-a acordat cu ocazia acestui eveniment.
motoADN: Cum v-ați pregătit pentru MT Challenge?
Adrian Răduță: Nu pot spune că ne-am pregătit în mod special pentru acest concurs, știam că vom avea probe în care trebuie să lucrăm în echipă, dar nu știam exact la ce să ne așteptăm. RedBull Romaniacs și MT Challenge România au fost evenimentele ce ne-au pregătit pentru finala din Australia.
motoADN: Ce a însemnat pentru voi participarea la MT Challenge?
A.R.: Îmi place foarte mult să particip la astfel de evenimente, mai ales să reprezint România și CFMOTO România. Mă bucur că am făcut parte din echipă și am avut șansa de a lua parte la un eveniment foarte frumos și bine organizat.
motoADN: Cât de ridicat este nivelul competiției la MT Challenge, se poate compara cu un alt concurs la care ați participat până acum?
Nu îl putem compara cu o altă competiție. La finală MT Challenge a fost diferit, am participat în echipă, au fost multe probe în care a contat rezultatul echipei, trebuia să avem o strategie pentru a obține un rezultat bun. A fost un mixt din punct de vedere al nivelului, au fost și rideri de nivel începător, dar și rideri cu experiență.
motoADN: Având în vedere experiența în competiții pe care ați acumulat-o, ați mai avut emoții la acest concurs sau pur și simplu nu mai apar emoții după un anumit nivel?
Emoțiile există la orice competiție, și este normal să fie așa. Este adevărat că și emoțiile sunt pe măsură competiției, cu cât competiția este mai dificilă, mai grea, cu atât presiunea este mai mare pe pilot. Asta este și partea frumoasa a competițiilor moto, să poți performa și gestiona emoțiile și stresul în timpul concursului.

Poți citi revista motoADN și într-un format online, în care te bucuri de layout-ul de revistă cu care te-am obișnuit. Este gratuit, trebuie doar să dai click pe butonul de mai jos.
Cât de greu a fost în finala CFMoto MT Challenge?
motoADN: Cât de dificil a fost la MT Challenge? Ce a fost mai greu? Traseul, obstacolele, alte probe?
Nu pot spune că a fost dificil, traseul a fost frumos, probele și obstacolele au fost tehnice. Aș putea spune că iarba udă și anvelopele, ce au fost mai mult de stradă decât de offroad, ne-au dat de furcă. Noi ne-am propus să câștigăm această cursă, nu ne-a lipsit mult și din păcate am pierdut pe greșeala noastră. CFMOTO România consider ca a fost cea mai buna echipă de la finala MT CHALLENGE AUSTRALIA.
motoADN: Știu că ai început să oferi un curs de off-road și pentru pasionații de motociclete din clasa Adventure. În ce constă acest curs și ce obiective are?
Da, am creat acest curs in anul 2020, venind în întâmpinarea pieței din ce în ce mai consistente în segmentul adventure. Obiectivul nostru este să educam cât mai mulți rideri de adventure, să îi învățăm pozițiile corecte de pilotare a motocicletei în offroad, abordarea corectă a obstacolelor și bineînțeles siguranța lor. O tehnică corectă previne multe situații în care ne putem accidenta.
Cursul este împărțit în cinci module. Modulul 1 este cel în care învățăm tehnica de bază, iar următoarele cresc progresiv nivelul, așa încât să putem pregăti rideri la un nivel cât mai ridicat din punct de vedere tehnic.
motoADN: Cât de dificil este să treci de la o motocicletă de enduro la una de adventure atunci când vrei să faci off-road?
Trecerea este una ușoară, mai ales dacă riderul are experiență în enduro. Are nevoie de o perioadă de acomodare, sunt alte mase, alte dimensiuni, cuplu mult mai mare.
motoADN: Ce sfat le oferi celor care au o motocicletă de adventure și încă nu și-au făcut curaj să încerce să meargă în off-road?
Sunt mulți posesori de adventure ce nu au încă încrederea sau curajul de a intra pe offroad. Asta nu este neapărat greșit. Îi sfătuiesc să o facă treptat, pe trasee foarte ușoare, fără urcări și coborâri abrupte, să nu pornească singuri pe astfel de trasee, dar cel mai indicat este să învețe tehnica înainte de a intra pe trasee de offroad.
motoADN: Din experiența ta cu elevii de până acum, care pare să fie principala piedică a riderilor în mersul cu motocicleta în off-road?
Lipsa unei tehnici corecte cred că este una din piedici, de aici vine și teama de a aborda unele obstacole. Sunt motociclete mult mai grele decât cele de enduro, așa ca orice greșeală poate “costa” destul de mult.
motoADN: Intenționați să concurați și la următoarea ediție MT Challenge? Dar la Romaniacs?
În principiu, da. Așa ne dorim, dar rămâne să luăm decizia la început de ianuarie împreună cu CFMOTO România.
















