Skip to main content
MOTOsport

CFMOTO la Serres Racing Circuit

By 8 aprilie 2022octombrie 26th, 2022No Comments

Circuitul din Serres, Grecia

Prima zi oficială, 8 Aprilie 2022

După 2 zile de teste pe circuitul din Serres, Grecia, astăzi piloții ACSRU Racing au avut parte de prima zi oficială de antrenamente din cadrul Campionatului Național de Motociclism Viteză și al Campionatului Est-European BMU.

Vremea a fost perfectă pentru activitatea desfășurată, iar piloții au avut parte de câte 3 sesiuni de antrenamente înainte de calificări.

Piloții din Cupa CFMOTO au ieșit pe circuit în același timp cu colegii de la clasa mai mare , Supersport300 și au reușit să demonstreze de câteva ori că nu totul se rezumă la puterea motocicletei în duelurile cu aceștia.

Darius Boagiu (17 ani, Drobeta Turnu Severin)

Pilotul echipei TBIPay 300SR Racing din Cupa CFMOTO a reușit să se impună în toate cele 3 sesiuni cronometrate în față colegilor săi , deși se află la prima participare într-o competiție de motociclism viteză.

Experiență să anterioară pe 2 roți în zona de enduro și -a spus cuvântul, făcându-l din start unul din favoriții la câștigarea acestei prime runde.

După ce a parcurs 34 tururi de pistă astăzi , cel mai bun timp înregistrat de Darius este de 1:43.522-un rezultat extrem de bun în condițiile date.

Cristian Radu (14 ani, Constanța)

Cel de-al doilea pilot al echipei TBIPay Cristian Radu, a început inițierea în motociclism viteză prin programul ACSRU Junior Racing School în 2021 și are în prezent aproximativ 800 km de circuit la activ. Este la prima lui competiție oficială și pentru prima dată pe un circuit mare . Cel mai bun timp înregistrat astăzi pe circuitul de 3.186 km este de 1:45.791.

Deși a avut parte de un mic incident în a treia sesiune de antrenamente, s-a arătat dornic și ambițios să obținut un rezultat bun în cursa de mâine.

Fabian Cojocariu (17 ani, București)

Al treilea cel mai rapid pilot din cadrul Cupei CFMOTO este Fabian Cojocariu, acesta a reușit după 27 lap-uri să obțină un Best Time de: 1:49.492. Fabian este la a două participare la o competiție oficială , după ce anul trecut a debutat în Cupa CFMOTO la etapă de la Navak din Serbia.

Ionuț Purdea (13 ani, Dej)

Pe locul 4 după antrenamentele de astăzi se află cel mai tânăr pilot din competiție : Ionuț Purdea. Ionuț este fratele mai mic al lui Luca Purdea, care anul acesta concurează la clasa Stock600. După un total de 22 lap-uri, Ionuț a reușit să obțină un timp de 1:52.811, la prima să ieșire oficială pe un circuit de mare viteză.

Gabriel Ismana (18 ani, Vatra Dornei) nu și-a găsit încă ritmul de mers aici la Serres, în ciuda faptului că în 2021 s-a dovedit a fi unul dintre cei mai rapizi piloți ai programului Junior Racing School. Dat fiind că a trecut o perioada destul de lungă de la ultimul lui antrenament oficial, startul este un pic mai dificil, astfel că după 29 lap-uri cel mai bun timp al sau este de 1:54.682.

Cei 5 piloți din Cupa CFMOTO vor concura mâine în aceeași cursa cu piloții de la Clasa Supersport300, cursa urmând a fi transmisă live (via telefon mobil) pe pagină oficială de Facebook a echipei ACSRU Racing, în dată de 9 aprilie, începând cu orele 14.15.

CF Moto - Serres 2022