Skip to main content
MOTOtravelȘtiri moto

O călătorie moto serioasă nu se planifică într-o seară

By 6 octombrie 2026No Comments

Fii pragmatic

Pune totul pe hârtie: traseu, acte, pregătire motocicletă și plan de rezervă

motoTRAVEL: O călătorie moto serioasă nu se planifică într-o seară

Planificarea necesită timp

Oricât de frumos ar fi să povestești că ți-ai deschis o bere și ai pus cap la cap planul excursiei tale în jurul lumii în seara dinainte de plecare, mai bine fii realist. Ți-am pregătit o listă cu ce ar trebui să pregătești cu zile sau săptămâni înainte de plecare.

Călătoriile lungi implică planificare, mai multă decât crezi, dar totuși nu trebuie să cazi în capcana de a încerca să planifici totul.

Orice ai face, nu poți planifica vremea, dar te poți asigura că ai motocicleta într-o stare tehnică bună înainte de a pleca și că ai toate documentele valabile.

Hai să intrăm, concret, în detalii despre lucrurile la care ar trebui să te gândești înainte de a-ți lua concediu pentru marea ta tură moto de două sau trei săptămâni.

Scopul și durata vizitei

Începe cu două întrebări: unde vrei să ajungi și ce vrei de la această tură moto?

Fă o listă cu lucrurile sau locurile pe care vrei neapărat să le vezi.

Fii realist.

Ar trebui să te cunoști bine și să știi ce poți și, mai ales, ce nu poți face.

Dacă tura planificată implică să stai 10 ore în șa zi de zi timp de două săptămâni, e posibil să fie cel puțin obositor.

Gândește-te și la cât de potrivită este motocicleta ta pentru acest drum.

Are o poziție de pilotaj suficient de confortabilă cât să fie fezabil să o conduci atât de mult în fiecare zi?

Protecția la vânt este suficientă?

Are capacitatea să care bagajele pe care intenționezi să le folosești?

Mergi singur sau cu pasager?

Asigură-te că îți lași timp să te odihnești în fiecare zi, așa că planifică ruta astfel încât întoarcerea să dureze cu o zi în plus față de călătoria de dus.

Vei putea folosi acea zi ca să nu fii sub presiunea timpului la întoarcere.

Din experiența personală, îți recomandăm să nu încerci să te întorci acasă într-o duminică, mai ales dacă a doua zi ar trebui să fii la birou.

Desigur însă, toți o facem ocazional, când vrem să profităm de vacanța moto până la ultima rază de soare.

Asigurări, acte și alte documente importante

Când planifici o călătorie, trebuie să îți verifici toate actele fără grabă, din timp.

RCA-ul este recunoscut în statele UE, dar acoperirea acestuia în alte țări poate avea limitări geografice, excluderi sau condiții speciale.

Verifică dacă toate țările pe care vrei să le vizitezi sau tranzitezi figurează pe asigurarea ta RCA.

Informează-te cu privire la ce se întâmplă în caz de accident, furt, tractare, repatriere sau incidente petrecute în afara asfaltului pentru fiecare dintre polițele de asigurare pe care le ai.

Nu uita să verifici valabilitatea și acoperirea acestor polițe.

O idee bună ar fi să te gândești la o asistență rutieră.

Se recomandă să și printezi polițele de asigurare. Sunt șanse mari să fie controlate la graniță într-un stat sau altul.

Și în statele Schengen sunt controale inopinate special pentru aceste situații.

Nu te baza pe faptul că le ai în telefon salvate.

Citește condițiile poliței de asigurare medicală și ale asigurării de călătorie.

Trebuie să te asiguri că sunt acoperite și accidentele pe motocicletă, evacuarea medicală și, eventual, activitățile off-road, dacă ai și așa ceva în plan.

Asigură-te că ai și actul de identitate valabil minimum șase luni după data la care vrei să te întorci, la fel și pașaportul.

Unele țări necesită „Carnet de Passages en Douane”. Află care sunt și, dacă treci prin ele, obține-l din timp.

Verifică ITP-ul motocicletei și valabilitatea unor lucruri pe care poate nu le verifici de obicei, cum ar fi trusa de prim ajutor.

Cu puțin noroc, nu vei avea nevoie de ea nici de data asta.

