Ce nu ți-a spus nimeni despre mersul în Himalaya
Cât costă și cât de complicat este să mergi cu motocicleta în Himalaya?
Cu Himalayan în Himalaya
Cum ajungi în Himalaya cu motocicleta?
Ce ai de făcut când ți se propune să faci călătoria la care doar visai? Iată ce se întâmplă când spui DA și mergi în partea cealaltă a lumii pe o motocicletă închiriată.
Călătoriile cu motocicleta sunt diferite de turismul convențional și te pot duce în locuri sau în situații pe care altfel nu le-ai fi întâmpinat.
motoADN: Ai mers cu motocicleta pe cel mai înalt pas montan accesibil rutier – Umung La (India), la o altitudine de 5,799 de metri. Cum ai auzit de acest loc și ce te-a motivat să mergi tocmai acolo cu motocicleta? E doar o pasiune pentru superlative sau o curiozitate mai veche?
B.V.: Povestea cu Umling La e puțin mai lungă. Acum mulți ani, pe vremea pandemiei, văzusem un reel cu acest drum și mi s-a părut țelul suprem. Și era astfel pentru că nu-mi permiteam nici măcar să visez că îl voi putea atinge. Era perioada când abia descopeream pasurile montane din nordul Italiei, Elveția și Tirolul cu o sportivă din ‘96. Nu aveam nici cel mai mic plan să trec la adventure și să încep să ies de pe asfalt, motiv pentru care Umling La a rămas doar la stadiul de “Într-o bună zi, poate o să am șansa…”. Era doar o dorință pe care am avut-o și am pus-o undeva deoparte în inima mea, neștiind că se va întâmpla mai repede decât aș fi sperat.
Motiv pentru care când s-a ivit ocazia am spus “Da” fără să mă gândesc de două ori.
Câte zile ai condus motocicleta în respectivul lanț muntos, ce rulaj aproximativ ai avut și câte ore pe zi ai stat în șa?
În total am stat în șa 11 zile, cu una mai puțin decât am plănuit din cauza unui incident medical al unuia dintre participanți. În ceea ce privește rulajul, n-am reușit să facem decât 2.000km.
Ai condus un Royal Enfield Himalayan tocmai prin lanțul muntos după care a fost denumit. A fost o întâmplare sau ceva premeditat?
Motocicletele au fost alese foarte simplu. În zonă ai 2 opțiuni de motocicletă pe care le poți închiria: Royal Enfield Bullet sau Himalayan. Nu există altă opțiune. Himalayanul a fost cea mai logică alegere. Dacă nu te duci în Himalaya cu un Himalayan, care pentru asta a fost făcut, atunci unde?
De unde a pornit călătoria ta până la acel pas și cum ar trebui să procedeze cineva interesat să meargă tot acolo?
Să explorezi munții Himalaya e mai simplu decât pare la prima vedere. Ai 2 opțiuni mari și late, în funcție de ce îți dorești de la călătorie. Prima opțiune este să zbori în Leh, India (punctul de plecare pentru toate drumurile din zonă), să închiriezi o motocicletă de la unul din zecile de puncte de închiriere moto – sau chiar să te alături unui grup gata format (sunt multe anunțuri în geamurile magazinelor de închiriere care caută participanți).
A doua opțiune e să te alături unui grup gata format ”de acasă”, organizat de o terță persoană (cum a fost și cazul meu), un grup format doar din români.
În materie de timp, pe lângă ajunsul până în India și aclimatizatul cu diferența de fus orar – ce poate fi periculoasă, câtă vreme ar trebui să fie cineva plecat pentru a face o asemenea călătorie? În cazul tău, simți că te-ai grăbit sau ai mai fi stat, dar nu aveai destule zile de concediu disponibile?
Aclimatizarea la altitudine este cea mai mare problemă în zonă. Guvernul indian recomandă celor ce merg în Ladakh cel puțin 3 zile de aclimatizare cu reguli stricte pentru ce trebuie și ce nu trebuie să faci. Noi am avut 2 zile și cum nu îmi place să mă joc cu sănătatea mea, am luat niște pastile înainte de plecare ca să îmi pregătesc corpul pentru lipsa de oxigen. Ele fac tranziția mult mai ușoară.
