Blogturism pe doua roti

Marele război al centaurului cu vremea

By 16 ianuarie 2019 iulie 6th, 2019 No Comments

Despre iarnă și motociclism

Pentru mulți dintre noi, iarna și motociclismul sunt lucruri paralele

În luna lui decembrie se lasă, încă de la începutul vremurilor, ceața războiului dintre frig și lume, iar zăngănitul înfundat al armelor iernii străpunge, cu greu, pâcla. Centaurii, căci așa se numesc, azi, cei care umblă pe cai de fier, scrutează zarea de pe meterezele orașului și simt cum teroarea li se strecoară în vasele sângelui. Un gând înfricoșător, contagios și obsesiv străbate, ca un val, întreaga lor suflare: “A venit. E aici. Se încheie sezonul”.

Acum o sută de ani, omul a descoperit calul de fier. De atunci, unii dintre ei au devenit centauri, iar simbioza lor a crescut într-un fel nemaicunoscut, către fapte nemaipomenite. Centaurul nu poate exista fără calul lui. Acesta este extensia corpului său, fără de care și-ar pierde sensul ființei dualiste. Ar deveni om. O ființă obișnuită, ridicată pe picioarele din spate, despre care se spune ca s-ar trage din maimuțe. Aceasta ciumă, iarna, este singura molimă care poate despărți această dualitate.

Între timp, în lume încolțeste melancolia. Se iscă panica. Lacrimi tulbură pupile care au văzut, luni de zile, doar sticla transparentă a vizierei. Miresme de sfârșit de lume se vântură prin urbe. Se pregătesc și se ascund caii prin cotloanele orașului ca să nu fie jertfiți pe altarul apei și ruginei. Li se  umplu pântecele cu lichide uleioase proaspete și sunt acoperiți cu țesături groase, ca să nu fie aflați de soldații iernii.

Pentru unii, nimic nu mai conteaza. Defetismul bântuie spiritele. Alții cochetează cu un nihilism vremelnic. Unii scriu. Alții, mai zănatici, se urcă și umblă în cutii de tablă cu patru roți, îngrozind întregul ordin al centaurilor. Unii se îmbuibă, alții beau licori tari până se prăvălesc sub mese. Unii evadează din asediu prin tunelurile cetatii și se refugiază în Maldive pentru o vreme. Alții fug în munți ca să alunece prin văi, încălțați cu doage de butoi.

Cei mai mulți, însă, stau în fața unor plăci de sticlă luminoasă, unele mici, altele mari, despre care se spune că ar fi oglinda sufletului lor. Prin aceasta sticlă, ei își trec gânduri, unele mai luminate, cele mai multe stâlcite, slute și proaste, imagini cu haz sau fără, dupa chipul și asemănarea lor.

În lume se ridică baricade din răbdare, mâncare, băutură, tutun, sărbători și tradiții, îndeletniciri efemere și sprijinul semenilor. Unii sunt pe cont propriu, alții se adună ca să povestească și să urzească fapte vitejești pe drumurile pamântului.

Armăsarii sunt deseori vizitați. Sunt priviți îndelung și cu nesaț. Sunt bătuți pe șezut și pântece, încălecați și mânați, încet și puțin, prin măruntaiele pământului, fără să iasă în bătaia vremii aprige.

Viața grea a centaurului e un cântec de jale. Aceasta este mișcarea de rezistența a celor trei luni.

Dar, în lumea asta temătoare și nestatornică a lor, se află și figuri de legendă. Creaturi cu spirit, oase și carne de titan străbat și rătăcesc pământul, dincolo de ziduri, prin nămeți, în întunecimea și grozăvia viscolului, chiar până la capătul lui, la Pol. Ei sunt supercentaurii, giganți fără teamă și discernământ, purtători de glorie și faimă, pentru care cele trei luni sunt doar un alt sfert al anului.

Alți luptători, mai mici, duc lupte de gherilă, intense și scurte, în care obțin victorii mici, tactice, de uzură, fără sorți de izbândă în marele război cu vremea.

La sfârșitul confruntării anuale, prin luna lui Mărțisor, iarna își întinde logistica până la rupere. Frigul i se înmoaie, armatele de nori i se răresc, ambuscadele cu ploi de gheață și zăpadă nu mai au muniție. Dușmanul întoarce spatele luptei și fuge. Centaurii sar de după ziduri, înarmați cu spirit și vigoare, cu misiuni de recunoaștere, încă timide, prevestitoare de aventuri mărețe și drumuri pitorești.

Unui motociclist, cu o floare i se face primăvară.