Skip to main content
Informații tehnice

Cursuri de perfecționare moto

By 6 iulie 2019martie 22nd, 2020No Comments

Instruire moto pentru stradă

Instruire moto pentru circuit

Există diferențe între cursurile de stradă și cele de circuit?

Școală de tehnici sportive sau tehnici de stradă … ce alegem ?

Există diferențe între cursurile de perfecționare moto pentru stradă și cele pentru circuit ? La nivel teoretic, nu. Abordările, însă, diferă, pentru că pe circuit nu ai mașini care vin pe contrasens, nu ai tufișuri pe interiorul curbei și nu găsești pietriș fin pe asfalt acolo unde te aștepți mai puțin.

În România, cele mai multe cursuri de perfecționare moto se bazează pe tehnici de condus sportiv, sau pun accent pe controlul motocicletei în situații de urgență. Multe din cele îvățate nu pot fi aplicate în afara circuitului exact în forma în care au fost predate.

În urma discuțiilor cu diverese asociații partenere din cadrul FEMA – Federația Europeană a Asociațiilor de Motocicliști, am constatat că, de fapt, trendul pentru training moto pune accent pe prevenire și mai puțin pe reacție. S-a constat că este mult mai bine să anticipezi situațiile periculoase, decăt să le eviți la limită cu o manevră reușită.

Cum ar fi dacă am învăța să fim atenți și să anticipăm reacțiile celorlalți participanți la trafic în loc să facem cursuri în care să învățăm frânarea de urgență sau ocolirea unui obstacol apărut brusc în față? Voi ce părere aveți?

Modelul de pregătire din Grecia

Federația Greacă de Motociclism – FGM oferă cursuri de conducere avansată pentru motocicliști, dar are și programe de îndrumare pentru cei ce fac primii pași în lumea vehiculelor cu motor pe două roți. Astfel, sunt prezenți în licee și vorbesc cu tinerii care ar putea fi interesați să conducă mai târziu un scuter sau o motocicletă. Toate acestea ni le explică Thomas Kakadiaris – profesor, dar și unul din pionierii cursurilor de motociclism din Grecia. A urmat cursuri de specializare în toată Europa și acum ține cursuri de instruire inclusiv pentru echipajele de poliție moto din Grecia.


Institutul Elen de Motociclism este organizația de formare și pregătire a Federației Grecești de Motociclism (și membru al FEMA). Institutul organizează, în sistem de voluntariat, cursuri de formare avansată pentru motocicliștii care doresc să învețe mai mult decât pregătirea de bază obligatorie pentru obținerea permisului de conducere. IEM organizează în jur de douăzeci de cursuri în fiecare an în toată Grecia și este singura organizație de formare din Grecia care are formatori acreditați la nivel internațional.


Din nefericire, majoritatea motocicliștilor consideră că performanța avansată în motociclism are de-a face cu tehnicile de curse, de frânare și de manevră într-un mod „de curse”, de tehnici de virare similare circuitelor, etc. Această percepție a fost încurajată de școli care susțin că predau cursuri de motociclism avansat, dar oferă doar experiețe legate de circuit moto.  Din păcate, statisticile din Grecia arată că persoanele care au urmat cursuri de conducere sportivă sunt mai expuse la a provoca accidente. Motivul este că percepția modului de a conduce motocicleta este modificată, iar încrederea în forțele proprii duce la aparția de erori de pilotaj ce pot fi fatale în traficul de zi cu zi.

Să definim tehnici de motociclism avansat, pentru a fi siguri că, atunci când discutăm despre „tehnici avansate de pilotaj”, vorbim, cu toții, despre același lucru.

„Motociclismul avansat este capacitatea de a controla poziția și viteza motocicletei în siguranță, sistematic și fără probleme, folosind condițiile de drum și trafic, pentru a avansa, în mod discret, cu pricepere și responsabilitate. Această abilitate necesită o atitudine pozitivă, amabilă și un standard înalt de competență bazată pe concentrare, observare eficientă, anticipare și planificare. Acesta trebuie să fie completat cu o bună îndemânare. Motocicleta ar trebui să se afle la locul potrivit pe drum, la momentul potrivit, să ruleze la viteza potrivită, în treapta de viteză potrivită și să se poată opri în siguranță fără a intra pe contrasens, pe o distantă în care nu pot să apară obstacole.”

Voluntariat și pregătire moto în Grecia

Institutul Elen de Motociclism a început din 2008 să își instruiască propriii instructori, să creeze curricula de training și un întreg concept, inclusiv sesiuni de instruire și moduri de certificare. Cele mai multe dintre acestea au fost plătite din taxele de membru și taxele de participare, dar, în cea mai mare parte, finanțarea vine de la Federația Elenă de Motociclism.

Toți instructorii au fost instruiți pe aceleași criterii și, în afară de contribuția lor la cursurile de motociclism avansat, merg în vizită la licee publice și private, cu autorizarea Ministerului Educației din Grecia. În școli discută cu tinerii despre ce înseamnă motociclismul. Astfel, membrii Institutului prezintă atitudinea cu care “riderii” cu experiență văd motociclismul, tuturor elevilor interesați de mersul cu motocicletă sau pe scuter. Ideea nu are de-a face numai cu înțelegerea pericolului și a accidentelor rutiere, ci, mai ales, cu dezvoltarea unei atitudini corecte înainte de a intra în lumea noastră, lumea motociclismului.


Alexandros Chalouchas, președintele Institului Elen de Motociclism, declară: „Datorită voluntarilor noștri, am oferit instruirea adecvată la un cost extrem de mic pentru motocicliștii care doresc să-și îmbunătățească aptitudinile de mers în siguranța și să se bucure mai mult de motociclism. De asemenea, vizităm mai mult de șaptezeci de licee în fiecare an, vorbindu-le elevilor despre ce înseamană motociclismul. Siguranța este necesară pentru a vă simți liber pe drum și pentru a vă bucura de motociclism. Nu credem în măsuri punitive sau legi nedrepte.

Alexandros mai spune: „Oferim cunoaștere și abilitate, dar, mai ales, un protocol de siguranță care să fie aplicat pe stradă, în viața de zi cu zi. Oferim, de asemenea, certificarea nivelului avansat prin examene solicitante pe șosea. În anii următori, IEM va împărtăși cunoștințele sale cu alte organizații care au aceeași viziune despre libertate”.


Articol preluat și adaptat din materialul scris și publicat de către Thomas Kakadiaris, căruia îi muțumim pentru acest demers.