Despre oameni...
...și motociclete.
În timp ce părăsești orașul și preocupările lui, fandând ca un schior printre mașini, realizezi că ți-a luat mult până când ai respins asalturile nesfârșite ale fricii, ale prejudecăților tale și ale celorlalți, ale inadecvării.
Ți-a luat mult până ai reușit să dai mai încet volumul vocilor și anxietăților familiale. Ți-a luat mult până să-ți potolești convulsiile și îndoielile, până să-ți îndrepți spatele, până să faci firesc din nefiresc. Ți-a luat mult până când, cu inima în dinți, ai încălecat o motocicletă, motocicleta ta.
În schimb, nu ți-a luat mult până să începi să o stăpânești, așa cum o faci acum, când schimbi relieful, urcând sânul sub-carpatic. Drumul, plictisit, devine din ce în ce mai ludic, îndemnându-vă, pe tine și Suzi, să vă jucați cu el.
