Despre
oameni și timp
Orașul nostru ne înghite, ca o gaura neagră, timpul și spațiul. Deși ar trebui să fie un loc de trai bun, acesta a devenit un mamut cu care te bați, pe viață și pe moarte, pentru dreptul tău de a respira și a viețui în tihnă.
Un sirag nesfarsit, parca, de ganduri iti impanzeste mintea. Sensul vietii. Probleme existentiale. Oare ce o fi vrut sa spuna Oreste aseara? Ti-ai luat pachetul? Geaca asta inca mai miroase a varza calita. Nu-ti sta chiar rau cu barba, dar ai mai luat doua kile si-ti iese, iar, herpesul. Nu iei pe mere ce dai pe pere. Parcă durerea de spate e din ce in ce mai ascutita. A mai scazut pretul benzinei cu zece bani. Iar s-au ciocnit doi mai incolo. E al patrulea amiabil pe care il vezi in dimineata asta. Unul, in dreapta ta, slutit de furie, loveste cu putere volanul si ochii pare ca ii ies, ca niste baloane de sapun, din orbite. Face semne amenintatoare catre o victima inchipuita.
Intre timp, membrele ti se misca straniu, repetitiv, independent, ca si cum nu ar fi ale tale, ca niste brate robotice, cu misiunea de a misca un corp de doua tone un metru mai in fata.
Ca de un bolovan aruncat, balta asta de reflectii ti-e tulburata de unu’ cu o motocicleta urlatoare care mai ca iti ia oglinda cu el si pe care nu-l mai vezi intr-o secunda. Il injuri, fara ciuda, de rude apropiate.
“Ăsta cat o face pana la munca?”
Gandul asta te frustreaza. Egalitarismul si solidaritatea de trafic sunt, tot timpul, sparte de rebelii astia fara cauza, de biciclisti si de boii care depasesc coloana pe linia de tramvai si pe care nu ii lasi, orgolios, sa se bage in fata ta. Sunt si periculosi astia cu motociclete. Umbla numai printre benzi. Poti sa ii omori. Cu toate astea, o samanta de partizanat si admiratie iti incolteste in minte pentru creaturile astea care au o relatie mai buna cu timpul.
O ora si jumatate mai tarziu, evadezi, gafaind, cu nervii vraiste, din cusca si stai, iar, in picioare. Asa cum au ajuns sa stea stramosii tai, acum milioane de ani. Te indrepti de spate, te uiti daca mai au si pietonii 30 de centimetri pe trotuar si iti tarasti picioarele, fara graba, catre locul pe care il detesti si de care crezi ca esti dependent.
Te asezi, din nou, in pozitia preferata a speciei de vreo suta de ani incoace. Dai drumul, cu aceeasi religiozitate cotidiana, la laptop. Ai mult de lucru, dar te trezesti rasfoind pagini nenumarate cu motociclete si forumuri. Sportive, touring, supermoto, naked, enduro, choppere. Iti sclipesc ochii si parca viata nu mai este doar drumul catre nefiinta. Un motociclist petrece doar o treime din timpul unui conducator auto in trafic si gaseste loc de parcare imediat, peste tot. Manusi, geci, casti, cizme, proiectoare, navigatii, avantaje, dezavantaje. Ziua asta a trecut ca gandul. Nu ai terminat raportul ala, dar ai studiat managementul timpului.
Ingrijorat pentru trecut, anxios pentru viitor, iti tarasti ultimele picaturi de suflet catre cosciugul de metal cu care iti vei ocupa locul, ceremonios, in trenul care te apropie de neviata cu inca o ora si jumatate.
Noua tehnologie LED a lampilor de frana iti sfredeleste, ca un burghiu, pupilele si creierul. Cine s-ar fi gandit ca parasolarul iti poate fi folositor in bezna noptii.
Realizezi ca prietenul tau cel mai bun este un moderator de radio obscur, caruia ii cunosti subintelesul fiecarei inflexiuni, ca somnul ti-e tulburat de cosmaruri cu taxiuri care iti taie calea, ca simti cum ti se scurge viata prin clepsidra lenesa de pe Stefan cel Mare, ca daca zici “gat de sticla”, iti vine in minte o intersectie din oras. Te bantuie frecvent un vis ciudat in care zbori. Ti se incetoseaza vazul, simti cum ti se urca sangele la cap si iti zvacnesc tamplele.
Zeciuiala vietii i-o platesti drumului pana la serviciu si inapoi.
Cu ultimele puteri, te dai jos din masina, trantesti portiera si arunci cheile intr-un cotlon.
Adormi greu, dar visezi ca zbori prin trafic si ca oglinzile masinilor ti se pierd in vederea periferica.
Maine mergi la showroom.
