noutăți mototurism pe doua roti

Întâlnirea Varadero Brăila 2019

By 9 iulie 2019 No Comments

motociclete ...

... și oameni frumoși

Ride report de week-end sau cum am ajuns la întâlnirea Varadero 2019

2019 weekend de Iulie – încontro motociclim?

Vine sfârșitul săptămânii, am nevoie să mă răcoresc după săptămâna care a trecut și aflu că băieții au diverse treburi de făcut, așa că o să plec singur. De obicei, când merg singur, mă destrăbălez.

Până la urmă unde să merg? O să fie destul de răcoare și mă gândesc că o zonă unde nu am mai fost de mulți ani e Delta. Cred că de 9 ani nu am mai fost în Deltă, așa că hai să văd cum ar fi. Fac scurt un plan fără autostrăzi și decid să plec devreme, ca să fie ușor de ieșit din capitală. Apoi Slobozia, trec Dunărea la Hârșova și apoi spre Est, așa cum îi stă bine unui călător. Amintirile din copilărie despre lacul Razelm ies la suprafață. Tata m-a dus odată la pescuit acolo. Atunci hai sa merg în direcția asta. E și Enisala pe acolo și alte locuri de văzut.

Călătorie trăită și scrisă de Bogdan
Partea 1 – solo rider

Plec la 8, bag tare spre Slobozia, lumea doarme încă, așa că trec prin sate ușor. Bag benzină la Slobozia și apoi spre Hârșova. Muzica sună bine în căști și-mi dau seama că, după ce am updatat iPod-ul cu muzică nouă, acum muzica e mai hardcore și mă face să merg mai repede. O las mai încet.

După Hârșova, peisajul începe să se schimbe, plantații de floarea soarelui de o parte și de alta a drumului și multe generatoare eoliene. Mai că-mi vine să mă transform în pițiponc și să mă bag la o poza în floarea soarelui. Însă am chef să merg cu motorul.

Ajung la Babadag unde bag și benzină, iar pe drumurile care încep să fie mai sparte ajung și la Enisala. Acum mulți ani, când am fost aici, nu prea era asfalt.  Well, bine, rău ăsta e progresul. La Enisala fac o poză și plec lăsându-i să deschidă bariera pe niște băieți care doreau să ajungă ei neapărat cu mașina până sus la cetate.

Merg mai departe spre Murighiol. Asfaltul e ca în palmă, spre dezamăgirea mea, iar eu îmi aduc aminte că era total neasfaltat drumul ăsta. Asta mai demult. Cam tern așa pe asfalt, dar mi se face foame și dau să mănânc ceva, dar unde ?

Hai sa cautăm un loc. Văd un restaurant unde lumea chiar mănâncă și mă opresc acolo.

După ce scap de pozele cu copiii și mămicile lor care vor neapărat cu motocicleta, mă așez la masă. Fac o poza în toaleta unde Marilyn sparge plictisită un balon de gumă.

Mănânc o saramura care nu mă impresionează și mă pregătesc de plecare. Din când în când mai vorbesc cu colegul de masa care stă țeapăn acolo de parcă nu m-ar cunoaște. Suntem un pic dezamăgiți …  

… nu mai e atmosfera de pe vremuri, cu drum prăfuit și senzația că ești la capătul lumii. Mă rog, cred ca eu sunt mai dezamăgit decât el și mă gândesc că trebuia să plec de acasă cu niște track-uri mai lăturalnice în GPS.

Partea 2-a  – Surprize și iar surprize

Mă sui pe motocicletă și plec spre Tulcea, între timp aflu că e o întrunire la Brăila, o întrunire Varadero. Ce să căutăm noi acolo, că suntem portocalii? Însă Mihai insistă să ne vedem acolo. El a ajuns acolo ieri și azi au fost la o tura prin Munții Măcinului și s-au dat și cu barca pe Dunăre. Trebuie să mă înțelegeți că pentru noi, cei de la șes, e cel mai frumos să mergi cu barca și să mănânci pește. Trebuie să te fi născut la șes ca să înțelegi asta.

Mihai – pregatiri de seara

Trec prin Mahmudia și senzația aia că nu am făcut tot ce mi-aș fi dorit se agravează. Ce să fac, ce să fac? Vad un drum cu pietriș la dreapta care pare că duce pe lângă niște lacuri. Nici nu mă mai gândesc mult și virez pe pietrele cu care începe drumul. Zic, lasă că ajung eu la întâlnire mai târziu, nu o să fie foc. Drumul pare bun, are niște adâncituri largi unde probabil băltește apa când plouă, dar acum erau uscate. Încerc să cresc viteza și îmi și reușește, mă uit la vitezometru, 80, hai mai sus, 90, 100, 110. Zbor iar Dimmu Borgir mă ajută din cască cu o bucată tocmai bună de nebunii. O țin așa cam 20 km când, brusc, ajung într-un sat cu câteva case. Văd o cârciumă și opresc să beau o apă și las adrenalina să se liniștească.

Stau de vorbă cu doamna și cu fata ei care, fără sa le cer, încep să dea telefoane ca sa afle care e cel mai rapid bac, cel de Galați sau cel de Brăila. Se pare ca cel de Brăila așteaptă până se umple, în schimb cel de Galați pleacă din 30 în 30 min.

