De la prințesă la motociclistă – prima ieșire cu Honda Rebel

Vineri – mai 2020-  eu și Rebellino – Honda Rebel – am plecat în primul nostru weekend în afara localității. Până la mama, că părea destinația ideală pentru primul drum. 120 km de drum cunoscut, plat, fără surprize, ideal să înțeleg și eu cum e la peste 70 km/h, ce înseamnă un drum mai întins decât Splaiul Dâmboviței pe care l-am tot bătut vreo lună.

Așadar, pregătire sumară:

• Verificat prognoza – părea bine
• Echipament de ploaie nu avem, că nici nu ne trebuie încă. Mergem până la mama.
• Despre kit de pană nu spun nimic, că nu știam ca există. Poate mai interesant: nu știam că, în gențile de piele, am unul primit cadou de la Honda.

Surpriza 1. Aglomerație și nori negri

Planul era să ieșim pe centură apoi să mergem pe autostradă către Constanța, doar să văd și eu cum este cu motorul pe autostradă și apoi să ieșim frumos pe drumul vechi spre Lehliu, să ne bucurăm de liniște.

Dar de la primii km am dat nas în nas cu aglomerația de pe centură… mașini … camioane … hmm … „nici astăzi nu o sa fac lane splitting”.

De pe Splai se vedeau ceva nori negri spre autostradă, dar doar nu dăm înapoi?! Dacă o fi ceva serios, oprim la primul popas și așteptăm, că nu ne grăbește nimeni.

Surpriza 2. A2 în lucru. Un sens închis.

În fine, intrăm pe autostradă. Se face un pic de liniște în gândurile mele, dar asta până când vad jaloanele verticale ce marchează un drum în lucru. „Come on… e primul meu drum, tocmai acum trebuia să reparați autostrada?”

Deci se circulă pe o singură bandă pe sens, traficul devine mai intes, totul devine mai intens. Pacă banda se îngustează, parcă se face mai frig și parcă sunt mai mulți nori. În curând aveam sa realizez că toate erau adevărate.

Încep sa cadă primele picături de ploaie, iar posibilitatea retragerii la un popas sau măcar sub pod nu mai era valabilă. Trebuie sa fac lane splitting și imi iese bine. E chiar ușor și, surpriză, șoferii sunt chiar draguți și îmi fac loc.

Surpriza 3. Ploaie torențială și puțină grindină

”Prințesa” s-a trezit față în față cu realitatea – ploaie din ce în ce mai puternica, km buni până la prima oportunitate de oprire, mers în coloană pe un singur sens…panică! Opțiunea dublării coloanei de mașini a aparut brusc ca o salvare. Așa am înțeles rapid de ce nu se recomandă să mergi pe marcaje, mai ales ude. Ploaia se întețea, pe autostradă se formau bălți. Nu înțelegeam cum încă mai sunt pe 2 roți, dar nici nu vedeam altă variantă. Îmi venea să plâng, dar nu aveam nici timp și nici nu aveam chef să risc să nu mai văd chiar nimic. Plâng când ajung la mama, dacă…

Viziera udă pe afară, aburită pe interior (neclar de ce, pentru că am și pinlock – nici acum nu știu cauza). Merg încet și totuși cât de tare pot eu și îl strunesc bine pe Rebellino să nu o luăm nici în parapet, nici în mașinile de pe stânga. Doamne, ce bine că ating asfaltul cu toată talpa de câte ori am nevoie! – mă felicit în gând ca am cumpărat un motor cu o șa foarte joasă. Sunt cu a 2-a, a 3-a …? Cine mai știe? … Era bun un indicator de trepte.

Plouă tare, inima îmi sare din piept, nu mai aud motorul, dar îl simt că trage și asta contează acum. Să rămânem pe 2 roți. Încep să mă obișnuiesc cu șiroaiele. Sunt leoarcă oricum, și nu doar de la ploaie ci și de la stres. În ghete băltește apa de ploaie – simt când apăs frâna că întâi calc în apă. Ghetele sunt ok, doar că acum am descoperit că pe acolo pe unde intră piciorul poate intra și apa, dacă nu știi cum să îți pui pantalonii.