Chiar și așa, este foarte greu până te aclimatizezi 100%. Timp de două săptămâni și cele mai ușoare mișcări te lăsau fără aer. Ridici motoreta de pe cric? Iei o pauză de 30 de secunde să îți tragi sufletul. Trebuie să urci niște scări? Faci o pauză după cinci trepte. Și tot așa.
Poți citi revista motoADN și într-un format online, în care te bucuri de layout-ul de revistă cu care te-am obișnuit. Este gratuit, trebuie doar să dai click pe butonul de mai jos.
Cât de greu este să mergi cu motocicleta în Himalaya și ce nu îți spune nimeni despre asta?
Dacă ar fi să îți auto-evaluezi abilitățile în off-road de la 0 la 10, ce valoare se potrivește mai bine? Iar acum, spune-ne, în cuvintele tale, cât de dificil ai găsit traseul.
Nu am avut multă experiență în offroad, poate undeva la un 3 din 10, ceea ce pentru mine a fost mai greu la nivel psihologic, fiind puțin temător de ceea ce o să întâmpin pe traseu. Gândul că mă duc în Himalaya suna foarte înfricoșător. N-a fost foarte greu, dar ca orice aventură trebuie să aibă și o doză de dificultate. Altfel, ar fi o plimbare în parc și m-aș plictisi.
Am avut zile mai ușoare, am avut zile în care m-am întrebat ce caut acolo și ce fac cu viața mea, am avut zile în care eram tot un zâmbet și zile în care îmi venea să las motoreta acolo și să merg pe jos înapoi. Dar, când se termină totul, uiți de ce a fost greu și rămâi cu amintirile alea faine pe care o să le povestești la bătrânețe și nepoții o să-ți zică: “Haide bre, tataie, iar inventezi povești cu Himalaya ta?”
Care e cel mai complicat aspect într-o călătorie de genul – diferența de fus orar, șocul cultural și traficul de acolo, căldura, oboseala acumulată sau altceva?
Cel mai dificil aspect este, de departe, lipsa de oxigen. Corpului îi ia aproximativ două săptămâni să se aclimatizeze complet (sau aproape complet) la altitudine.
În primele 2-3 zile te simți amețit, cu dureri de cap și respirație scurtă și deasă. Te simți ca și cum ai fi petrecut toată noaptea, ai exagerat cu shoturile și n-ai apucat să dormi decât două ore.
Combinat cu căldura, soarele arzător, lipsa de somn (în special provocată de lipsa de oxigen – eu, de exemplu, nu reușeam să dorm mai mult de 3-4 ore pe noapte), praful care îți usucă buzele și cavitatea nazală până la sângerare, alimentația vegetariana și destul de picantă, efortul susținut timp de 7-8 ore luptându-te cu motocicleta – toate acestea au fost un mix care, cu siguranță, își pune amprenta puternic de-a lungul zilelor și îți scade puterea de concentrare ducând la greșeli pe care, în mod normal, nu le-ai face.
Ce surprize plăcute ai întâmpinat în această călătorie? Ai face-o din nou dacă ai avea ocazia? Ai vreun motiv să mergi încă o dată peste câțiva ani?
Am avut parte de companioni de drum extraordinari. Grupul cu care am fost a ajutat enorm la experiența trăită. Am stat și am dansat până târziu în noapte cu un grup de indieni care ne-au învățat mișcările locale și noi i-am învățat Brașoveanca și alte dansuri populare. Spre dimineață am aflat că ei erau toți polițiști. Niște oameni excepționali.
Am stat la povești în jurul unui foc de tabără cu un grup de indieni Sikh (care ne-au făcut cadou un turban) și am aflat că ei sunt exceptați în India de la a purta cască pe motor. Am ajutat la reparația motocicletei unui domn francez în vârstă care călătorea cu o motocicletă de șapte ani. Motocicleta aceea era ținută la un loc de sârme și ajutorul zeilor. Am jucat fotbal în valea Nubra (la peste 3.000m) contra unei echipe indiene. Am pierdut cu 1-0, din păcate, dar doar din cauza că nu mai aveam oxigen nici să stăm în picioare. Și multe altele.
