Skip to main content
Mobilitate urbană

Soluții de mobilitate pentru scăderea poluării urbane.

By 2 martie 2020martie 22nd, 2020No Comments

Alertă de poluare în București

Cum reușim să supraviețuim

Scuterele și motocicletele fac parte din soluție și nu din problemă.

Există o soluție minune ?

„Renunțați la mașină, mergeți pe jos sau folosiți transportul în comun”! Vă sună familiar? Auzim mereu astfel de comentarii. Este mantra pe care politicienii o recită în zilele noastre când vine vorba de mobilitatea urbană.

Este ca și cum dacă am decide cu toții să mergem pe jos sau să folosim transportul public, toate problemele de poluare vor dispărea. Transportul în comun pare să fie un fel de detergent care poate curăța aerul și străzile din orașele noastre.

Nu avem ceva împotriva mersului pe jos, mersului cu bicicleta sau a folosirii transportul public, ci chiar recomandăm folosirea acestor mijloace de deplasare atunci când sunt eficiente. Dar a crede că toate problemele legate de mobilitatea urbană sunt rezolvate cu acest lucru, nu este foarte realist.

O imagine retrospectivă

În primul rând, mersul pe jos și ciclismul sunt optime pentru distanțe scurte. Un om obișnuit nu va merge pe jos sau cu bicicleta mai mult de jumătate de oră, adică aproximativ doi-trei kilometri de mers pe jos sau șapte-opt kilometri de mers cu bicicleta. Acesta este motivul pentru care nu dăm credere lozincii: „ Transportul alternativ înseamnă mersul pe jos, utilizarea bicicletei sau transportul public”.

De asemenea, transportul public este bun, atât pentru distanțe mai scurte, cât și mai lungi, cu condiția ca liniile și stațiile să fie acolo unde ai nevoie. Atâta timp cât vă deplasați doar în oraș, puteți spera doar să aveți stații în zonă și nu va fi nevoie de prea multe transferuri și nu veți aștepta prea mult. Ar trebui sa mai țineți cont și de aglomerația din orele de vârf – în acele momente probabil că va trebui să „luptați” pentru un loc în mijlocul de transport

Impact asupra mediului

Totul devine foarte diferit atunci când destinația sau punctul de plecare se află la marginea orașului sau la o distanță apreciabilă de rețeaua de transport în comun. În aceste cazuri, trebuie să vă descurcați cumva și sigur vă veți confrunta cu „soluții” multimodale aproape imposibile, linii de transport în comun care fac ocoluri lungi, cu numeroase transferuri și timp de așteptare mari între ele.

Atunci simți că ai nevoie de o soluție personalizată, cum ar fi o mașină. Mașinile sunt foarte incomode în oraș. După cum știm cu toții: sunt prea multe în trafic, aglomerații urbane din ce în ce mai mari iar când ajungi la destinație, nu ai loc de parcare.  Calitatea aerului este afectată mult de ceea ce se întamplă cu mașinile care stau cu orele în blocaje rutiere.

Dacă ne uităm la ce se întamplă în Europa, este clar că soluția o reprezintă scuterele și sunt studii efectuate în acest sens.

Deplasarea pe două roți cu motor – parte din soluție.

Soluția rapidă, care nu necesită modificări ale infrastructurii rutiere și, deci. nu generează costuri pentru noi toți, pare să fie scuterul – așa cum orasele mari din Europa au descoperit de mult timp.

Dacă renunți la mașină pentru scuter sau motocicletă, distanțele se parcurg într-un timp mai scurt, iar costurile mai mici. Ai rezolvat problema locului de parcare și asiguri o reducere a poluării. Am dovedit acest lucru și în testul nostru de mobilitate urbană din 2019 și FEMA a dovedit în testele efectuate în Europa, în anii 2015, 2017 și 2019

La test am comparat timpul de deplasare pe același traseu cu o motocicletă, o bicicletă și deplasarea cu transportul public. Concluzia a fost aceeași în toată Europa, că motocicleta/scuterul este cea mai rapidă soluție.

Acest articol a fost preluat si adaptat de la www.fema-online.eu