Treptat văd stropi mari care ricoșează din rezervor și bord. 1, 2, 3….e grindină! Panică! Panică reală pentru că e peste tot ce mi-aș fi putut închipui. Din fericire nu ține mult, dar am și acum vie senzația pietricelelor mici câzănd pe picioare. E prima dată când realizez complet diferența între motor și mașină.

Șoferii se trag și fac loc. Le-aș mulțumi, dar pe cuvânt că mi-e greu fizic. Probabil se uită cu dezaprobare sau milă și la mine și la Rebellino, dar cine are vreme să îi analizeze. Mergem înainte cu tot ce putem și ce știm (adică mai nimic…). Și apare, ca un semn divin, logo OMV și banda permite ieșirea spre el… Există Dumnezeu! Îmi scurg apa din ghete, respir, mă adun și realizez că în toate direcțiile sunt nori de ploaie. Nu mai vreau și nu mai pot încă un episod similar!

Fugi, Rebellino, fugi! Cu mine cu tot, desigur.
Și fug și eu cum pot. Să tot fie spre 100km/h… Rândeți, nu? Dar eu eram Superman + Batman + Spiderman + cine mai știți voi la un loc. Și fugeam de ploaie experimentând în paralel tremuratul de frig și frică + rafalele de vânt care ma loveau în coaste.
Am ieșit de pe autostradă pentru că am aflat că era în lucru în continuare și dacă încă un episod de ploaie avea să ne prindă, preferam să fie într-un sat unde să putem opri.
Au urmat încă 60 km de fugăreală cu norii, cu vântul și frica, fiecare dintre ele prinzându-mă de la urmă din când în când, reușind însă de fiecare dată să mă smulg cu Rebellino cu tot din ghearele lor. Sună caraghios sau apocaliptic? Ambele variante sunt corecte. Pentru că am trecut prin toate stările posibile și vizualizam momentul parcării în fața blocului la mama ca pe Sfântul Graal.
Am ajuns. Întreagă, ba chiar uscată 😊Înțepenită de tensiune, dar și de emoție. Fericită că s-a terminat cu bine.

Surpriza 4. Motociclism nu înseamnă confort, ci experiențe vii

Când am ales să fac școala moto și să îmi cumpăr un motor, știam de la colegii din motoADN că mototiclismul nu înseamnă confort, ci înseamnă descoperire și experiență. Eram conștientă de asta, dar acest weekend a venit cu meniu complet.

A doua zi de dimineață eram iar pe Rebellino. Vroiam sa descopăr pe două roți locurile unde am copilărit, fără să știu ca zeii motociclismului aveau alte planuri cu mine. Au urmat mici aventuri, sfidând tot ce credeam că știu despre mine. Aveam să descoper cum este să faci pană pe un drum lăturalnic…

Mai întâi panică, apoi îmi amintesc ca atunci când am devenit membru motoADN am primit asistență rutieră. M-am relaxat și apar și soluțiile. Vine un domn politicos cu un compresor în portbagaj. Vrea să umfle roata, cât să putem să ne deplasăm la el la vulcanizare. Până face asta, descopăr că și el este motocilist și a făcut aceeași școală moto ca mine.  Cât de mică poate fi lumea ?!?

Ce am învățat din acest prim drum cu motocicleta:

• Nu pleca la drum nepregătit/neechipat pentru orice situație. Nu, nici măcar până la mama;
• Sunt recunoscătoare că mi-am luat un motor iertător și grijuliu cu începătorii – dacă în loc de Rebellino era altceva, nu știu dacă mă descurcam.
• E bine să îți știi limitele și să îți iei o motocicletă care să ți se potrivească. Eu sunt scundă și dacă în loc de Rebellino aveam un motor mai înalt, nu cred că îl țineam pe marcajul umed.
• Nu te grăbi să spui ”Nu pot!” pentru că s-ar putea să fii nevoit rapid să demonstrezi că poți
• Motociclismul nu este pentru oameni comozi și nici pentru ”prințese” sensibile. Asta e!
• Trebuie să îmi iau echipament de ploaie… Sugestii?
• Mulți oameni sunt draguți cu motocicliștii. Mai mulți decât credeam, cum a fost cuplul din Iași care a oprit să întrebe dacă suntem în regulă când oprisem pe dreapta doar să schimbăm bateriile la reportofon 😊
• Da, sunt și riscuri, ca tirul care a intrat să ne depășească deși semnalizam clar că facem stânga și încetineam pentru asta ☹