Dar ai șansa să impresionezi un grănicer dintr-o țară îndepărtată când îți verifică bagajele.

E un moment bun să te informezi dacă vreuna dintre țările prin care treci sau cele adiacente acestora necesită să efectuezi anumite vaccinuri ca să previi anumite boli.

Spre exemplu, dacă ai treabă prin Africa, trebuie să poți demonstra că te-ai vaccinat împotriva febrei galbene, motiv pentru care se emite un Certificat Internațional de Vaccinare în acest sens.

Tot la subiectul sănătății, ar fi un moment bun să faci o vizită și pe la stomatolog, să te asiguri că acele carii care te supărau sunt rezolvate, la fel și măseaua aia care te doare uneori.

Cât despre alte tratamente, asigură-te că ai rețetă pentru medicamentele pe care le ai la tine și că ai voie să intri în toate țările cu respectivele medicamente.

Nu strică să ai la tine o pungă cu medicamente pentru probleme uzuale. Le știi mai bine decât am putea anticipa noi.

Acesta este doar unul dintre articolele pe care ți le-am pregătit în Revista motoADN. Este o revistă gratuită pe care o poți comanda în format tipărit sau o poți citi gratuit dând click pe butonul de mai jos. Poți face asta chiar acum apăsând pe butonul de mai jos.

Citește revista online
Nu doar traseul trebuie pregătit

Pregătește motocicleta pentru drum, dar nu cu o zi înainte

Am făcut-o cu toții la un moment dat.

Mâine plecam în partea cealaltă a țării și azi eram la service pentru o revizie pe care am amânat-o că n-am avut timp să ajungem la atelier.

Nu faceți așa.

Dacă montezi accesorii noi pe motocicleta ta, fă-le o probă de drum înainte de marea tură.

În mod ideal, ar trebui să faci o plecare de probă, de câteva sute de kilometri, cu toate bagajele pe care intenționezi să le iei cu tine în aventura de peste câteva săptămâni.

Poate fluieră la viteză sau poate se desprind șuruburile de la vibrații.

Poți să știi?

Sperăm că nu se mai pune problema să pleci la drum fără un schimb de ulei și filtru, cu un kit de lanț care arată semne de uzură sau cu plăcuțe de frână destul de uzate, da?

O să ajungi să ai nevoie să le schimbi pe drum.

Te va costa mai mult, pe deasupra mai pierzi și timp, iar plăcuțele noi vor trebui rodate.

La fel și anvelopele noi, apropo.

Tot la subiectul anvelopelor, trebuie să te uiți sincer la ele și să te întrebi dacă vor fi „la sârme” după ce termini călătoria ta.

Dacă răspunsul este „poate”, ai o problemă.

Nu te pricepi?

Întreabă-ți mecanicul.

Dacă ai o călătorie deosebit de lungă, interesează-te din timp unde ai putea să cumperi anvelope noi în drum.

Dacă tot ai motocicleta în service, verifică-i sănătatea bateriei, starea sistemului de încărcare și roagă mecanicul să verifice suspensia și orice ar putea să îți facă probleme într-o călătorie.

Încearcă să afli din timp dacă există vreun service specializat pe traseul pe care intenționezi să-l urmezi.

Măcar să știi în ce orașe mari din țările prin care treci găsești un service moto.

Nu garantează nimeni că va fi deschis când treci tu pe acolo sau când vei avea nevoie, dar asta e o problemă pentru altă zi, nu?

Sfaturile sunt valabile și pentru echipamentul moto.

Nu e o idee bună să pleci cu o cască nouă, pe care nu ai purtat-o niciodată și nu știi dacă îți face puncte de presiune, sau cu ghete moto care te pot jena când cobori de pe motocicletă și ai nevoie să mergi să vizitezi.

La fel de pregătit ar trebui să fie și telefonul tău.

De fapt, telefoanele, că ar fi indicat să ai și unul de rezervă.

Ambele cu roaming activat și cu un eSIM, cu cel puțin două carduri pe fiecare, emise de instituții bancare diferite.

Nu strică și o rezervă de numerar pentru situații neprevăzute, că nu poți plăti cu cardul orice, oriunde, iar ceva cash ar prinde bine în unele situații.

Nu ține toate cardurile și toate actele într-un singur loc. Dacă rămâi fără ele, să nu fii complet descoperit.

