Skip to main content
Știri moto

Prim contact cu casca HEDON Psilo Explorer

By 30 iunie 2026No Comments

Ce este HEDON?

Cum este noua lor cască, Psilo Explorer?

Test: HEDON Psilo Explorer – cum este noua cască adventure a englezilor?

Ce este Hedon și ce ar trebui să știi despre ei?

În cadrul vizitei noastre la Dr. Wack, organizată cu ocazia S100 Press Day 2026, am avut ocazia să facem cunoștință cu unul dintre cofondatorii mărcii HEDON. Aceasta din urmă are zece ani de la înființare și este prezentă în România prin firma Bold and Fast, companie responsabilă și de importul mărcii S100 la noi în țară.

Cei doi reprezentanți ai mărcii HEDON nu au venit cu mâinile goale, ci s-au mândrit cu proaspăt lansata lor cască de adventure-touring, Psilo Explorer. Până să vă povestim despre noua cască de la HEDON, puțină istorie a mărcii englezești.

Ce este Hedon?

HEDON este o marcă britanică fondată în urmă cu 15 ani de către Reginald Flint și designerul Lindsay Chong. Cei doi nu erau mulțumiți de ce se găsea pe piață în materie de căști moto pe partea de stil, personalizare și finisaje, așa că au pornit la drum și au înființat o companie special pentru a dezvolta căști moto rafinate și cu stil retro, dar cu finisaje premium și numeroase posibilități de personalizare.

Numele companiei este inspirat de termenul hedonism, iar fondatorii companiei și-au propus să dezvolte ”cele mai plăcute de purtat” căști moto care să le reflecte și stilul personal. Rezultatul se numește HEDON, iar compania englezească oferă inclusiv posibilitatea personalizării căștii din fabrică, caz în care fiecare cască este vopsită manual în atelierul din Londra.

Psilo Explorer este numele primei căști de adventure-touring de la HEDON. Ideea este aceeași ca la celelalte modele de căști ale acestui fabricant – să ofere posibilitatea de a-ți exprima stilul personal printr-o cască confortabilă la purtare și cu finisaje premium.

Casca Psilo Explorer de la HEDON are o carcasă fabricată integral din fibră de carbon și producătorul a mers pe o strategie care implică trei dimensiuni. Mărimile S și M împart aceeași carcasă și au o greutate declarată de 1.450 de grame. Căștile de mărime L și XL au o greutate declarată de 1.500 de grame, iar căștile de mărime XXL și XXXL au o greutate de aproximativ 1.550 de grame, toate cu tot cu cozorocul specific căștilor de adventure. Apropo, cu această masă, sunt printre cele mai ușoare căști de adventure de pe piață.

Încă un detaliu important aici – HEDON își face căștile ceva mai mici la interior decât alți producători. În cazul meu, purtător de mărime M (55-56) la mai mulți fabricanți, mărimea L a fost cea care mi s-a potrivit cel mai bine.

Pe lângă aspectul elegant al căștilor sale, producătorul britanic pune accent pe aerodinamică și profilul căștii, gândite special să nu deranjeze riderul în mers și să nu provoace turbulențe sau zgomote neplăcute.

Interiorul căștii este complet detașabil și este realizat dintr-un amestec de piele naturală și material textil antibacterian, tip suede (similar cu pielea întoarsă la aspect), iar casca integrează și un sistem de extragere rapidă a pernițelor de obraji în caz de urgență. Potrivit reprezentanților HEDON, unul dintre cele mai dificile aspecte ale realizării acestei căști a fost dezvoltarea unui interior complet detașabil fără a compromite aspectul premium al acesteia.

Finisajele exterioare ale căștii sunt realizate din metal anodizat, finisat într-o nuanță specifică mărcii, iar multe dintre elementele căștii sunt din piele naturală, cum este cazul garniturilor din jurul vizierei antiaburire și anti-zgâriere. Este oferită și o vizieră fotocromatică, iar cozorocul poate fi demontat prin deșurubarea elementelor care îl țin fixat pe cască.

HEDON Psilo Explorer – prim contact

Casca Psilo Explorer are certificare duală, DOT (FMVSS 218) și ECE 22.06, cea din urmă fiind obligatorie pentru căștile vândute în Europa. Apropo de certificare, avem un amănunt interesant pe care l-am aflat direct de la cofondatorul mărcii HEDON: face parte din procesul de certificare și o verificare prin preluare aleatorie a unui număr de căști din fiecare lot produs pentru a fi verificate din nou în vederea păstrării acestei certificări. De obicei, se preiau șase căști din fiecare lot produs pentru a fi verificate de organismele abilitate.

Există trei variante de cască Psilo Explorer: Ivory Nomad (cea albă), Signature Black (finisaj negru lucios) și Commander – cu fibră de carbon aparentă și dungi aurii inspirate din estetica militară. Cea din urmă vine în standard cu sistemul QUIN integrat, în timp ce variantele Singature și Ivory îl au ca opțional. Fixarea căștii se face cu sistemul dublu D, considerat cel mai sigur și utilizat în aceeași formă inclusiv în sportul cu motor.

