Skip to main content
Știri moto

Recomandări vestimentare pentru motocicliști tomnatici

By 22 octombrie 2020No Comments

Pe motocicletă, toamna nu-i ca vara...

...dar nici ca iarna.

Nu este ceva mai sâcâitor pentru motocicliști decât trecerea de la o temperatură extremă la alta, chiar și atunci când durează câteva luni.

Toamna este o răzgâiată cu capricii căreia trebuie să îi acorzi atenție și care varsă vaza cu flori sau lasă frigiderul deschis atunci când te aștepți mai puțin și ești pe motocicletă în echipament subțire, din mesh sau perforat. Acum trăim o astfel de vreme, vreme bipolară, cu diferențe și de 15 grade între zile consecutive, una caldă, alt rece, una uscată, alta umedă.

De aceea, venim către voi cu niște recomandări vestimentare.

Mâinile și picioarele trebuie să fie calde

Pentru că aproape toate comenzile motocicletei sunt acționate cu mâinile, dexteritatea este lucrul care ne ține în siguranță pe motocicletă. Frigul nu face casă bună cu îndemânarea, iar lipsa îndemânării poate duce la incidente. Folosiți mănuși mai groase din materiale prin care nu trece vântul, mănuși sau mânere încălzite.

manusi lungi

Cele lungi, peste mânecile gecilor sunt preferabile pentru că, asftfel, curenții reci nu vor ajunge la brațe, pe sub geacă. În unele condiții, cu cât veți dori să simțiți mai bine comenzile, cu atât va trebui să mai sacrificați din confortul termic. Important este să găsiți un echilibru, să vă simțiți în siguranță.

bocanci

Purtați încălțări închise, suficient de înalte încât aerul rece să nu biciuiască tibiile. Știm că nu vă place să arătați ca niște balerini de la Balșoi Teatr, dar este vremea colanților, mai ales dacă purtați pantaloni jeans. Nu trebuie să știe nimeni. Shhhh! Pentru că genunchii sunt articulațiile cele mai expuse, recomandăm folosirea unor genunchiere închise, prin care să nu treacă vântul. Dacă apa este problema, purtați echipament moto cu impermeabilitate integrată sau folosiți echipament de ploaie: combinezon sau piese separate (jachetă, pantaloni, protecții pentru încălțăminte)

Țineți și capul la căldură

Pentru că este sursa tuturor deciziilor atunci când călăriți zecile de cai putere, trebuie menajat și protejat pentru ca acestea să fie cele mai bune. Căștile open-face sunt ușoare, practice și ieftine, dar sunt inutile împotriva frigului. Folosiți căști integrale cât mai bune, împreună cu cagule de grosime potrivită pentru nevoile voastre, pentru că chiar și cele mai bune căști au locuri prin care aerul rece poate pătrunde cu mare viteză.

CASCA

Zona gâtului este foarte expusă, mai ales când sunt folosite geci cu gulere joase, la baza gâtului. De aceea recomandăm folosirea buff-urilor, baticelor sau a cagulelor lungi care să acopere întreaga circumferință a gâtului.

balaclava
Verificați prognoza mai des

Chiar dacă motoADN vă aduce, săptămânal, prognoza pentru weekend, trebuie să verificați cât mai frecvent prognoza meteo pentru a anticipa mai bine cu ce trebuie să vă echipați. Celor care fac naveta sau lucrează pe motocicletă, le recomandăm verificarea cotidiană a prognozei meteo.

prognoza meteo

Folosiți geci prin care să nu treacă vântul, puneți mesadele, folosiți mai multe straturi de haine pentru a menține căldura corpului. Nu goliți, totuși, șifonierul, pentru că trebuie să vă mișcați cu ușurință membrele și să vă puteți întoarce capul, în orice direcție, cu agilitate. Experimentați diferite combinații vestimentare în diferite condiții de vreme până când veți găsi echilibrul între confortul termic și mobilitate corpului pe motocicletă.

Beți apă și mâncați înainte de a încăleca motocicleta, pentru a avea o circulație sangvină bună și, în consecință, o temperatură optimă a corpului.

Gata! Nu vă mai dădăcim.

Asfalt uscat și ne vedem în trafic!

Alphahead