Clar, aș mai merge măcar o dată în viață. Ladakh-ul are ceva al lui. Ceva ce nu pot explica în scris sau cuvinte. Oamenii sunt speciali, cultura este bogată, iar peisajele sunt ceva ce pare rupt de pe planeta asta.
Pe lângă lucrurile plăcute, fiecare călătorie are și surprize mai puțin plăcute. Ce a fost cel mai greu în această excursie? E ceva despre care citisei sau nu a apucat nimeni să te avertizeze?
Evident, orice aventură are și părțile neașteptate. Nu le-aș numi neplăcute, căci ele fac parte din distracție. Nu mă deranjează să am și câteva dificultăți în călătoriile mele, cât timp toată lumea se întoarce acasă teafără și nevătămată (ceea ce a fost și în acest caz).
Surprizele neplăcute au fost: camioanele de armată care conduc direct spre tine, evitându-te în ultima secundă (nu o fac intenționat, pur și simplu așa conduc ei). La un moment dat am crezut că au ceva cu noi, că vor să ne sperie sau să ne intimideze. Dar nu, am primit și caise de la un grup de soldați zâmbitori dintr-un camion care, cu câteva sute de metri în urmă, era să ne arunce în râpă.
Mâncarea și igiena nu sunt neapărat la standardele europene.
În plus, nu îți spune nimeni că nu o să poți dormi noaptea. Indiferent cât de aclimatizat te simți, noaptea nu o să poți dormi. Nu o să poți respira. O să îți curgă sânge din nas.
Sună grav ce descriu mai sus, dar nu e nimic de netrecut. Face parte din aventură și din poveștile cu care te întorci acasă.
Ce ai fi vrut să știi înainte să pleci să mergi cu motocicleta în India și ce crezi că ar trebui să știe și alți motocicliști care au vise similare?
Ce trebuie ținut minte este că indienii din acea zonă nu văd foarte mulți europeni. Și sunt curioși. Stau și se uită la tine. Și de reținut: ei nu au conceptul de spațiu personal. Nu știu ce înseamnă o coadă sau un rând. Îți vor pune întrebări, vor da mâna cu tine, totul în timp ce se îngrămădesc toți peste tine. În rest, recomand o dată în viață experiența.
Există un loc din tot traseul în care ai dori să te întorci? Ce e special acolo și de ce ai vrea să mergi din nou exact acolo?
Ce m-a impresionat extrem de mult este lacul Pangong. Un lac de 134 km care se întinde din India până în Tibet. Un lac sărat la 4.350m altitudine și care își schimbă culoarea de mai multe ori pe zi, de la albastru închis la turcoaz deschis. Este efectiv un spectacol vizual să îl privești cum își schimbă culoarea. Și o face din cauza apei care vine din ghețarii topiți de pe creste, nu-i vreun secret sau mister. Iar din acel motiv, lacul este extrem de rece.
Cât de haotic este traficul din India în raport cu ce putem întâlni în Europa? Am înțeles că avem noțiuni diferite de siguranță rutieră…
Din punctul ăsta de vedere, am fost norocos. Am avut ocazia să conduc în Hanoi (Vietnam) și deja știam regula: uită toate (absolut TOATE) regulile de circulație și nu uita să claxonezi. Atât. Poți să conduci cum vrei, unde vrei, cât de tare sau încet vrei, cât timp claxonezi. O să fii claxonat de mii de ori pe zi, dar doar ca să te anunțe că sunt și ei lângă tine.
Crezi că era posibilă o călătorie de acest gen fără ghid, pe cont propriu?
Bineînțeles! Chiar am întâlnit un austriac care a făcut o tură de șapte zile singur. Desigur, ca să călătorești în zonă, ai nevoie de permise de trecere. Că să le obții, trebuie să faci o cerere la guvern în care să explici detaliat pe unde mergi, care o să îți fie traseul, în care zile și cine te va însoți. În mod normal, ai nevoie de un ghid, dar bineînțeles că se poate trece peste acest pas dacă treci un ghid fictiv – riscul este 100% al celui care face asta.
Permisul acela de trecere îți va fi cerut destul de des (au puncte de verificare armată). În caz că nu ieși în termen de șapte zile (parcă), sunt anunțate autoritățile și o să fii căutat, să se asigure că nu ți s-a întâmplat ceva.