Îmi iau la revedere de la doamnă și de la fata ei și merg la motor. Surpriză mare: nu mai am cutia din spate, aka top-case! Pam, pam. Îmi dau seama că am pierdut-o undeva pe drum și o iau la goană pe același drum, dar în sens invers. Nu merg mult și văd o căruță din care căruțașul îmi făcea semne disperate cu mâna. Opresc și văd în căruță draga mea cutie care tocmai se gândise să mă părăsească de bună voie sau de nevoie, chiar nu știu exact. După 10 ani de eforturi și de uzura. E cam zgâriată cutia mea și pare relativ întreagă, însă s-a rupt sistemul de prindere. Între timp, mă felicitam că nu era mare lucru în cutie și că luasem aparatul foto cu mine în loc să-l las în cutie. Nea căruțașul găsise cutia împrăștiata și adunase totul, ba chiar știa ce e în ea la perfecție. Îi dau ceva și mă apuc să o leg de motor cu ce aveam la mine.

O iau la goană spre Tulcea cu mintea ronțăind la soluții care mai de care mai avansate prin care să repar cutia. O să repar cutia acasă, pentru că văd că ține așa legată cum e. Mă gândesc că e bine să aibă un contact ea și celelalte două cutii laterale, astfel că, atunci când vor să mă părăsească, un bec să se aprindă în bord. E ușor de făcut treaba asta. Trec de Tulcea și bag și mai tare către Galați. Iau bilet și prind bac-ul la limită. Mă bucur că merg cu bac-ul, v-am mai spus, și dau și niște telefoane să văd unde trebuie sa ajung. Cam scurtă excursia cu bac-ul putea să fie și ea mai lungă. Mă dau jos și o tai spre Brăila

Partea 3-a  – Oamenii Varadero

BRAILA – Ajung acolo unde Mihai cu Robert și Virgil, precum și alții, pe care nu-i știu încă, mă așteptă în fața parcării de motociclete. Mă cazez și zic că gata, trebuie să degust ceva din sticlele pe care băieții le tot plimbau din mână în mână. Am pierdut borșul, dar nu și peștele. Bine și așa.

Motocicletele stau parcate frumos la linie în față. Îmi fac loc și eu cu portocala și mă duc la duș. Începe ploaia tocmai bine ca să spele praful de pe motociclete.

Herghelie la somn

Fac cunoștință brusc cu o grămadă de oameni cărora încerc să le țin minte numele. Poveștile de ieri se întretaie când încearcă toți să-mi povestească cum a fost până acum la întâlnire. Trebuie să mergem în restaurant că începe ceva. Ce anume, nu știu, dar merg acolo.

Organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși și au adus trupa Țapinarii iar asta mă încântă la culme. Seara se lasă și eu cunosc pe băieții din Văleni (Adi și Dragoș aka Minitehnicus).

Cunosc pe Nicu și soția, organizatorii. Cunosc pe Cristi și Cristina din TM. Cunosc pe Simi și soția care stau în DK. Scuze celor pe care nu-i menționez aici, dar nu sunt sigur pe memoria mea și nu vreau să vă încurc numele.

Nici nu știu cum trece timpul, știu doar că se râde mult, se povestește mult și se bea la fel de mult. Ieșim afară, unde e răcoare ..

iar Adi începe să cânte la chitară. E un alt Adi care sta în Brăila. Da, da, cântă la chitară ca pe vremea copilăriei mele, cu noi strânși în jurul lui. Adi cântă din plăcere și din chitară plus voce îi și iese bine de tot asta. Îmi place cum ține telefonul pe genunchi ca să aibă versurile la vedere.

Nu mai știu cât este ceasul, dar Cristi vine cu o sticlă și zice că ne-o lasă pentru că merge la culcare. Noi eram cu Adi care cânta neobosit. Cred că sticla aia cu licoare dumnezeiască ne-a pus capac.

E dimineață și ajung la mic dejun pe la 10, iar lumea râde de mine când zic bună dimineața. Ei nu știu că eu pe la 7 dimineața încercam să le fac rost de mic dejun unor familii din Ucraina care trebuia să plece mai devreme, iar micul dejun începea mai târziu datorită petrecerii de aseară. Se decide pe loc că următoarea întâlnire va fi în Bucovina, într-un loc mișto. Mănânc ce se poate mânca și facem bagajele, nu înainte de a afla că suntem într-o stațiune cu nămol și plajă și mai ales cu secțiune de nudiști specială pentru femei. Unde ați mai văzut voi asta în sud-estul Europei? Mergem să luăm nămol pentru acasă, iar eu aș face și o baie, dar apa e până la glezne, așa că mă mulțumesc cu o cola. Atmosfera e cumva ca la mare și aș mai rămâne pe aici, dar na, trebuie să ajung acasă.

Într-un final, coborâm la motoare cu căști și bagaje. Ne pupăm italienește și ne luăm la revedere de la toți până rămânem ultimii, noi cei care mergem în București. Eu încerc să fac un traseu care să ne ducă în nordul Bucureștiului, dar nu-mi iese și plecăm așa. Relația mea cu GPS-ul e o relație de neîncredere, vorba unui prieten bun. 

Mergem ușor, pentru că-l avem pe Robert cu noi. Apropos, Robert e cel mai tânăr motociclist de la întâlnire – 16 și ½ ani. Ehe! Și conduce un Varadero de 125. Eu îi urez să facă mulți km fără evenimente majore !

În loc de concluzie –  Asfalt Uscat!

Se zice ca oamenii sfințesc locul și cred că așa a fost la întâlnirea Varadero de la Brăila. Eu am întâlnit acolo o familie mare unde m-am simțit foarte bine cunoscându-i și vorbind cu toți cei cu care m-am intersectat în trecerea mea meteorică. Abia aștept următoarea întâlnire.