Pentru navigație nu strică dacă descarci de acasă hărțile offline pe ambele telefoane.

Poți utiliza și un GPS dedicat, dar cu hărțile la zi.

O hartă fizică ocupă puțin spațiu, dar te poate ajuta să planifici punctual traseul și să te asiguri că lucrurile merg conform planului.

Odată ce ai un plan clar scris undeva, vorbește cu prietenii buni despre ce ai pus la cale.

Ține legătura cu ei pe traseu, chiar și cu un simplu mesaj de „Am ajuns în localitatea cutare, sunt bine.”

Vor sta ei mai liniștiți și, dacă totuși pățești ceva, vor ști unde erai ultima dată când i-ai contactat.

Traseul clar și flexibil

Dacă îți iei timp suficient, poți să planifici un traseu la minut, cu tot cu opriri de prânz și locul în care vei sta să bei cafea între micul dejun și prânz.

Și tot vor fi surprize, oricât de mult ai planifica tu.

O pană de cauciuc, rătăcire cu navigația în față, se pot întâmpla atâtea lucruri.

Poate se închide Transfăgărășanul mai devreme sau pasul montan pe care visai să îl abordezi este închis fix în ziua când voiai să îl străbați.

În loc să faci toate astea, mai bine stabilești clar care sunt locurile pentru care ai plecat de acasă, de fapt.

Faci apoi o listă cu locurile pe care ai vrea să le vizitezi dacă îți permite timpul.

Le pui pe amândouă într-un Google Docs și într-un carnețel pe care îl ții cu tine.

Consulți la nevoie.

Pe lângă listele de mai sus, mai sunt locurile și lucrurile pe care le vei descoperi pe parcurs.

S-ar putea să fie cele mai frumoase amintiri din toată excursia.

Sau să formeze momentele de cumpănă ale călătoriei tale.

De aia îi zice aventură.

E bine să ai un plan alternativ pentru secțiunile despre care te-ai informat că vor fi dificile.

Este mai important să rămâi flexibil, dar optimist.

Poate că iese bine, ai vreme bună și poți merge pe toate trecătorile alea montane pe care le-ai visat și nu se întâmplă nimic rău.

Dacă s-ar fi întâmplat, erai pregătit.

Informează-te ce se întâmplă în lume în perioada aceea.

Riști să dai de un eveniment internațional și să ajungi să te bați cu ploșnițele într-un hostel că nu știai că e Cupa Mondială de Fotbal și nu ai mai găsit o cameră decentă de hotel.

Cât despre cazări, ia măcar prima noapte ca să ai un punct de reper.

Fii realist cu tine și planifică-ți călătoria astfel încât să nu fii nevoit să gonești ca să ajungi la cazare și să nu fii nici „legat” de o cazare nerambursabilă la care ai ajuns prea devreme sau la care nu mai vrei să ajungi.

Caută informații și despre cultura locală, mai ales în țările în care este o societate diferită de a noastră.

Află din timp ce vreme este așteptată într-o anumită perioadă.

Ideal, înainte să apuci să dai vreun ban pe o rezervare, ar fi să afli dacă vara e ploioasă sau pur și simplu infernal de caldă în destinația visată.

Familiarizează-te cu una sau mai multe aplicații de meteo bune și folosește-le din timp ca să afli ce pot să facă și ce nu.

Ultima seară înainte de plecare

Oricât de tentant ar fi să îți cinstești prietenii în oraș ca să îți ureze drum bun în excursia ta, ar fi bine să dormi în ultima seară înainte de plecare.

Indicat e și să te fi culcat devreme.

Să ai toate electronicele la încărcat, o listă cu bife pe care să o poți consulta când faci bagajul cu electronice și acte și să verifici vremea pe traseul de mâine.

Dacă pleci la drum odihnit și relaxat, vei putea avea o călătorie mult mai bună decât cel plecat în grabă, care și-a uitat o mănușă acasă și își dă seama de asta când merge să alimenteze motocicleta.

Nu toate drumurile pe care le vei parcurge vor fi memorabile și de povestit nepoților.

Planificarea pe care o faci este pentru momentele în care lucrurile merg prost.

Chiar și așa, vor fi lucruri care se vor întâmpla indiferent ce și cât ai planificat tu.

Important e cum ieși din acele situații și să te întorci întreg acasă.

Leave a Reply