Dar poți să o faci și singur, sunt mulți care fac acest lucru. Partea bună: poți să mergi în ritmul tău, pe unde vrei și cum vrei. Partea mai puțin bună: un ghid local știe absolut toate colțurile și te va duce în cele mai spectaculoase zone, pe care singur este posibil să le ratezi.
Ne poți da un ordin de mărime în materie de costuri pentru această experiență? La ce se poate aștepta cineva în situația fericită în care nu există amenzi, accidente și alte neplăceri?
Pentru început: clar recomand întotdeauna o asigurare de călătorie globală pe termen scurt, în caz de accidente sau alte neplăceri. Te scapă de bătaie de cap pentru o sumă mică.
În materie de costuri, cred că undeva între 1.500 – 2.500 de euro pentru două săptămâni ar trebui să fie mai mult decât suficienți. Poate și mai puțin, dar depinde de fiecare.
Cât de pregătit ar trebui să fie un motociclist înainte să se îmbarce într-o călătorie de acest gen? V-au sfătuit în vreun fel ghizii, sau doar să aveți grijă?
Am avut în grup persoane de toate nivelurile: începători sau foarte experimentați. Toți am făcut același traseu cu o rată de succes de 100%. Trebuie doar atenție, un gram de spirit de aventură și neapărat lăsat acasă ego-ul. Și n-ar trebui să fie probleme.
Acum, la câteva luni după experiență, ce ai face diferit? Ai alege alt anotimp ca să mergi în India sau ai opta tot pentru iarnă? De ce?
Am fost vara, în iulie. De la final de septembrie deja nu se mai poate merge, temperaturile scad foarte mult și vine zăpada care ține până în mai-iunie.
Ce alte pasuri din Asia dorești să mai abordezi cu motocicleta? Intenționezi să te întorci tot ca să închiriezi o motocicletă și alegi tot un ghid, sau vei încerca o expediție pe cont propriu?
Încă nu mai am nimic pe listă. Am făcut celebrul Ha Giang Loop din nordul Vietnamului, am bătut Mongolia din munții din nord până în deșertul Gobi, am fost în Himalaya și de câteva zile m-am întors dintr-o tură offroad în Oman, unde am fost până în deșert.
Mi-ar plăcea tare mult să vizitez și sudul Indiei, Kerala este superbă și e clar pe lista mea.
În rest, aș vrea să renunț să mai merg în locuri fără pic de verdeață, pline de praf și cu temperaturi de 35+ grade fără pic de umbră. Aș vrea să încerc să merg și prin pădure sau, de ce nu, chiar junglă. Încă încerc să mă lămuresc dacă Africa ar fi o idee bună sau încă nu.
Ce condiții sunt la închirierea unei motociclete pentru o asemenea călătorie? Ai de unde alege în materie de furnizori, există o diferență reală între ei?
În Leh sunt la fel de dese centrele de închiriere moto cum sunt în Poiana Brașov cele de închiriere ski. Peste tot și cam cu aceleași prețuri. În ceea ce privește condițiile, nu cred că cer prea mult. Poate doar o garanție micuță, în rest mulți nu îți cer nici permis de conducere. Ba chiar am întâlnit o doamnă din Germania care a vrut sa închirieze un Enfield și nu a condus niciodată o motocicletă. Domnul de la închirieri i-a arătat rapid cum e cum ambreiajul și cu vitezele, i-a dat cheia și i-a urat succes.
Ce ți-a lipsit cel mai mult de acasă în această călătorie? Motocicleta proprie, ordinea europeană sau mâncarea?
Igiena, în primul rând. O toaletă pe care să poți sta așezat, nu doar WC turcesc. O țeavă din care să curgă apa, nu doar o găleată cu apă rece și o cană în ea cu care te speli. Cu mâncarea m-am obișnuit destul de repede, deși sunt pretențios, dar când îți e foame, mănânci și pietre.
Dacă nu ai fi putut să mergi nici în Pakistan și nici în India, să zicem că nu ai fi primit viza, ce destinație ai fi ales?
Posibil sud-estul Asiei. Mă gândesc aici la Vietnam, Laos, Thailanda, Indonezia… sunt atâtea locuri frumoase de descoperit pe două roți încât nu cred că o sa am timp în viața asta să le văd pe toate.
