Skip to main content
Interviuri

”Un Ajutor – O masă caldă” proiect a celor 3 cluburi moto din Bihor

By 9 aprilie 2020mai 19th, 2020No Comments

Când vremurile sunt mai grele...

...comunitatea moto este alături de noi toți

Inițiativă caritabilă – trei cluburi moto din bihor arată solidaritatea comunității moto față de nevoile societății.

Pentru comunitatea moto din județul Bihor este deja de notorietate parteneriatul dintre cele 3 cluburi moto din Bihor  INVICTVS Motor Club România, HAWKS RC și BLACK EAGLES RC în organizarea de evenimente, dar și de acțiuni umanitare – donare de sânge, ajutor acordat caselor de copii, bătrânilor etc. În această perioadă, motocicliștii celor 3 cluburi pot fi văzuți la ușile celor nevoiași, livrând câte o masa caldă.

Astfel, bugetul destinat inițial evenimentului de deschidere a noului sezon și-a găsit rapid altă destinație, ajutând nu doar comunitatea moto – care are ocazia să dea o mână de ajutor acum, când este atâta nevoie – ci mai ales familiile nevoiașe, pentru care pandemia nu vine decât să accentueze lipsurile provocate de sărăcie.

”Am demarat această inițiativă în parteneriat cu restaurantul Amicii din Oradea. Este o acțiune menită a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Vom cumpăra și livra zilnic, în condiții de siguranță, meniuri de mâncare pentru cei ce nu pot ieși din casă sau care nu mai au ce să pună pe masă. Pentru a putea ajuta cât mai multe persoane, avem nevoie de sprijinul vostru. Am deschis un cont bancar unde se poate dona orice sumă de bani pentru această acțiune. De toți acești bani se vor cumpăra meniurile de mâncare, pe care le vom transporta noi în fiecare zi. De asemenea, dacă știți de persoane care au nevoie de ajutorul nostru, scrieți-ne pe Facebook și vom lua legătura cu voi pentru detalii”

declară reprezentanții celor 3 cluburi moto din Bihor.

cluburi moto ajuta

Primele 100 de mese calde au fost livrate din banii cluburilor luni, 6 aprilie, iar acțiunea celor 3 cluburi moto din Bihor va fi repetată în limita sumelor donate de fiecare dintre noi. Fie va fi extins numărul de porții livrate, fie perioada de desfășurare a acțiunii.

Pe lângă această acțiune, Clubul HAWKS distribuie, pe cheltuiala proprie, mâncare și de la un alt restaurant, Clubul BLACK EAGLES a donat 1.500 de lei din banii membrilor către SMURD Bihor, iar Clubul INVICTUS va dona 500 kg de făină pentru Cantina Săracilor din Oradea.

Puteți să îi susțineți și voi în aceste demersuri, indiferent de regiunea țării în care vă aflați sau de clubul din care faceți parte:

RO68BRDE050SV78113210500

Invictus Motor Club Romania

CIF: 35091397

Mai multe detalii la tel.:

0740.230.697 – Daniel