T1
T2
titlu articol larg e word mountains, far from the countries Vokalia and Consonantia,
E suficientă casca în oraș?
Mulți motocicliști și scuteriști merg doar cu casca pe cap, motivând că ei conduc doar prin oraș și nu le trebuie mai mult. E suficient, oare?
La prima vedere, logica pare solidă.
Nu urmează să mergi pe circuit, nici pe autostradă cu 130 km/h, nici pe serpentine, te duci doar până la serviciu câțiva kilometri.
Cine știe, poate nici nu apuci să treci de 50 km/h.
Poate mergi doar până la magazin să iei o pâine.
Poate te așteaptă prietenii la o cafenea și nu vrei să stai cu echipamentul moto pe tine cât stați la o șuetă în weekend.
Sau poate ai pus pe tine tricoul preferat și nu accepți gândul să-l acoperi cu ceva.
În plus, până și în legea din România este obligatorie doar casca, deci poate știe statul mai bine ca toți cei care zic „all the gear, all the time”.
Ai auzit toate scuzele pe care le-am auzit și noi.
Am văzut inclusiv rideri fără cască în trafic, cu motivații care mai de care mai ridicole.
Problema lor și a oricui umblă fără echipament moto pe două roți motorizate este că accidentele nu țin cont de ce credem noi, de ce scuze avem și de ce ni se pare că este sigur.
Accidentele nu discriminează din punctul acesta de vedere, deoarece ele țin cont de fizică.
Cum stă treaba, de fapt?
Ați citit premisa.
Aceea este mitul pe care îl discutăm în acest articol.
Realitatea este că, deși suntem cu toții expuși la accidente, urmările lor nu sunt egale pentru noi toți.
Fiecare accident este altfel, iar cât de rău o pățești este direct proporțional cu cât de puțin echipament ai pe tine.
Cu cât ai mai puțin echipament, cu atât riști să te „frigi” mai rău.
Dacă ai plusat și cu viteză, ți-ai făcut-o cu ambele mâini.
Chiar și dacă mergi complet legal și regulamentar, nu uita că nu ești niciodată singur pe șosea.
S-ar putea să dai de un șofer neatent sau de un motociclist neatent, cine știe, iar tu să ajungi pe șosea.
Preferi să „îți asumi”, cum spun mulți dintre conaționalii noștri când îi întrebi de ce umblă fără echipament?
Statisticile spun o poveste diferită de cea pe care ne-o turnăm singuri în pahar înainte să ne îmbătăm cu apă rece.
Un studiu din Auckland, Noua Zeelandă, a analizat peste 500 de motocicliști implicați în accidente grave.
Ce au aflat e cel puțin șocant, mai ales dacă ai folosit scuzele de mai sus.
Aproape două treimi din accidentele grave (66%) au avut loc în zone urbane, unde limita de viteză era de 50 km/h.
Majoritatea accidentelor grave au avut loc ziua, în condiții meteo bune.
Deci pe soare și uscat, când „nu îți vine” să pui geaca și mănușile pe tine.
Când pleci în șlapi pe scuter între hotel și plajă, că doar ești în vacanță.
Cu riscul de a părea blazați, am auzit și văzut prea multe scuze de genul.
Realitatea este că pericolul poate să apară în intersecții, în trafic aglomerat, în situații de rutină.
Chiar și autorul acestui articol a căzut cu motocicleta pe strada pe care locuiește.
A durut? Da!
Aveam geacă, genunchiere și mănuși? Da.
Fix în ziua aceea mă încălțasem cu pantofi sport, nu cu ghetele moto.
M-a durut glezna o săptămână și am avut norocul să fie doar atât.

Acesta este doar unul dintre articolele pe care ți le-am pregătit în Revista motoADN. Este o revistă gratuită pe care o poți comanda în format tipărit sau o poți citi gratuit dând click pe butonul de mai jos. Poți face asta chiar acum apăsând pe butonul de mai jos.
Contează ce cască și ce echipament port?