Sistemul QUIN implică un modul inteligent integrat în partea din spate a căștii, la nivelul interiorului, în căptușeală, care trebuie încărcat periodic. Acest modul detectează automat un accident și poate trimite poziția riderului către contactele de urgență ale acestuia sau către serviciul de ambulanță.

Modulul este atât de avansat încât poate estima gravitatea impactului și poziția acestuia, lucru care poate face diferența dintre nevoia de analize complexe și o intervenție făcută din timp, explică cei care l-au dezvoltat. Practic, cu un asemenea modul, medicii de la spital pot să știe din timp dacă și ce traumatism a suferit motociclistul care vine cu ambulanța spre ei fără să mai fie nevoie să înceapă de la zero investigațiile medicale.

Pentru funcționare, modulul QUIN trebuie împerecheat cu aplicația dedicată pe telefonul riderului, iar mai departe integrarea se face la nivelul funcțiilor de tipul ”Medical ID” ale smartphone-urilor moderne. Evident, apelul la serviciile de urgență este condiționat de prezența semnalului, dar, cum anumite smartphone-uri moderne au acces la satelit pentru funcția de apel de urgență, inclusiv acest aspect ar putea fi acoperit. Tot ce îți rămâne este să speri să nu ai vreodată nevoie de această funcție. Vestea bună este că modulul poate fi folosit și pe post de telemetrie folosind aplicația din dotare și anumite funcții suplimentare ale acesteia.

Cum este HEDON Psilo Commander?

Noi am avut privilegiul de a fi primii sau printre primii români care au încercat noua cască de adventure de la HEDON. În cadrul testului nostru cu BMW F 450 GS, am avut ocazia să port această cască vreme de cinci ore, din care două au implicat mersul prin ploaie pe drumuri asfaltate, în circulație deschisă, iar restul au implicat rulare în off-road într-un complex închis traficului.

De la început, am remarcat finisajele de calitate ale căștii. Lucrul acesta se simte de când pui mâna pe ea, iar simțurile și experiența îți spun că este un produs premium și este finisat ca atare. Casca mi s-a părut destul de ușoară pe cap și nu i-am simțit greutatea, fiind obișnuit să port un model al unei mărci nipone, ce are o formă și o masă similare cu cele ale lui Psilo Explorer.

Viziera nu a dat niciun semn că se aburește, iar aerisirea a fost suficient de bună încât să nu simt nevoia să deschid viziera în mers la viteze de drum. Un aspect pe care l-am apreciat aici a fost faptul că forma vizierei nu a generat reflexii neplăcute în față în poziția întredeschisă, așa cum întâlnesc adesea la o cască cu Pinlock pe care o utilizez frecvent.

În ceea ce privește silențiozitatea, am găsit că această cască este mai silențioasă decât cea pe care o folosesc de obicei, cel puțin la nivel perceput. Condițiile logistice nu au permis efectuarea de măsurători și nici nu am avut cum să compar direct casca mea obișnuită cu aceasta. Așadar, pot concluziona că se simte mai ușoară decât casca mea uzuală și pare a fi și mai silențioasă, ceea ce este, din nou, un plus.

În loc de concluzie

Căștile HEDON sunt importate oficial în România de firma Bold and Fast. Tot ei ne-au și invitat la evenimentul organizat de Dr. Wack în Germania cu ocazia S100 Press Day 2026, despre care ați putut deja citi un articol la noi pe site și în ediția 02/2026 a Revistei motoADN.

Odată cu prezentarea și testul acestei căști moto de la HEDON, reprezentanții S100 ne-au prezentat noul lor pachet promoțional ”Helmet Care Kit”. Acesta implică un spray pentru curățarea căștii și a vizierei, alături de un spray pentru curățarea interiorului căștii și o lavetă din microfibră. Toate se vând sub forma unui pachet și îi oferă unui motociclist tot ce este necesar pentru a curăța și igieniza o cască moto cât de frecvent dorește acesta.

Pentru cei cărora li se pare prea mare un asemenea pachet de purtat în bagaj, S100 are inclusiv șervețele umede făcute special pentru curățarea căștilor și vizierelor moto. Spre deosebire de un șervețel umed convențional, acestea nu lasă urme uleioase sau de altă natură pe vizieră și vă ajută să curățați ușor praful și urmele de insecte pentru vizibilitate optimă.

În ceea ce privește casca HEDON Psilo Commander, putem spune că se simte imediat că ai în mâini și pe cap un produs premium. Acest lucru se reflectă și în preț, varianta testată având un preț de listă ce trece de 6.000 de lei. Cel mai probabil, nu vom vedea foarte multe asemenea căști în traficul de zi cu zi, deși există motocicliști care nu se uită la preț atunci când vine vorba de echipamentul de protecție. La o adică, discuțiile legate de cât ar trebui să plătești pentru o cască moto pot fi încheiate, scurt și la obiect, cu o întrebare: cât valorează pentru tine integritatea capului tău?