Cele mai frecvente leziuni vs. echipament, potrivit statisticilor
Un studiu realizat în Turcia, tot pe motocicliști răniți, a relevat faptul că gecile moto, pantalonii cu protecții și mănușile speciale pentru motociclism reduc semnificativ cele mai comune tipuri de răni care apar în cazul în care o persoană glisează pe asfalt: abraziuni, tăieturi și diferite răni deschise.
Din nefericire, echipamentul nu oferă aceeași protecție împotriva tuturor traumatismelor.
La cele severe, în continuare apar fracturi, contuzii și alte traumatisme.
De ce?
Explicația e simplă: echipamentul moto este făcut să gliseze, ca să nu îți faci răni deschise dintr-o căzătură banală.
Dar nu poate anula complet forțele implicate într-un impact cu o mașină, un stâlp sau o bordură.
Ultimele două nu sunt deformabile, cum sunt mașinile, de aceea doare și mai tare.
Un studiu din Australia, numit GEAR, a relevat că motocicliștii care purtau echipament specific complet când au făcut accident au suferit mai puține tăieturi, abraziuni și alte leziuni deschise.
Cei care aveau și protecții de impact au fost și mai bine protejați, iar echiparea completă a fost asociată cu o probabilitate mai redusă de spitalizare.
Ce face bine echipamentul este să reducă semnificativ consecințele unei căzături.
Că se întâmplă la viteză mică, medie sau mai mare, că se întâmplă pe asfalt sau în off-road, face o diferență.
În bine.
Asta este garantat.
Echipamentul poate să transforme un accident grav într-unul mai ușor de suportat.
La o căzătură în parcare, e diferența între bandaje pe mâini și genunchi și un non-eveniment, în care te superi doar că ai zgâriat motocicleta.
E bună orice cască?
O analiză a organizației Cochrane, ce a inclus 61 de studii, a arătat faptul că purtarea căștii de protecție reduce semnificativ riscul de deces și de traumatism cranian.
La o concluzie similară a ajuns și Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA.
În comparație cu situația de a nu avea pe cap nicio cască, orice tip de cască este mai bun decât zero.
Noi te sfătuim să nu te oprești la prima treaptă peste zero și să îți cumperi cea mai bună cască pe care ți-o permiți.
Cel mai probabil, pe spatele căștii tale scrie ECE 22.05 sau ECE 22.06.
Cel din urmă este cel mai nou standard european și căștile care îl respectă au trebuit să demonstreze că pot trece noi teste suplimentare pentru impacturile oblice și pentru forțele rotaționale ce pot provoca traumatisme cerebrale.
O cască ce respectă standardul DOT este posibil să nu asigure același nivel de protecție, chiar dacă este omologată în SUA și respectă și ea anumite standarde.
Atenție!
Dacă porți o cască tip „braincap” sau o cască de bicicletă pe cap în timp ce mergi pe scuter, te minți singur că te protejezi sau că ești în siguranță.
Te apără, cel mult, de o pietricică, nu de ce trebuie să te apere.
Doar fentezi legea, nimic mai mult.
E fix ca atunci când folosești un cotor de centură ca să oprești piuitul sistemului de avertizare și stai cu spatele pe centură.
În loc de concluzie
În caz că nu a fost suficient de clar, tricoul nu este echipament moto.
Chiar dacă are sigla unei firme de echipament celebre.
La fel și hanoracul. Fără protecții integrate și o țesătură întărită special pentru utilizare pe moto, e doar un hanorac.
Geaca, mănușile, ghetele și pantalonii moto protejează pielea, mușchii și articulațiile.
Protecțiile îți apără oasele și ligamentele.
Lucrează împreună și sunt componente ale aceluiași sistem de siguranță, unul pe care îl îmbraci.
Echipamentul moto nu este un moft și nici o exagerare.
Este o investiție care își arată valoarea exact când nu mai poți schimba ceea ce urmează să se întâmple.
Iar un echipament moto cu adevărat bun îți este comod de purtat tot timpul.
Iar cel mai eficient echipament moto este cel pe care îl porți efectiv, nu ce ai prin casă pe un raft și n-ai mai purtat de când l-ai cumpărat sau primit.
„Cel mai eficient echipament moto este cel pe care îl porți efectiv.”









